Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei

Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.

Dar mai presus de aspectul prozaic, Schliemann rămâne, alături de Sir Arthur Evans (1851-1941), un pionier al studiului civilizațiilor egeene din Epoca Bronzului. Cei doi se cunoșteau, Schliemann plecând din această lume cu visul neîmplinit de a săpa alături de Evans în Knossos (Creta), în condițiile în care britanicul e cel care a subliniat, și nu o dată, necesitatea de a diferenția civilizațiile Epocii de Bronz: cea minoică (3.500-1.100 î.Chr.), care, specifică insulei Creta și altor insule din Marea Egee în Epoca Mijlocie a Bronzului, a fost prima civilizație avansată din Europa, și cea miceniană (pornind din Grecia continentală, mai precis din Peloponez, dar extinzându-se și în insulele Mării Egee; 1.750-1.050 î.Chr.).

După moartea lui Schliemann, munca sa a fost dusă mai departe de Wilhelm Dörpfeld, care, așa cum am menționat, i-a fost nu numai asistent, ci și pionier al excavărilor stratigrafice și al documentării grafice a proiectelor arheologice. Sophia este cea care l-a angajat să continue munca la Troia, Dörpfeld ajungând la concluzia că al șaselea oraș (numărând straturile de jos în sus) descoperit, mai mare și înconjurat de ziduri construite din pietre de calcar, era Troia lui Homer.

Vila Schliemann din Atena, în jurul anului 1910. În prezent, aici se află Muzeul Numismatic

În 1932, o expediție a Universității din Cincinnati, condusă de Carl Blegen (1887-1971), a găsit, la rându-i, nouă straturi, numai că a ajuns la concluzia că Troia VI fusese nimicită de un cutremur, ceea ce însemna că nu ea era orașul lui Priam, cel care fusese distrus de un război.

Blegen afirma: „Deși au existat câteva regretabile gafe, este corect să nu uităm că, înainte de 1876, foarte puține persoane, dacă acestea au existat, știau cum să deruleze săpături ca la carte. Nu exista știința investigației arheologice și probabil că nu exista, la vremea respectivă, un săpător mai bun decât Schliemann”.

Troia legendară, descrisă de Homer

Acum, este evident că avem de-a face cu o controversă, generată de data aproximativă a cutremurului (puțin după 1300 î.Chr.) și de descoperirea unor obiecte de ceramică miceniană datate anterior Războiului Troian. Astfel, orașul despre care se crede că e Troia legendară, descrisă de Homer, pare să fie cel de pe următorul strat, Troia VIIa, construit din aceleași materiale și rezistând cam o sută de ani înainte de a fi distrus în urma jafului și a unui incendiu.

Pe de altă parte, săpăturile conduse între 1988 și 2005 de savantul german Manfred Korfmann (arheolog în cadrul Universității din Tübingen) au păstrat vie controversa: descoperirea ruinelor unor clădiri și dovezile scoase la iveală, conform cărora Troia a avut o întindere mult mai mare decât se bănuia, l-au determinat pe Korfmann să considere Troia lui Homer ca fiind VI/VIIa.

Troia VIII, care a existat în timpul vieții lui Homer (el trăind, se pare, multe secole după Războiul Troian), a fost un mic oraș grecesc, numit Ilion, iar Troia IX, condus de romani, s-a văzut redenumit Ilium, rezistând până în timpul domniei lui Constantin cel Mare, când a devenit Troia X.

Vedere aeriană a sitului arheologic Troia (foto: Getty Images)

Cu alte cuvinte – pornind de la premisa că Războiul Troian chiar a existat și că nu a fost doar o metaforă literară –, Calvert și Schliemann au săpat la locul potrivit, numai că germanul pare să fi distrus mare parte din „Troia lui Homer”, săpând și ajungând la o adâncime prea mare, adică în stratul unui precursor al citadelei homerice.

Se cade să amintim şi că, graţie perioadei ei de glorie, Troia a păstrat un statut aparte în istorie. Căci altfel nu s-ar fi oprit acolo ‒ nu pentru a jefui, ci pentru a aduce un omagiu peste secole ‒ nici Xerxes (născut în 519 î.Chr., rege al perșilor între 486 și 466 î.Chr.), pe drumul spre cucerirea Greciei, și nici Alexandru cel Mare (356-323 î.Chr.), după victoria din 334 î.Chr. de la râul Granicus contra perșilor. Ultimul a oferit localității titlul de oraș, ordonând conducătorilor locali s-o înfrumusețeze prin construirea de noi clădiri și exceptând-o de la obligația de a plăti taxe. Acest statut special va fi confirmat și în timpul dominației romane (începând din 85 î.Chr.), romanii având convingerea fermă că troianul Aeneas a fost strămoș al lui Romulus și al lui Remus, legendarii fondatori ai Cetății Eterne.

Încet-încet, Troia îşi va pierde importanţa, fiind redusă, până în secolul al XIII-lea, la o modestă comunitate de fermieri. Totuşi, ce renume, ce istorie, câte straturi de legendă! Graţie lor, situl arheologic Troia, în provincia turcească Çanakkale, este, din 1998, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acest text este un fragment din articolul „Troia. Câte descoperiri, atâtea controverse”, publicat în numărul 246 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.