Traseul Cultural Troia, tărâmul eroilor, al miturilor și al unor istorii fascinante
În anul 2018, când Turcia a sărbătorit 20 de ani de la înscrierea cetății Troia în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost lansată una dintre cele mai spectaculoase rute cultural-istorice din lume, Traseul Cultural Troia. Traseul ‒ lung de 120 de kilometri, inspirat de poemul epic Eneida, scris de Vergiliu între anii 29 și 19 î.Hr. ‒ îmbină cultura, istoria şi natura și poate fi parcurs atât pe jos, cât și cu bicicleta. Pentru a celebra crearea rutei, la mijlocul lunii septembrie a acestui an a avut loc Festivalul Traseului Cultural Troia. Să pornim, aşadar, împreună în această călătorie!
Traseul Cultural Troia se află în provincia Çanakkale (nume istoric Troas), ce leagă Marea Egee de Marea Marmara și Europa de Asia. Studiile arheologice arată că această regiune era una dintre rutele pe care populațiile anatoliene le-au folosit începând cu anul 7.000 î.Hr. pentru a migra către teritoriile europene.
De-a lungul istoriei, Troas a avut o importanță aparte. Regiunea poartă urmele războaielor troiene, ale elenilor, lidienilor, perșilor, ale lui Alexandru cel Mare, Romei, Bizanțului și ale Imperiului Otoman. De asemenea, campania din Dardanele din Primul Război Mondial este un indiciu semnificativ despre importanța strategică pe care a avut-o zona, de-a lungul istoriei.
Plecând din Çanakkale, ajungând la Troia și de acolo până la vechea cetate grecească Assos, unde Aristotel își avea academia de filosofi, pot fi vizitate nu mai puțin de 41 de obiective cultural istorice. Prezentăm în cele ce urmează câteva dintre aceste obiective, cu însemnătate istorică aparte.
Alexandria Troas, orașul care era să devină capitala Imperiului Roman
Alexandria Troas, unul dintre cele mai importante orașe antice grecești, situat pe țărmul Mării Egee, are o istorie fascinantă. Istoricul și geograful antic grec Strabon susține că orașul a fost numit prima dată Sigeira, iar în jurul anului 306 î.Hr. Antigonus a refondat orașul ca Antigonia Troas, prin relocarea oamenilor din alte cinci orașe în Sigeira. Câțiva ani mai târziu, în anul 301 î.Hr., Lisimah schimbă denumirea orașului în Alexandria Troas, în memoria lui Alexandru al III-lea al Macedoniei.
Lisimah a fost unul dintre generalii macedoneni apropiați de Alexandru, iar după moartea marelui rege macedonean s-a proclamat, în anul 306 î.Hr., rege al Traciei și a dus câteva campanii militare împotriva lui Dromihete, regele get de la nordul Dunării. Astfel, în anul 292 î.Hr., aflat în fruntea unei armate foarte mari, Lisimah trece Dunărea și îl atacă pe Dromihete. Dar după ce pustiește totul în calea armatelor invadatoare, regele get reușește să înconjoare armata macedoneană și să îl captureze chiar pe Lisimah. Dromihete îl cruță totuşi pe Lisimah, care promite că va deveni aliatul geților. În urma acestui război, Lisimah le-a redat geților cetățile de pe malul drept al Dunării și se pare chiar că Dromihete a luat-o de soție pe una dintre fiicele regelui macedonean.
Fiind principalul port din nord-vestul Asiei Mici, Alexandria Troas a prosperat foarte mult în epoca romană, devenind un „oraș liber și autonom” încă din 188 î.Hr. În perioada sa de glorie, orașul a avut o populație de aproximativ 100.000 de locuitori.
Împărații romani Augustus, Hadrian, dar și bogatul senator roman Herodes Atticus au dezvoltat foarte mult aşezarea, atât din punct de vedere economic, cât și estetic. Apeductul care încă se păstrează este construit datorită contribuției financiare a lui Atticus. Iulius Cezar și Constantin s-au gândit chiar să mute aici capitala Imperiului Roman.
Rămăşiţe ale mai multor clădiri pot fi văzute și astăzi în Alexandria Troas, precum poarta orașului, teatrul și un mic templu – însă arcadele lui Herodes Atticus sunt printre cele mai importante vestigii care s-au păstrat până în zilele noastre.
Oraşul și răspândirea creștinismului
Alexandria Troas a avut, de asemenea, un rol important și în răspândirea creștinismului. O mică comunitate creștină exista deja în Alexandria la mijlocul secolului I d.Hr., fapt amintit în Noul Testament, Scrisorile Sfântului Pavel și Faptele Apostolilor. Deoarece Alexandria Troas era un port important, a fost punctul de plecare pentru Sfântul Pavel, când a pornit spre Europa în a doua și a treia sa călătorie. Și Ignatius de Antioch s-a oprit în acest oraș, în drumul său spre Roma. În epoca bizantină, Alexandria Troas a fost un important centru religios creștin, aici situându-se sediul unei episcopii destul de importante din Imperiu.
Nu se cunoaște data exactă a abandonării orașului, dar, la începutul secolului al XIV-lea, teritoriul său a intrat sub controlul dinastiei Karasid, unul dintre triburile nomade turcești. Ei au format un mic principat turc, guvernat de un bei, Karası Beylik, care acoperă zona actualelor provincii Balıkesir, Çanakkale și Bergama. Principatul lor a fost cucerit de otomani în 1336. Ruinele din Alexandria Troas au ajuns să fie cunoscute printre turci ca Eski Stambul, „Orașul Vechi”.
Situl arheologic al Alexandriei Troas se întinde pe o suprafață de aproximativ 400 de hectare. Conturul zidurilor vechi ale orașului este încă vizibil, iar pe alocuri este destul de bine conservat. Lungimea totală a zidurilor era cândva de peste 10 km, iar turnurile de apărare erau amplasate la intervale regulate. S-au păstrat destul de bine și urmele unuia dintre drumurile principale către oraș, care ajungea la Poarta de Est a cetății, cunoscută și sub numele de Poarta Neandriei, construită în secolul al III-lea î.Hr.
Printre clădirile antice cel mai bine conservate din Alexandria Troas se numără o baie publică romană, cinci odeoane, un teatru, un gimnaziu, o necropolă și un stadion recent descoperit, datând din anul 100 î.Hr. Și apeductul construit de împăratul Traian, situat în partea de est a orașului, este destul de bine conservat. În cel mai înalt punct din oraș se află rămășițele teatrului din epoca elenistică. Cel mai bine conservată clădire romană din Alexandria Troas este un complex format dintr-un gimnaziu și băi publice, construit cu fondurile oferite de Atticus Herodes. Ruinele acestei clădiri sunt acum cunoscute în rândul populației locale ca Bal Saray sau Palatul Mierii.
Portul antic Dalyan
În apropiere de Alexandria Troas se află un lac purpuriu, cu o apă deosebit de caldă, cu o concentrație mare de sare, un loc de reproducere excelent pentru algele Dunaliella salina, care dau apei culoarea sa deosebită.
Acesta era, de fapt, portul orașului antic Alexandria Troas, pe care marea l-a „închis” de-a lungul timpului și l-a transformat într-un lac splendid. În Antichitate, stâlpi gigantici din granit erau extrași din carierele de piatră din Neandria și aduși în acest port, trecându-i peste bușteni de copaci, și trimiși cu nave în orașele importante din întreaga lume, cum ar fi orașul antic Palmyra din Siria, Roma și Vatican. Acești stâlpi de granit erau folosiți la construirea monumentelor, templelor și mormintelor. Câțiva dintre acești stâlpi au rămas în cariera antică de lângă satul Yahya Çavuş, dar și în jurul portului antic.
Drumul roman antic
În epoca romană, regiunea Troas beneficia de o rețea extinsă de drumuri și poduri care legau orașele antice între ele. S-au păstrat până în ziua de astăzi secțiuni deosebit de bine conservate din drumul sacru de 35 km ce unea Alexandria Troas de templul lui Apollo Smintheus.
Drumul a avut o importanță deosebită în Antichitate, atât din punct de vedere funcțional, cât și spiritual. În timpul ceremoniilor religioase ținute în numele zeului Apollo, credincioșii mergeau pe acest traseu ceremonial din Alexandria Troas împreună cu animale de sacrificiu și daruri. Secțiunile de început ale acestui drum sacru, de la fiecare capăt, au fost aduse la lumină în timpul săpăturilor arheologice. Secțiunea din apropierea templului Apollo Smintheus are 7,2 m lățime și până acum au fost dezgropați aproximativ 45 de metri de drum.
Podul roman din Câmpia Tuzla
Pe drumul ce lega Alexandria Troas de templul lui Apollo Smintheus, romanii au construit un pod care a rezistat până în zilele noastre. Arheologii susțin că podul a fost ridicat în secolul al II-lea d.Hr. Podul este construit din blocuri de piatră, iar 93 de metri din el pot fi observaţi și astăzi. Bolțile podului au șapte metri înălțime, dintre care 3-4 metri sunt îngropate sub pământ.
Podul este situat astăzi în mijlocul câmpurilor, deoarece albia râului s-a schimbat de-a lungul timpului, creând o priveliște interesantă și pitorească. Nu există semne că podul ar fi fost folosit de vehicule în perioada antică, iar detaliile arhitecturale sugerează că ar putea fi o cale religioasă folosită ocazional de vizitatorii din Alexandria Troas care călătoreau către templul lui Apollo Smintheus.
Sanctuarul lui Apollo Smintheus (Smintheion)
Sanctuarul dedicat zeului Apollo Smintheion este al doilea cel mai important sanctuar din regiunea Troas, după templul Atenei din Troia. Importanța sanctuarului se datorează faptului că este singurul din Anatolia dedicat acestui zeu. Etimologic, Apollo Smintheus înseamnă „Stăpânul șoarecilor”. Apollo Smintheus este înfățișat în regiunea Troas drept zeul care protejează fermierii de șoareci. Tot din surse antice cunoaștem că acest cult a fost adus de cei care au migrat din Creta în Anatolia.
De ce unul dintre zeii panteonului grec a „câștigat” o poreclă asociată cu rozătoarele? O explicație o oferă și opera lui Homer. Din moment ce Apollo a trimis ciuma asupra grecilor, el a fost asociat cu rozătoarele, ca purtători majori de boli. Prin urmare, zeul Apollo, care putea trimite sau termina o epidemie, a devenit „Stăpânul șoarecilor”. Sanctuarul era cunoscut în cele mai vechi timpuri, nu numai printre locuitorii din Troas, ci și printre pelerinii din toată regiunea Mării Egee.
În zilele noastre, sanctuarul lui Apollo Smintheus este situat în orașul Gülpınar, fiind descoperite și urme de locuire din perioada eneolitică, precum și vestigii de clădiri din perioada elenistică și romană, oferind noi date arheologice pentru cunoașterea istoriei culturale a vestului Anatoliei.
Cea mai importantă structură a sanctuarului lui Apollo Smintheion este Templul dedicat zeului, construit în stil ionic la mijlocul secolului al II-lea î.Hr. Colțul său din sud-vest a fost restaurat, iar scările și fragmentele de coloane au fost remontate. Pe lângă templu, se pot vedea porțiuni lungi de drum din epoca romană, împreună cu apeductul. La fel de bine conservată este și clădirea băii. Între baia romană și templu se află rămășițele unor cisterne romane.
Un alt element arhitectural interesant care s-a păstrat din templu este friza care îl înconjura, unde sunt prezentate, în basorelief, scenele din Iliada lui Homer. Doar 24 de metri din această friză au fost scoși la lumină până acum. Marmura din care a fost construit templul provenea din insula Proconnesus, situată în Marea Marmara, cunoscută astăzi sub numele de Insula Marmara. În cele mai vechi timpuri, insula era apreciată pentru carierele excelente de marmură albă. Atât numele modern al insulei, cât și al mării cu totul derivă de la această rocă.
Assos
Ruinele orașului antic Assos sunt situate pe un deal stâncos, format din rocă de andezit, la aproximativ 234 m deasupra nivelului Mării Egee, în sudul regiunii Troas, fiind străjuite la nord de râul Tuzla (în Antichitate cunoscut sub numele de Satnoieis). Rămășițele vechii așezări sunt situate astăzi pe teritoriul stațiunii de vacanță Behramkale-Behramköy.
Zona a fost locuită încă din prima epocă a bronzului, dar cei care au înființat așezarea au fost coloniștii din insula Lesbos. Conform datelor arheologice, migranții eolieni din insula Lesbos aflată în apropiere au început să se stabilească în Assos începând cu secolul al VII-lea î.Hr.
Homer îi menționează în Iliada drept o comunitate locală care trăiește în regiunea de sud a Troasului, faimoși pentru navigația și pirateria lor. În secolul al IV-lea î.Hr., Assos trece printr-o perioadă de mare prosperitate, fiind condus de Hermeias, un student al lui Platon. În anul 348 î.Hr. Aristotel a venit în Assos și a înființat o școală filosofică, unde a predat timp de trei ani. Apoi Alexandru cel Mare i-a expulzat pe perși din zonă în anul 334 î.Hr., iar succesorii lui au exercitat suveranitatea nominală asupra orașului și au fost aclamați drept binefăcători. Între anii 241-133 î.Hr. Regatul Pergam a stăpânit Assosul, după care a fost încorporat în Imperiul Roman. Întorcându-se de la Ierusalim din a treia călătorie misionară, în anul 55 d.Hr., Sfântul Pavel a mers singur din Alexandria Troas la Assos, de unde a navigat spre Lesbos.
În 1330, Assos a intrat sub stăpânirea Imperiului Otoman. Primele lucrări de excavare a sitului arheologic au fost făcute de J.T. Clarke și F.H. Bacon, de la Institutul American de Arheologie, între 1881 și 1883. După o pauză de o sută de ani, săpăturile au fost reluate de arheologul Nurettin Arslan. Printre ruinele arheologice din Assos se numără Templul Atenei, zidurile orașului, construite în timpul Imperiului Bizantin, o moschee, un teatru și o biserică.
Fără îndoială, cel mai important edificiu din Assos este Templul Atenei, construit pe cea mai înaltă câmpie a Acropolei, în anul 530 î.Hr. Această structură este foarte importantă din punct de vedere arhitectural. Este prima și singura structură arhitecturală doriană din Epoca Arhaică din Anatolia.
Achilleum și Tumulul lui Ahile
Într-o traducere apropiată, Achilleum înseamnă „Locul lui Ahile”. Arheologii susțin că orașul a fost fondat de migranții veniți din insula Lesbos. Săpături recente au stabilit că zidurile așezării datează din prima jumătate a secolului al VI-lea î.Hr., dată ce se potrivește cu relatările istorice ale lui Herodot și ale lui Strabon cu privire la originea așezării. În anul 427 î.Hr., orașul trece sub controlul Atenei. Arheologul Manfred Osman Korfmann, care a fost coordonatorul săpăturilor timp de mulți ani și la Troia, este cel care a dezgropat așezarea arhaică și o zonă importantă din necropolă.
Săpăturile arheologice au evidențiat și urme ale unei așezări datând din anul 3000 î.Hr. (perioada Troia I), perioadele arhaică, bizantină și otomană. Pe dealul din spatele așezării, care veghează asupra Golfului Beșike, se află Tumulul lui Ahile.
Potrivit mai multor surse antice, în timp ce mergea către Troia în anul 334 î.Hr., Alexandru cel Mare a adus mai multe jertfe la Mormântul lui Ahile. Această poveste a devenit celebră, iar la mijlocul secolului I î.Hr. este menționată de Cicero. În anul 216 d.Hr., împăratul Caracalla l-a imitat pe Alexandru, când, trecând pe lângă Troia, a organizat jocuri funerare în jurul tumulului. Arheologul Heinrich Schliemann, cel care a descoperit Troia, este și cel care a identificat tumulul ca fiind al lui Ahile. De altfel, în regiune există mai multe „morminte” care se revendică drept locul de înhumare a lui Ahile.
Tumulul lui Ajax
La nord de satul Kumkale, pe marginea unui drum ce coboară spre câmpie, privirea vizitatorului este atrasă de o movilă de pământ ce contrastează puternic cu restul peisajului, care este deosebit de plat. Aici este locul de înhumare a lui Ajax, unul dintre cei mai mari eroi ai războiului troian.
În Iliada, Homer îl descrie pe Ajax fiind cel mai puternic, mai viteaz și mai înalt dintre ahei și cel mai bun la mânuirea armelor, după vărul său, Ahile. A fost crescut și antrenat împreună cu Ahile de centaurul Chiron, la fel ca tatăl său, Telamon, și fratele acestuia, Peleus. Ajax, marele rege al insulei Salamina, s-a alăturat războiului troian pentru a lupta alături de ahei împreună cu cele 12 nave ale sale. După Ahile, Ajax este cel mai valoros luptător din armata lui Agamemnon, chiar dacă el nu are înțelepciunea lui Nestor, Idomeneus sau Ulise.
Armele lui Ajax sunt un topor uriaș și un scut format din șapte piei de bou suprapuse. Al optulea strat, cel din exterior, era făcut din bronz. Pe tot cuprinsul Iliadei, Ajax rămâne nevătămat în lupte, iar dintre protagoniștii războiului troian este singurul care nu primește vreun ajutor divin. El întrupează toate virtuțile unui războinic desăvârșit: perseverență, demnitate, vitejie. Tot Ajax este trimis în solie de Agamemnon, la Ahile, pentru a încerca să îl convingă pe acesta să reintre în război și îi reproșează eroului mirmidon egoismul și încăpățânarea de a nu lupta.
După ce Ahile este ucis de Paris cu ajutorul lui Apollo, Ajax și Ulise protejează trupul acestuia de troieni. Atât Ajax, cât și Ulise vor să primească armura lui Ahile ca răsplată pentru eforturile lor. În cele din urmă, după lungi dezbateri, armura îi revine lui Ulise. Înnebunit de furie, Ajax măcelărește un grup de oi, crezând că sunt niște ostași ahei. Când își revine din starea de nebunie, își dă seama că preferă să moară decât să trăiască restul vieții în rușine. El se sinucide cu sabia pe care o primise de la Hector. Ca și în cazul lui Ahile, locul de înhumare este incert, cel de lângă satul Kumkale fiind doar una dintre posibilităţi.
Troia, mereu surprinzătoare
În luna iulie a acestui an, „Historia” a dedicat un amplu spațiu editorial istoriei cetății Troia. Precizam atunci că, până la acel moment, arheologii identificaseră „10 cetăți Troia amplasate în tot atâtea straturi arheologice, unul deasupra celuilalt”. Primul strat corespundea cetății Troia I (3.000-2.550 î.Chr.), o fortificație de dimensiuni reduse, înconjurată de ziduri din piatră, care însă a înflorit și s-a extins. Troia era amplasată într-o zonă strategică, ce controla intrarea în strâmtoarea Dardanele, implicit și traficul de-a lungul acestei rute comerciale importante. Ultima cetate, Troia X (secolele 13-14), corespunde epocii bizantine și consfințește, practic, și dispariția cetății.
Ei bine, în urma săpăturilor recente, arheologii au identificat cel mai vechi strat arheologic din sit, pe care l-au denumit Troia 0. Acest strat arheologic schimbă data la care se considera că a fost înființată prima cetate Troia. Conform acestor descoperiri, prima cetate, adică Troia 0, a fost ridicată în jurul anului 3.500 î.Hr., cu 600 de ani mai devreme decât considerau arheologii până la această descoperire.
„Săpăturile arheologice recente acoperă perioade diferite, în zone diferite ale cetății. Am identificat urme foarte importante ale așezării pe care o numim Troia 0, care a fost identificată anterior în timpul săpăturilor conduse de profesorul Manfred Osman Korfmann, dar nu a fost pe deplin înțeleasă. Este o așezare anterioară față de Troia I. Astfel, data de fondare a Troiei este mai veche cu peste 600 de ani. Cu alte cuvinte, Troia a fost înființată în jurul anilor 3.500 î.Hr. Am găsit urme de ceramică și de grinzi de lemn în stratul Troia 0. Toate acestea sunt foarte importante pentru a înțelege cum și când s-a fondat Troia”, a declarat istoricul și arheologul Rüstem Aslan, cel care conduce acum săpăturile la Troia.
Cu această nouă descoperire, Traseul Cultural Troia, tărâmul eroilor, miturilor și al multor atâtea istorii, devine și mai interesant.
Articolul „Traseul Cultural Troia, tărâmul eroilor, al miturilor și al unor istorii fascinante” a fost publicat în numărul 250 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
