Mitul superiorităţii nipone în aviaţie
Al Doilea Război Mondial a însemnat o confruntare la scară planetară pentru ca marile puteri să obţină mai mult prestigiu şi averi fabuloase pentru conducătorii economici şi politici.
Cum forţele omului sunt modeste, s-a apelat la dezvoltarea armamentului motorizat şi avionul a devenit maşina cu cel mai mare potenţial prin capacitatea de a se deplasa cu viteză ridicată la distanţe impresionante. Capacitatea de eliberare de chinuitoarele drumuri ocolitoare a fost apreciată în mod deosebit de strategi. N-a fost neglijat nici aspectul posibilităţii de lovire a centrelor industriale inamice pentru a reduce producţia de arme pentru front.
Japonia a fost prezentată mereu ca fiind pregătită pentru război în comparaţie cu forţele americane din regiunea Pacificului. Se dau şi cifre, peste 1.500 de avioane fiind adunate pentru asaltul decisiv. Aflăm din diferitele studii că SUA a mobilizat în Filipine doar 35 de bombardiere B-17, renumite sub numele de Fortăreţe zburătoare. Se precizează imediat că erau depăşite moral, metodă folosită de celebrul gânditor militar Liddell Hart. Erau cam puţine dacă ne raportăm la raidurile de mai târziu cu o mie de avioane. Culmea este că erau destule pentru regiunea asiatică în decembrie 1941. Oare câte aparate strategice avea Imperiul Soarelui răsare?Fix 0.
Era firesc din moment ce nu dispunea de combustibil suficient pentru nesăţioasele motoare de mare putere. Oare ce căutau uriaşele avioane americane în prima linie a frontului aerian? Erau ca un pumnal în inima Japoniei, putând să lovească în orice moment bazele din Taiwan şi forţele trimise spre sud. Prin reducerea încărcăturii de bombe în favoarea combustibilului, B-17 se putea dirija spre ţinte din sudul metropolei nipone şi nu existau avioane de vânătoare capabile să le facă faţă dacă erau grupate în formaţie defensivă. Mitralierele grele de calibrul 12, 7 mm erau devastatoare împotriva tablei din aliaje uşoare. Gloanţele perforante erau capabile să străpungă şi un strat apreciabil de oţel. Cadenţa armelor automate era remarcabilă şi până la 400 m erau un pericol absolut. Se poate spune imediat că avioanele de vânătoare Mitsubishi A6MZeroerau rapide, manevrabile şi cu o mare putere de foc prin tunurile de calibrul 20 mm de la bord. S-ar putea să fie adevărat, dar omul din maşina zburătoare nu era protejat prin blindaje sau a primit o minimă apărătoare la ceafă, dar avea spatele complet vulnerabil. Numai norocul, manevrabilitatea şi imprecizia mitraliorilor americani mai ofereau ceva şanse de supravieţuire. Nici rezervoarele de combustibil nu beneficiau de vreo măsură de prevenire a incendiilor de la bord, benzina obţinută din petrolul adus din coloniile olandeze fiind extrem de inflamabilă şi explozivă. Oare cine s-a pregătit mai bine?
Afirmația istoricului și gânditorului militar Liddell Hart mai uimește dintr-un punct de vedere. Avioanele B-17 de serie au intrat în teste pe 27 iunie 1939. Varianta C a început să zboare pe 21 iulie 1940. Soseau la Pearl Harbor și opt E-uri, cel mai vechi zburând în septembrie 1941. Unde ar fi perimarea, uzura morală? Unde se află vechimea?
Cele 35de bombardiere B-17 (32 funcționale) din Filipine erau doar vârful aisbergului. Alte 12aparate se aflau pe pistele din Hawaii, capabile să străbată oceanul spre poziţiile avansate. Au sosit chiar în timpul asaltului din 7 decembrie 1941 alte 12venite în zbor dinspre continent, adică de la circa 3.500 km. SUA dispunea la momentul atacului de la Pearl Harbor de 47de avioane supergrele contra zero japoneze şi alte 12 tocmai aterizau. Mai exista parcat undeva pe o pistă şi un bombardier B-24. Era primul dintr-un uriaş val de Liberator. A impresionat imediat prin dimensiuni pe aviatorii inamici şi l-au distrus prin atacuri repetate. Erorile de interpretare şi de organizare au permis surpriza japoneză, dar atacatorii au luptat cu maşini uzate moral. Mai foloseau încă bombardiere cu tren de aterizare fix. Nici piloţii americani n-au ştiut să scoată tot ce era mai bun din maşinile zburătoare şi foarte repede le calificau drept sicrie volante. Atacul de la Pearl Harbor a permis SUA să ascundă reala dimensiune a pregătirii de atac împotriva imperiului din Extremul Orient. Valurile de nave, avioane şi oameni se antrenau numai pentru acţiuni ofensive şi au avut o mare surpriză să fie loviţi de către cei dotaţi cu tehnică perimată şi inferiori ca potenţial uman şi material.
