Mitul avioanelor proaste - Cazul Airacobra
Mulţi istorici militari şi civili sunt interesaţi să scrie mult şi repede pentru a obţine bani, titluri academice şi glorie. Uneori sunt ajutaţi de instituţiile unor state pentru a ascunde unele aspecte ruşinoase din trecut. Istoria este retuşată în dauna adevărului.
Avionul P-39 Airacobra a fost mereu denigrat. Nu avea suficiente performanţe la altitudini mari şi nu era atât de manevrabil precum modelul japonez Zero. Se uită însă calităţile Cobrei aeriene. Aparatul era blindat şi avea o putere de foc devastatoare. Avionul japonez lăudat se aprindea ca o coală de hârtie, avea o structură de rezistenţă fragilă şi nu exista protecţie nici măcar împotriva gloanţelor de mitralieră uşoară. P-39 era echipat cu un tun de calibrul 37 mm (ceva asemănător exista şi pe tancurile din dotarea armatei române), două mitraliere grele de calibrul 12, 7mm şi patru uşoare amplasate în aripi. Ulterior, pentru o mai bună concentrare a focului pe ţintă, mitralierele uşoare au fost înlocuite cu unele grele şi tunul cu unul de calibrul 20 mm. Era prea mult pentru orice bombardier inamic. Pentru anul 1941 era un monstru sub 3.000 de metri. Să nu uităm că motorul era de putere redusă (1.150 CP, 1.200 sau 1.325 CP), dar suficient de puternic pentru epocă. Avionul IAR 80 a terminat cu 1.000 CP.
Dacă mulţi au criticat performanţele modelului, URSS a primit 4.924 de exemplare şi sub 3.300 m depăşea avioane precum Me-109, FW-190 şi Spitfire. Era foarte bun şi pentru atacul la sol deoarece era bine protejat împotriva armamentului uşor. Cine a fost cel mai mare adept al Airacobra? Meritele i-au fost recunoscute de către dictatorul sovietic Iosif Stalin şi acesta cerea cât mai multe exemplare în dauna altor modele sau a trimiterilor de tancuri, tunuri sau armament de infanterie. Premierul Winston Churchill a primit la 3 octombrie 1942 un mesaj de la Moscova prin care se cerea urgent suplimentarea numărului de Airacobra şi Spitfire. Aviaţia sovietică a păstrat varianta modernizată P-63 Kingcobra pentru apărarea Moscovei şi a altor zone vitale ale imperiului roşu. Erau adevărate minuni ale tehnicii aeronautice în raport cu spartanele aparate sovietice.
Avionul P-39 a fost excelent în momentul apariţiei, dar a fost depăşit în timp fiindcă avea o siluetă aerodinamică perfectă, ce nu permitea instalarea unor motoare foarte mari şi puternice. Creşterea puterii ar fi însemnat rezervoare de combustibil generoase, ceea ce ar fi dus la o sporire a dimensiunilor. Comparativ cu alţi vânători americani, a respectat cel mai mult legile fizicii şi are fuzelajul perfect. Nici dimensiunile n-au crescut exagerat în timp.
