Mielul pascal, veşnicul animal de sacrificiu
În civilizaţiile mediteraneene de păstori nomazi dar şi agricultori, mielul reprezenta înnoirea adusă de venirea primăverii, victoria vieţii asupra morţii.
Dar tocmai această simbolistică justifică din punct de vedere religios statutul de ofrandă pe care mielul îl deţinea cu mult înainte de creştinism. Trebuia sacrificat în vederea mântuirii. Adepţii lui Dionysos de pildă, pentru a înlesni apariţia zeului, aruncau un animal în prăpastie pentru a-l potoli pe paznicul infernului. Odată cu biblia, semnificaţiile mielului se vor îmbogăţi – îi simbolizează în primul rând pe israeliţi, cei care aparţin turmei lui Iahve. Imaginea va fi refolosită şi de creştini.
Dar ideea de animal de sacrificiu va rămâne constantă în religiile avraamice, dată fiind funcţia sa arhetipală de asigurare a înnoirii, ceea ce se întrevede şi la Paştele evreiesc, şi la cel creştin, precum şi la sacrificiul Ramadanului. Cu sângele izbăvitor evreii ung pragul de sus al uşii pentru a ţine departe răul. Iar în creştinism, sângele lui Iisus devine sinonim cu cel al mielului sacrificat, prin care creştinii sunt mântuiţi:“Iată mielul lui Dumnezeu, cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Moartea lui Iisus desăvârşeşte sacrificiul mielului pascal. Aluzii la acest aspect sunt şi în vechiul testament, unde Isaia vesteşte sosirea unui Mesia prin imaginea mielului dus la tăiere.
Apocalipsa îl plasează pe muntele Sion, în centrul Ierusalimului ceresc. Aluzii la caracterul solar al mielului întâlnim şi în mitologia vedică, acolo unde zeul Agni (similar cu agnus, lat. miel), reprezentat cu un berbec în spate, apare ca lumina cunoaşterii într-o descriere a brahmei pure care se apropie mult de cea a Ierusalimului ceresc. Totodată, în apocalipsă întâlnim şi conotaţii războinice ale mielului, probabil o influenţă astrală a berbecului zodiacal:Iisus este mielul care învinge moartea şi puterile răului.
Pentru a delimita totuşi creştinismul de alte credinţe şi mitologii, într-un conciliul ţinut la Constantinopol în secolul al VII-lea, s-a decis ca reprezentarea lui Iisus să fie umană şi cu braţele în cruce, renunţându-se la imaginea mielului ca substitut pentru acesta. În Occident însă, agnus Dei a fost o imagine întrebuinţată pe tot parcursul evului mediu, iar mielul de obicei ţinea un stindard sau o cruce, iar de multe ori de aceasta atârna un steag alb cu o cruce roşie. Uneori mielul putea să apară pe o carte cu şapte peceţi sau cu zona inimii sângerând, semn al sacrificiul mesianic.
