Medicina și igiena la romani

Romanii i-au înfrânt pe cartaginezi şi pe greci şi i-au subjugat pe gali şi pe egipteni. Însă cel mai mare duşman al lor nu era un popor de „barbari”. Acel duşman era crunt, agil, nemilos, un adevărat prăduitor şi un ucigaş profesionist ce se furişă oriunde când dorea căci era invizibil.  Nu folosea sabia şi nici scutul. Nu făcea diferenţa între bogaţi şi săraci, între tineri şi bătrâni. Contamina apa şi mâncarea şi se extindea rapid, năvălind şi cucerind oraşe întregi. Dacă lovea un cetăţean al Romei, lovea întreaga populaţie. Aşadar, cum luptau romanii cu acest duşman microscopic? 

Inamicul invizibil pândeşte la tot pasul 

Ca şi în ziua de azi, sănătatea era foarte esenţială la romanii antici, căci le sporea puterea de muncă care asigura funcţionarea imperiului. 

Avem falsa imagine că, în antichitate, romanii locuiau în oraşe de marmură strălucitoare şi impecabile şi că odată cu venirea evului mediu, oamenii au început să trăiască în mizerie şi să sufere de pe urma bolilor. Dar nu era deloc aşa. În realitate, oraşele antice, adevărate aglomeraţii urbane, erau mizerabile ca în oricare epoca şi favorizau înmulţirea microbilor. Poate că o clădire romană din marmură abia construită arată splendid, dar imaginaţi-vă cum arată aceasta după vreo câţiva zeci de ani, sau chiar după câteva secole când umezeală începe să o cuprindă şi încep să apară crăpături în pereţii clădirii ce capătă o culoare închisă. Închipuiţi-vă cum arăta Colosseumul când a fost finalizat în anul 80 şi uitaţi-vă cum arată acum. 

În blocuri de apartamente (insulae)construite din lemn şi cărămizi de lut locuiau generaţii întregi de plebi, ce trăiau înghesuiţi în spaţii mici ani la rândul, până se prăbuşeau la un cutremur serios sau în urma degradărilor provocate de trecere timpului. Mai punem la socoteală că erau hambare în care erau depozitate alimente la care şobolanii aveau oricând acces sau că locatarii îşi aruncau excrementele de la fereastră direct în străzile înguste sau pe alei unde umblau cerşetori străini de băi  sau  beţivii, câini şi pisici fără stăpân ce transportau purici şi paraziţi pe drumuri pavate acoperite de urme de noroi, excremente, fân şi praf, şi prostituatele atrăgătoare, adevărate „bombe biologice de boli venerice” ce-şi scoteau la iveală busturile apetisante în văzul trecătorilor ispitiţi. La cârciumi erau cămătari cu lanţuri de aur la gât, proscrişi şi hoţi ce jucau jocuri de noroc în toiul beţiilor, se băteau şi îi pedepseau cu severitate pe cei îndatoraţi. 

În magaziile blocurilor de apartament sau în cadrul forumurilor erau pieţe pline de vânzători ambulanţi şi galaciosi ce făceau atmosfera şi mai sufocantă şi mirositoare:măcelari care vindeau porci, păsări şi capre abia tăiate, afumate şi agăţate de carliguri, brutari care vindeau pâine caldă şi negustori ce vindeau condimente orientale, parfumuri, cosmetice, bijuterii, vin, sare, piese de mobilier, vase de ceramică sau sclavi goi, aliniaţi şi înlănţuiţi. Doar noaptea când nu mai era aglomeraţie, negustorii îşi puteau transporta produsele cu căruţele a căror roţi provocau mici perturbaţii fonice. Între blocurile de apartamente, paralele fiind, şi despărţite de o stradă îngustă, vecinii fiind de comun acord, se legau funii pe care erau  întinse  rufe şi haine abia spălate cu apă şi îmbibate în urină (înălbitorul de atunci). Periodic, măturătorii curăţau mizeria de pe străzi cu ocazia festivalurilor religioase. 

Templele romane, ornamentate, dar închise la culoare şi cuprinse de umezeală datorită trecerii timpului, se înălţau impetuos, iar pe treptele acestora se scurgea sângele mieilor sacrificaţi.

Romanii de rând puteau să-şi facă nevoile la latrine, un sistem de toalete publice unde mai şi socializau. Latrinele erau bănci alungite cu câte o gaură sculptată ce ducea către un şanţ. După ce îşi terminau nevoile, romanii se ştergeau cu un burete înmuiat cu oţet înfipt într-un bat. Nu se ştie cu certitudine, dar e posibil să nu fi fost de unică folosinţă şi chiar să fi fost folosit de mai multe persoane. 

Oraşele romane erau aprovizionate cu apă potabilă din izvoare prin intermediul apeductelor. Gravitaţia juca un rol major în transportarea apei de-a lungul pantei în interiorul conductelor din piatră, cărămidă şi beton . Apa era furnizată prin ţevi subterane din plumb sau din ceramică către terme, băi publice, latrine, fântâni, mine şi gospodării. Deşeurile erau eliminate prin sisteme subterane de canalizare şi şanţuri ce le împrăştiau în afară oraşelor. Erau săpate şanţuri de drenare a zonelor mlăştinoase.Cel mai mare canal deschis a fost Cloaca Maximă. 

Zonele aglomerate erau focare de infecţie de unde puteau izbucni epidemii catastrofale. Romanii nu aveau de unde să ştie de existenţa microbilor, dar credeau în inamici invizibili aducători de boli şi nenorociri pe care îi personificau ca spirite demonice ori le considerau a fi pedepse divine. 

Ca să evite aceste nenorociri, romanii trebuiau să fie puri. Şi locurile unde se puteau purifica erau băile publice. 

Băile publice, relaxare şi purificare 

Băile publice erau pentru relaxare, socializare şi îmbăiere. Se construiseră complexe de băi termale ce cuprindeau multe săli cu temperaturi diferite şi facilităţi ca piscinele de înot, biblioteci, săli de socializare, saune şi camere de masaj. În unele oraşe, băile erau amplasate lângă forumuri unde aveau acces şi cei săraci şi cei înstăriţi. Patricienii îşi permiteau să-şi construiască propriile băi private. 

Băile publice erau construite din cărămizi de teracotă şi marmură, cu podele ornamentate cu mozaicuri, fresce şi statui decorative. Când mergeai la baie publică, intrai în apodyterium-camera unde te dezbrăcai complet. Apoi intrai în palaestraeunde puteau să practici exerciţii de gimnastică. Te duceai în notatio, sala unde te puteai scălda într-o piscină şi apoi intrai în laconicasau sudatoria -saune unde te încălzeai şi transpirai la căldura focului şi pardoselii încălzite. Intrai apoi în calidarium, o sală cu o piscină umplută cu apă fierbinte, a cărei pardoseală era încălzită de aerul cald venit prin canalizarea subterană susţinută de stâlpi de cărămidă. Aici, temperatura era de 30 de grade Celsius. 

Intrai apoi în tepidarium,  o altă sală cu o piscină fierbinte. În cele din urmă intrai în frigidarium, o sală rece dotată cu bazin umplut cu apă rece. După îmbăiere, puteai să mergi în camera de masaj unde cei mai buni sclavi maseori (majoritatea greci sau orientali) îţi îndreptau spatele cocoşat după o zi grea de muncă. Te ungeai cu ulei de măsline şi cu un instrument metalic încovoiat îţi îndepărtai mizeria de pe trup, ca apoi să te scalzi. 

Aveai la dispoziţie toalete, biblioteci, săli de lectură, fântâni şi grădini exterioare unde puteai să socializezi cu ceilalţi zeci sau sute de bărbaţi complet goi ce se mândreau cu trupurile lor (doar bătrânii şi bolnavii se acopereau şi se înfăşurau). Bărbaţii şi femeile se îmbăiau separat. Din secolul I au fost construite băi publice mixte unde se îmbăiau femeile şi bărbaţii laolaltă până în timpul domniei împăratului Hadrian. 

Îmbăierile erau acompaniate de scene de teatru şi muzică. Interioarele, fiind ornamentate cu mozaicuri şi picturi de culoarea cerului cu stele şi imagini celeste, se asigura o atmosfera plăcută. Evident că se repezeau şi ceva vânzători de parfumuri şi de cosmetice care să-şi vândă marfa. 

Bătrânii senatori veneau deseori la băile publice ca să se trateze de reumatism sau artrită, timp în care discutau despre decizii politice, iar patricienii obezi discutau despre afaceri în timp ce transpirau în saune. 

Totuşi, existau riscuri de îmbolnăvire şi la băile publice căci mulţi urinau şi lăsau murdăria şi uleiul de pe corp. În asemenea condiţii, se crea un mediu proprice pentru bacterii. Fără să realizeze, cei răniţi riscau să facă cangrenă când intrau în piscine. 

În privinţa igienei dentare, romanii improvizau nişte periuţe din nuiele şi se spălau cu urină, sare sau cenuşă. 

În oraşele romane se găseau frizerii unde romanii erau tunşi şi bărbieriţi. Ştiau că un păr lung şi neîngrijit favoriza apariţia păduchilor. 

Medicina romană 

Dacă te îmbolnăveai prin secolele I-III e.n., cel mai bine era să apelezi la serviciile unui medic roman sau grec care era specialist în oftalmologie, urologie, instruit să realizeze o varietate de operaţii chirurgicale. Medicii romani au avut multe de învăţat de la medicii greci, preluându-le practicile şi cunoştinţele anatomice. 

Se scriau enciclopedii ca cea a lui Cornelius Celsus Aulus care a scris De Medicinalaîn care sugera tratamente cu aburi în băi parfumate cu mentă, dieta de mâncat şerpi pentru probleme dentare, rădăcini de nalbă fierte în vin pentru tratarea gutei, sau dieta de băut sânge de gladiator pentru a vindeca epilepsia. Era adeptul luării de sânge. Susţinea că pentru un stil de viaţă sănătos şi pentru a ţine doctorul departe, romanii trebuiau să iasă afară. 

Scribonius Largus de Sicilia care a fost medicul personal al împăratului Claudius a scris Compositiones în care recomandă diverse medicamente, ca alifie pentru artrită, trifoi pentru muşcături de şarpe, broască ţestoasă şi sânge de porumbel pentru epilepsie. Era simpatizant al jurământului hipocratic. 

Dioscoride Pedanios enumeră în De Materia Medica600 de leacuri pe baza de plante medicinale. Medici greci ca Soranus au scris tratate ca Ginecologia şi studiau anatomia în amănunt ca Galen, medicul grec din Pergamon ce avea interdicţia conform legilor romane să realizeze disecţii pe cadavre umane şi de aceea le realiza pe porci şi maimuţe, ajungând ulterior medicul personal al împăratului Marcus Aurelius. Lui îi este atribuit supravieţuirea studiilor lui Hipocrate. 

Medicii impuneau diete alimentare pentru că intervenţiile chirurgicale, cauterizările şi tratamentele cu droguri şi plante medicinale să aibă efecte. 

Romanii sunt renumiţi pentru că au construit primele spitale moderne (valetudinarium-grupuri de corturi) ce erau rezervate sclavilor (motorul imperiului) şi soldaţilor răniţi (armata fiind sabia şi scutul imperiului). Dar serviciile medicale erau scumpe. Romanii săraci nu aveau de ales decât să apeleze la serviciile zeilor, cerşind îndurare prin rugăciuni şi mici jertfe. 

Un “valetudinarium” standard era o clădire dreptunghiulară ce cuprindea un hol de intrare, săli mari, secţie de recepţie, dispensar, bucătărie, băi şi latrine. 

Ca instrumente, medicii utilizau bisturiul din oţel sau bronz, cârlige obstetricale pentru disecţie şi tăierea ţesutului în bcati mici pentru a extrage şi retracta marginile rănilor, perforatoare de oase ce puteau elimina obiecte străine din oase sau cranii, forcepsul cu care extrăgeau fragmente mici de os sau pentru a extrage fătul viu atunci când naşterea sa se complica, catetere (tuburi goale din oţel sau brozn)pentru operarea organelor genitale de sex masculin pentru a debloca tractul urinar, forceps pentru amputare şi pentru a reduce sângerarea, dălţi pentru operaţiile de vagin, spatule care erau folosite pentru amestecarea ingredientelor spre a obţine unguente pentru pacienţi şi ferăstrăul chirurgical care era folosit pentru amputări de membre. Medicii romani erau atât de profesionişti încât că puteau efectua şi operaţii pe creier pentru a extrage obiecte străine din cranii vătămate sau puteau îndepărta cataracta.