Martha Bibescu vedea un București înconjurat de păduri de pini

Am trecut pe BAR pentru a lua la mînă Zig-Zag Magazin, a treia publicație imediat postdecembristă făcută de mine. Din multe puncte de vedere aș considera-o publicația fanion a destinului meu de arhitect de gazete. De arhitect, nu de conducător de gazete, de editorialist sau pur și simplu de redactor.

Cîtă vreme am stat în fruntea acestui săptămînal cu un tiraj de peste 500000 de exemplare, am făcut ceea ce am vrut. E vorba de o publicație emblematică pentru mine și deoarece simpla parcurgere a colecției din 1990 dezvăluie imediat, cu forța săritului în ochi, schimbarea uriașă petrecută în revistă odată cu numărul din 5 martie 1990.

Chiar de la prima pagină descoperi obsesia mea pentru organizarea materiei într-o structură susținută de rubrici, de pagini dedicate unui domeniu. Firește, numărul anterior dă seamă de influența mea – mergeam o dată pe săptămînă pe șest la Zig-Zag Magazin unde luam la purecat materia strînsă de Cornel Medvedov, cu care lucrasem la Secvența –, dar numărul cu adevărat al meu e cel datat 5 martie 1990.

Despre prezența mea la Zig-Zag voi încerca să scriu în Prefața la cartea de editoriale. Acum trebuie să spun ceva despre ceea ce aș numi surprizele lui Nicolae Noica. Procedînd ca de obicei, Nicolae Noica, directorul BAR, m-a sunat pentru a mă întreba cînd trec pe la BAR. Am ceva pentru dvs – a adăugat el.

Nicolae Noica nu poate avea pentru mine o damigeană de vin și cu atît mai puțin o pițipoancă. Eram sigur că a descoperit un document. Da, e vorba de un document – aflu imediat –, un Memoriu al Marthei Bibescu despre schimbarea la față a Bucureștilor. Se intitulează Sugestiuni pentru înfrumusețarea orașului București, și a fost remis Primăriei în 1931. Citez din debutul Documentului sugestiile autoarei despre un București înconjurat de păduri de pini:

„PĂDURILE DE PINI

Oraşul Bucureşti ar trebui înconjurat cu o cingătoare de păduri de pini, cum au Berlinul şi Bordeaux. Aleg întra’dins aceste două oraşe dintre care unul e rodnic şi celălalt meridional, ca să arăt că acest copac poate trăi şi în nordul şi în sudul Europei.

Motive pentru alegerea acestui fel de copac.

Bucureştii fiind mai cu seamă o Capitală de iarnă, e bine să se aleagă un copac, care să fie veşnic verde.

Proprietăţile ozonizante ale pinului sunt cunoscute şi aceste păduri existînd, atmosfera în jurul oraşului va fi împrospătată.

Pădurile de pini sînt prielnice trasării potecilor şi circulaţiei pietonilor, chiar dacă nu se trasează poteci. Pămîntul acoperit cu ace de brad este de o curățenie şi de o elasticitate foarte plăcută. Nu e niciodată noroi într-o pădure de pini şi spinii şi tufișurile sunt foarte rare şi chiar inexistente.

Curățenia pădurii este o condiţie foarte favorabilă unei păduri destinate să, servească de plimbare populației orăşeneşti.

Generațiile viitoare vor putea să exploateze pădurile acestea în mod raţional cu folos.

Creşterea Pinului Sylvestris, care ar trebui ales cu excluderea celorlalte spețe a căror ramuri se rup ușor şi nu rezistă zăpezilor mari, este foarte rapidă şi dă un copac de o înălţime frumoasă după treizeci de ani. Chiar tînără fiind o pădure de pini are un aspect plăcut.

S-ar potrivi bine în toate regiunile din Bucureşti, unde sînt bălţi şi oglindirea întunecată a pinilor în apă ar produce efecte foarte frumoase, cari se găsesc în lacurile de pe lîngă Bordeaux, Bayonne, Berlin şi în Japonia.

Întreținerea unei păduri de pini este foarte ușoară din pricina lipsei de tufişuri şi de spini de care am vorbit mai sus.

Dacă acest plan ar fi adoptat, ar trebui să se creeze numaidecît în pepinierele Primăriei secţiuni întregi consacrate plantării de pini, în aşa fel ca după cîțiva ani să se poată planta un mare număr de terenuri.

Napoleon III, care plănuise să împădurească în felul acesta o mare parte din Gasconia, obţinu rezultate minunate, care au fost imitate de municipalitatea din Berlin cu cel mai mare succes.

Propunerea de a înconjura Bucureştii, cu o regiune împădurită, a fost discutată acum câțiva ani. Dar propunerea de a alege pinul a fost respinsă pe motivul că acest copac nu e specific românesc. Argumentul e special de absurd și merită să fie subliniat, în cazul cînd aceleași persoane sau adepții lor eventuali ar avea să-şi dea părerea mai curînd ori mai tîrziu. Dacă părerea lor ar predomina, ar trebui, dintr-un spirit de naționalism rău înțeles, să smulgem din România toţi castanii cari sînt, cum se știe fiecare, copaci originari din India, fără a uita cireşii, cari vin din Persia.”

_{Foto sus: Martha Bibescu (© Arhivele Naționale ale României, SANIC, Colecția Documente Fotografice, BU-FD-01073-6-00090-071)}