Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte și pentru c-a scris cărți

Între 1941 şi 1945, Lucreţiu Pătrăşcanu scrie patru cărţi: Sub trei dictaturi (aprilie – octombrie 1941), Un veac de frămîntări sociale. 1821 – 1907 (definitivată în 1942, fragmente din lucrare apar în 1937, sub pseudonimul Ion C. Ion, în „Viaţa Românească”), Problemele de bază ale României (1942-1943), Curente şi tendinţe în filozofia românească (1944-1945).

Le putem pune la îndoială originalitatea creatoare. Analizele sînt afectate de clişeele viziunii comuniste. Nu le putem pune la îndoială efortul de documentare. În limitele impuse de domiciliul obligatoriu de la Poiana Ţapului, autorul se zbate pentru a consulta o bibliografie cît mai temeinică.

Se înţelege, de exemplu, că un studiu precum Curente şi tendinţe în filozofia românească presupunea cunoaşterea cărţilor iscălite de gînditorii autohtoni. Nici o surpriză în faptul că Lucrări consultate trimite la: Trilogia cunoaşterii, a lui Lucian Blaga, Pe culmile disperării, a lui Emil Cioran, Teoria fatalismului. Teoria ondulaţiei universale, a lui Vasile Conta, Personalismul energetic, al lui Constantin Rădulescu-Motru.

Bibliografia ne dezvăluie şi frecventarea autorilor străini. Unele cărţi precum Problemele Leninismului de I.V. Stalin nu ridică prea mari probleme (afară doar de dificultatea de a procura literatură interzisă), dat fiind că broşura Genialului învăţător al popoarelor e accesibilă şi ceferistului Gheorghiu Dej sau lăcătuşului Vasile Luca. Alte cărţi, în schimb, cum ar fi, de exemplu, La pensée et le mouvant de Bergson sau Sein und Zeit de Heidegger, impun un anume efort.

Pentru tovarăşii săi de partid era o dificultate insurmontabilă pînă şi pronunţarea titlurilor, d-apoi lectura cărţii cu creionul în mînă.

O bibliografie substanţială a fost consultată şi pentru scrierea volumului Un veac de frămîntări sociale. 1821-1907:

Istorii ale României, radiografii ale stării economice şi social-politice din diferite momente, colecţii de ziare şi reviste, acte şi documente.

Pentru accesul la bibliografie în condiţiile domiciliului obligatoriu, Pătrăşcanu apelează la neamuri şi prieteni, să-l ajute cu materiale aduse la faţa locului sau cu consultaţii de specialitate: Petre Pandrea (cumnat), Elena Pătrăşcanu (nevastă), criticul D.I. Suchianu şi matematicianul Grigore Moisil (cunoştinţe), Bellu Zilber (amic), Edith Marcovici (tehnică, pe linie de partid).

Un om trudeşte să scrie patru cărţi, mai ales în condiţiile domiciliului forţat, din numeroase motive. Lui Lucreţiu Pătrăşcanu i se poate presupune ambiţia de a avea succes pe o piaţă din hotarele căreia lipseau radiografiile teoretice sub unghi marxist. Ţinînd cont că-i plăceau femeile, nu-i exclus să se fi gîndit şi la contribuţia titlului de autor la cucerirea damelor.

Ancheta la care e supus după arestarea din 28 aprilie 1948 descoperă însă un alt motiv, original, poate, în istoria culturii, periculos, mai mult ca sigur, în istoria vieţii autorului. Sentinţa de condamnare la moarte dată şi citită în şedinţă publică la 14 aprilie 1954 şi executată la 17 aprilie 1954, ora 3 noaptea, face un cap de acuzare din faptul de a fi scris cărţi:

„Urmărind să-şi pregătească o platformă politică proprie, străină intereselor clasei muncitoare, PĂTRĂŞCANU a scris şi publicat cîteva cărţi în scopul dezorientării maselor (…)”.

Rechizitoriul Parchetului Militar a fost redactat şi citit de Procuror colonel Aurel Ardeleanu, în 12 aprilie 1954. Din cîte se vede, Aurel Ardeleanu e nu numai colonel, dar şi procuror. N-avem motive să ne îndoim că nu făcuse o facultate.

Diploma, faptul că ştia să scrie şi să citească nu-l descurajează din susținerea tezei că Lucreţiu Pătrăşcanu a scris patru cărţi la ordinele spionajului englez. 12 aprilie 1954 poate fi considerată astfel o dublă zi istorică. Pentru cultura universală, deoarece marchează un salt în istoria comenzilor editoriale.

Pînă acum se cunoşteau cărţi scrise la comanda Bisericii, a împăraţilor, a conţilor şi prinţilor, dar mai ales la comanda inimii amorezate. Apare, pe 12 aprilie 1954, situaţia cărţilor (patru la număr) scrise la comanda unui serviciu de spionaj.

Zi de răscruce şi în istoria serviciilor secrete, deoarece aceste onorabile instituţii erau cunoscute ca ordonînd operaţiuni de spionaj, infiltrări, asasinate, acţiuni sub acoperire, chiar şi căsătorii. Iată acum şi o comandă de a scrie şi publica volume de istorie, filozofie şi sociologie.

_{Foto sus: Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza și Lucreţiu Pătrăşcanu (dreapta), la o ședință a Consiliului de Miniştri (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 89/1945)}