Legiunile romane rămase în Dacia

Legiunile rămase în Dacia pe o perioadă mai îndelungată au fost două: legiunea a XIII-a Gemina – adusă deja în primul război cu dacii din provincia Pannonia Superior, aproximativ vestul Ungariei şi estul Austriei de azi – şi legiunea a IV-a Flavia Felix, adusă din provincia Moesia Superior, în mare teritoriul Serbiei de azi.

O a treia legiune este presupusă de specialişti că ar fi staţionat o vreme ceva mai scurtă la începutul ocupaţiei romane în Dacia, anume legiunea I Adiutrix, venită şi ea din Pannonia Superior.

Legiunea a XIII-a Gemina a fost cantonată după desăvârşirea cuceririi Daciei în castrul de la Apulum (Alba Iulia de azi). Legiunea a IV-a Flavia Felix a rămas probabil încă vreo doi ani pe locul viitorului oraş (colonia) Ulpia Traiana Sarmizegetusa din Ţara Haţegului, după care (probabil prin anul 108) a ridicat castrul de la Berzobis (Berzovia, jud. Caraş-Severin). Cât despre legiunea I Adiutrix, nu se ştie unde a staţionat în Dacia romană şi nici cât timp, doar se bănuieşte că ar fi avut garnizoana tot în apropiere de Apulum, dacă este corectă interpretarea unei ştampile de pe o ţiglă găsită în apropiere de Alba Iulia care ar menţiona cele două legiuni împreună.

Comandant de legiune (legatus legionis).Acest membru al clasei senatoriale este echipat cu armură zisă „anatomică” (thorax),coif cu panaş şi spadă (gladius).

Şi mai multe dintre alele şi cohortele participante la războaiele cu dacii au rămas în noua provincie, fiindu-le stabilite locuri de garnizoană de-a lungul arterelor de transport principale din Dacia, care nu au fost altceva decât drumurile de campanie construite de diferitele coloane expediţionare romane în timpul celor două războaie şi care apoi au fost desăvârşite tot de soldaţi ca drumuri definitive în provincia Dacia. O altă misiune, devenită acum importantă, a acestor unităţi militare a fost de a asigura frontierele teritoriului inclus în provincia Dacia, trupele fiind plasate la graniţele acestei provincii, care erau totodată graniţe externe ale Imperiului Roman în această regiune.

Dintre trupele cu caracter special care au rămas în Dacia romană după război sunt interesante cea de exploratores Germaniciani, care au ajuns să staţioneze în castrul de la Orăştioara de Sus (jud. Hunedoara, în apropierea fostului nucleu al statului dac din Munţii Orăştiei), şi pedites singulares Britanniciani, cantonaţi în fortificaţia de la Cigmău (jud. Hunedoara, tot în apropierea cetăţilor dacice centrale). Exploratores erau soldaţi specializaţi în iscodire şi adunare de informaţii, pe când pedites singulares erau soldaţi de gardă, care fuseseră probabil garda înalţilor demnitari din statul-major al lui Traian în timpul războaielor.

Centurion (cu faţa) şi optio(adjunct de centurion, cu spatele). Ambii ofiţeri poartă coifuri cu panaş, diferind doar orientarea acestuia pe coif. Adjunctul poartă armură de zale (lorica hamata), iar centurionul, armură cu solzi (lorica squamata) şi protecţii ale tibiilor (cnemide). În mâini ţin câte un baston care era simbol al gradului, dar era folosit şi pentru disciplinarea soldaţilor.

Ambele unităţi au fost lăsate în Dacia să supravegheze fostul centru politic şi religios al statului lui Decebal din Munţii Orăştiei, pentru a evita o eventuală formare a unui nou nucleu de rezistenţă anti-romană. Soldaţii din aceste unităţi nu erau, cum s-ar putea crede, germanici sau britanni, ci fuseseră selectaţi pentru aceste misiuni din trupele auxiliare staţionate pe teritoriul provinciilor romane Britannia şi Germania.