Legende contemporane despre eficiența armatei germane în cel de-al Doilea Război Mondial
Se povestește prin cărțile de istorie și prin spațiul virtual că în ultima conflagrație mondială a fost o forță militară care a făcut uimitoare fapte de vitejie și a reușit să provoace pierderi grele inamicilor. Wehrmacht-ul, armata pusă pe picioare de partidul nazist, a fost o perfectă mașină de ucis și a ajuns să fie un model de organizare, dotare și funcționare. Nu este de mirare că au apărut admiratori și chiar adoratori ai luptătorilor cu cruci negre, un adevărat comerț existând cu obiecte din conflictul sângeros.
Oare chiar să fie așa sau se face o manipulare la scară largă? Statele învingătoare în conflict au tot interesul să sublinieze cât de mare și de puternică a fost forța înarmată a Reich-ului și sursele occidentale descriu pe larg performanțele uimitoare ale unor avioane precum Me-109 și FW-190. Nu sunt uitate tancurile Tiger și Panther sau cuirasatele Bismarck și Tirpitz.
Adevărul crud este că toată masa de militari a fost condusă de lideri ce avansau pe criterii politice și care nu aveau cea mai mică valoare. În plus, nu aveau gândire logică și, mai ales, caracter. Mergeau pe ideea de duritate, de teroare, pentru a masca lipsa de competență în toate domeniile. Chiar Adolf Hitler, cel ce se considera unicul cunoscător al căilor de evoluție a poporului german, nu era decât un simplu caporal ce participase la precedenta conflagrație mondială și nu ieșise în evidență prin ceva deosebit.
Nu este de mirare că a luat decizia să producă în masă puști cu încărcare manuală în timp ce inamicii utilizau în masă puști semiautomate și pistolul-mitralieră era ceva absolut obișnuit în rândurile trupelor trimise la asalt. Inventarea unei arme de asalt ce combina pistolul-mitralieră cu pușca a venit prea târziu.
Sturmgewehr 44 a fost livrată în cantități prea mici pentru a putea să oprească valurile de militari inamici ce erau protejați de tirul artileriei și de blindajul tancurilor. Comandamentul german a avut încredere deosebită în mitralierele cu răcire cu aer și acestea au devenit baza apărării, dar n-a vrut să înțeleagă că tirul acestora este insuficient în luptele apropiate. Nici nu erau destule pentru acoperirea necesităților trupelor din ce în ce mai numeroase. S-a considerat că militarii cu puști clasice sunt suficienți pentru protejarea armelor automate și astfel apărarea a devenit vulnerabilă.
Armele infanteriei germane
Armele infanteriei sunt interesante, dar se punea accent pe mașini din ce în ce mai rapide și mai puternic înarmate. Tancul era în centrul atenției pentru că era capabil să înfrunte tirul inamic format din proiectile perforante, obstacole antropice și naturale. Tunul de la bord putea să neutralizeze centrele de rezistență și șenilele să strivească oameni și piese de artilerie.
Comandanții germani au văzut în 1936 blindate sovietice de tip T-26 ce aveau la bord o gură de foc de calibrul 45 mm. Pare o jucărie în raport cu ce există astăzi, dar în epocă era o adevărată revoluție artileristică, mai ales că era ușor de produs în serie mare și munițiile erau din belșug. Industria Reich-ului a continuat să producă blindate din modelele Panzer I, Panzer II, Panzer 38 (t) și Panzer III din primele serii ce nu aveau un tun mai puternic de calibrul 37 mm.
Soldații germani au pierit în număr mare și pentru că infanteria era dotată cu un tun antitanc tot de calibrul 37 mm. Astfel de arme erau fabricate și în anul 1939 când sovieticii au luat decizia să treacă la tancurile dotate cu piese de calibrul 76,2 mm. Era un haos perfect la nivel de comandă în Berlin și conducătorii politici, militari și din economie luptau din greu pentru obținerea de profit.
Şocul a venit în iunie 1941 când trupele au dat peste tancurile sovietice dotate cu tunuri puternice și blindaj antiobuz, legendarele Panzere din propagandă și din documentarele actuale fiind simple jucării salvate de la distrugere de erorile strategilor sovietici, cei ce trimiteau blindatele la asalt fără sprijin de aviație și permiteau învăluirea prin faptul că intrau în dispozitivul inamic. Schițele pentru asamblarea tancurilor grele au fost făcute cu greutate din motive birocratice și tehnice și primele mașini au apărut abia în anul 1942, dar nu erau într-un număr prin care să se schimbe cursul istoriei.
Abia în 1943 s-a putut strânge o forță motorizată cât de cât numeroasă, dar blindatele propagandei germane erau tot prea puține și sufereau de bolile proiectării și ale copilăriei. Tancurile Tiger erau prea grele din cauza cuirasei groase și dispusă vertical. Modelul Panther a avut probleme cu motorul și n-au fost pe deplin operaționale la Kursk. Ambele tipuri erau greu de fabricat și cereau forță de muncă bine calificată. Marea problemă era dată și de tipul de armament montat în turelă.
Tunurile de calibrele 75 și 88 mm erau performante, dar erau subdimensionate în raport cu mărimea mașinilor. Sovieticii au reușit să monteze o turelă de tanc greu pe corpul tancului T-34 și astfel o mașină de 32 t a ajuns să aibă un tun de 85 mm. Nu avea chiar caracteristicile celor de 88 mm, dar se putea asambla rapid și în mare serie. Germanii au ajuns la giganți precum Tiger II ce reprezentau un coșmar logistic.
Problemele de strategie
Problemele legate de armament, câteva fiind menționate mai sus, au fost însă minore în raport cu cele de strategie. Campania anului 1942 este deosebit de ilustrativă pentru afirmația precedentă. Adolf Hitler a dorit și a ordonat o ofensivă împotriva sudului Uniunii Sovietice pentru a se ajunge la petrolul de la Baku. Nu s-a ținut cont de distanța enormă, ceea ce implica o epuizare a trupelor și a resurselor de alimente și combustibil.
În plus, Munții Caucaz reprezentau un obstacol natural imposibil de traversat de trupele terestre, chiar dacă ar fi fost compuse numai din vânători de munte perfect echipați. Planul de ofensivă mai păcătuia prin ceva: erau urmărite două obiee.
Orașul Stalingrad putea să fie o țintă simbolică deosebităctive situate la mare distanță între ele, ceea ce diviza în mod barbar forțele angajate. Orașul Stalingrad putea să fie o țintă simbolică deosebită, dar efectivele germane nu erau suficiente pentru a face față luptelor pe un front din ce în ce mai extins.
Comandamentul german a ordonat Armatei a 6-a germană să pătrundă în localitate și să ajungă la Volga pentru a tăia astfel aprovizionarea nordului industrializat cu combustibil și alimente. Liderii de la Berlin parcă aveau mințile luate de o forță paranormală. Se știa în acei ani că blindatele sunt utile pentru manevre pe spații largi, prin care să fie întors dispozitivul inamic. Ar fi fost utile în alte sectoare de front, dar directivele erau clare și se execută în mod obligatoriu într-un stat totalitar.
S-a dat ordin să fie introduse divizii de blindate printre ruine și au urmat lupte în care forțele germane au fost măcinate de către apărătorii ascunși printre dărâmăturile făcute de bombardamentele aviației. Au tot fost aduse noi batalioane în oraș și astfel flancurile au fost lăsate în seama unei perdele de trupe aliate, dotate absolut insuficient cu artilerie anticar care să poată face față maselor de blindate grele și supragrele. A fost normal să se producă un dezastru militar. Mai mult.
Diviziile sovietice erau amplasate acum favorabil în raport cu liniile de aprovizionare ale trupelor trimise în Caucaz și s-a ajuns în situația favorabilă unei încercuiri de și mai mare amploare. Tancurile T-34 puteau oricând să facă un salt pe distanțe deosebite, motoarele pe motorină permițând o autonomie sporită în raport cu cele pe benzină. A trebuit să se procedeze la o retragere în grabă din cauza amenințării indirecte și alte resurse au fost risipite. Orice picătură de benzină sau proiectil de tun contau în balanța de forțe.
Adolf Hitler a fost omul nepotrivit la locul nepotrivit până în anul 1945 și a nenorocit un continent întreg prin decizia din 23 august 1939 când a hotărât începerea unui conflict cu Polonia fără să înțeleagă că sunt toate condițiile pentru transformarea într-unul mondial prin faptul că Varșovia se bucura de sprijinul Parisului și al Londrei. ,
În plus, Wehrmacht-ul și Germania nu erau pregătite pentru un astfel de conflict de amploare pentru că existau prea puțin combustibil și mijloace motorizate. Numai marile erori strategice ale inamicilor au favorizat succesele ofensive și defensive ale germanilor până în mai 1945. Uniunea Sovietică a permis dezvoltarea forței militare a Reich-ului prin refuzul de a sprijini forțele occidentale și chiar a aprovizionat statul nazist cu multe produse strategice.
Foto sus: Soldați germani la Stalingrad (© Das Bundesarchiv Bild 183 B22478)
Mai multe pentru tine...
