IUGOSLAVIA Butoiul cu pulbere din Balcani. Epurarea etnică de pe teritoriul Iugolsaviei în Al Doilea Război Mondial
Să recunoaştem că sintagma este cât se poate de potrivită:Balcanii au fost în permanenţă un spaţiu în care determinismul istoric a dus la un amestec exploziv de rase, religii şi naţionalisme agresive.
Bătălia de la Kosovo Polje (Câmpia Mierlei, 1389), când otomanii au învins armatele sârbe (deşi sultanul Murad a fost asasinat) reprezintă simbolul rezistenţei sârbilor ortodocşi în faţa Islamului. Pe de altă parte, secolele de ocupaţie otomană au creat o importantă comunitate musulmană, în condiţiile în care influenţa catolică, în special în zona locuită de croaţi, era şi ea foarte puternică.
Dar acest amalgam de religii şi popoare, e drept înrudite, şi-au găsit o exprimare comună în mişcarea ilirică, apărută în secolul al XIX-lea şi care a promovat pentru prima oară termenul de Iugoslavia, provenit din cuvintele slave „jug” (sud) şi „slaveni” (slavi). Ideea unităţii a fost concretizată (ca şi în cazul României) după prăbuşirea Imperiului austro-ungar, în 1918. Noul stat avea să se numească Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, denumit de naţionalişti, în mod ironic, „statul Versailles”, pentru a sublinia faptul că nu era altceva decât o construcţie artificială.
Crime în numele naţionalismului
Frământările politice au fost o constantă a noului stat. În iunie 1928, un deputat sârb a deschis focul asupra a cinci membri ai Partidului Ţărănesc croat, de opoziţie, chiar în clădirea Adunării Naţionale, ucigând doi pe loc, în timp ce un al treilea, chiar liderul partidului, a murit câteva zile mai târziu. Instabilitatea politică a fost unul dintre argumentele invocate de regele Alexandru în ianuarie 1929, atunci când a suspendat Constituţia, a interzis partidele, şi-a asumat puterea executivă şi a adoptat denumirea de Iugoslavia. A impus o nouă Constituţie. Prin instaurarea unui regim dictatorial, regele a sperat că va diminua tendinţele naţionaliste şi separatiste în egală măsură. A trecut la o centralizare forţată, renunţând la vechile denumiri istorice, a interzis orice simbol naţional şi a menţinut în închisoare un număr însemnat de lideri politici.
