Istoricul Margaret MacMillan: „Anul 1914 a inaugurat un secol de războaie“ jpeg

Istoricul Margaret MacMillan: „Anul 1914 a inaugurat un secol de războaie“

📁 Primul Război Mondial
Autor: Florina Pîrjol

Profesorul de istorie Margaret MacMillan, profesor la Universitatea Oxford, care şi-a lansat în luna septembrie volumul „Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914“, spune că unele dintre cele mai mari catastrofe se întâmplă în urma „accidentelor din istorie“.

La 100 de ani după fatidicul an 1914, care a declanşat Primul Război Mondial, conflagraţia mondială încă suscită interesul istoricilor şi curiozitatea cititorilor pasionaţi de acest subiect. Una dintre cele mai remarcabile radiografii ale evenimentului care a schimbat faţa secolului al XX-lea e semnată de istoricul canadian Margaret MacMillan (72 de ani) şi are un titlu incendiar:„Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914“. Scrisă cu talent narativ, bine documentată şi având ritmul epic al unui roman de aventuri, cartea lui Margaret MacMillan a fost tradusă recent şi în limba română, la Editura Trei. Autoarea a fost prezentă la Bucureşti, unde şi-a lansat volumul, prilej cu care am stat de vorbă cu ea despre capcanele şi frumuseţile „meseriei“ de istoric.

„Weekend Adevărul“:Când aţi început să fiţi interesată de istorie?

Margaret MacMillan:Nu ştiu când am început să fiu interesată, dar cred că am fost dintotdeauna interesată. Probabil de când am devenit conştientă de propria persoană şi de când am început să citesc. Pentru că mie mi-au plăcut întotdeauna poveştile. Şi o întrebam întotdeauna pe mama cum era pe vremea când ea era mică şi ce făceau oamenii pe atunci. Şi la fel îi întrebam şi pe bunicii mei. După aceea au venit cărţile de istorie pentru copii, care mi-au plăcut la nebunie.

Şi de ce secolul al XX-lea? Aveţi mai multe cărţi care se ocupă de această perioadă.

Cred că a fost un accident, de fapt. Pe mine m-a interesat, la început, secolul al XVI-lea şi n-am crezut niciodată că o să mă ocup de secolul al XX-lea sau de secolul al XIX-lea. Dar, cu timpul, au început să mă intereseze aceste perioade. Şi am devenit interesată mai ales de Imperiul Britanic, probabil şi din cauza faptului că sunt, parţial, canadiancă şi mi-am făcut teza de doctorat pe India în timpul Imperiului Britanic. Şi aşa am ajuns la secolul al XIX-lea. După care a început să mă preocupe tot mai mult Canada secolului al XX-lea.Şi, apoi, secolul al XX-lea la modul general. Aşa că, în acest moment, cred că m-am blocat în acest subiect şi nu mai pot scăpa de el.

Continuarea pe adevarul.ro