Cleopatra-regina egipteana care a sedus Roma

Era cea mai faimoasă regină din antichitate al cărui nume semnifică “glorie tatălui” (greacă:kleos-glorie, pater-tată), o femeie cunoscută pentru puterea sa legendară de a seduce pentru a-şi realiza ambiţiile. Toate sursele antice o denigrează, fiind prezentată ca o regina târfă şi criminală. Relaţia romantică dintre Cleopatra, ultima regină a Egiptului, şi generalul Marc Antoniu, a devenit cea mai cunoscută telenovelă din istorie.

Micul lotus

Cleopatra s-a născut 69 i.en., în Egipt, ca descendentă a lui Ptolemeu I (unul dintre comandanţii lui Alexandru cel Mare) şi fiică a faraonului Ptolemeu al XII-lea. Ea a nu a avut o copilărie preau uşoară în ciuda traiului luxos şi opulent. Regatul Egiptului era fărâmiţat de corupţie, revolte, sărăcie şi de pierderile teritoriale (Cipru şi Cyrenaica), pierzându-şi de atunci statutul de putere regională mediteraneană. Ptolemeu s-a refugiat la Roma cu fiica sa în timp ce Cleopatra a VI-a Trifenei a preluat coroana. După moartea ei, Berenice a IV-a a uzurpat puterea până la revenirea lui Ptomeleu care şi-a recăpătat puterea cu sprijinul roman al generalului Pompei şi Aulus Gabinius. Berenice a fost arestată, acuzată de uzurpare şi executată prin decapitare. La cei 14 ani ai săi, Cleopatra a devenit regentă.

În anul 51 i.en., Ptolemeu al XII-lea a murit. Ptolemeu al XIII-lea, la cei 10 ani ai săi, a fost încoronat ca faraon alături de sora şi soţia sa Cleopatra care avea 18 ani . Domnia acestora a început catastrofal:criză economică, foamete, seceta produsă de inundaţiile deficitare ale Nilului, războaiele politice de la curte dintre Cleopatra şi Ptolemeu care nu voiau să-şi împartă puterea.

Cleopatra a fost în cele din urmă înlăturată de fratele ei. Numele ei a fost şters din documente şi monedele cu chipul acesteia au fost topite. În anul 48 i.en., aflată în exil, Cleopatra, alături de sora ei Arsinoe, a declanşat o rebeliune în jurul oraşului Pelusium. Avea nevoie însă de un aliat puternic pentru a-şi recăpăta puterea căci zilele ei îi erau numărate.

Cucerirea inimii lui Cezar

Pe malurile Egiptului, cel mai puternic bărbat din occident a sosit. Acesta era generalul şi dictatorul roman Iulius Gaius Cezar, victorios în urma războiului civil cu Pompei. Acum, Cezar era în căutarea inamicului său. Dar Pompei a fost ucis, decapitat de trupele faraonului Ptolemeu al XIII-lea. Cezar a rămas în Egipt ca arbitru între Ptolemeu şi Cleopatra, având în vedere că ţara era o importantă furnizoare de cereale pentru Imperiul Roman.

Cleopatra a aflat vestea. Ştia că numai Cezar era singurul aliat de nădejde care ar fi putut să o sprijine pentru a-şi recăpăta puterea. Cum era lipsită de putere şi de bogaţii, fiind exilată, aceasta avea să se folosească de seducţie şi sex, oferindu-şi trupul în schimbul sprijinului.

Cleopatra a intrat în secret alături de servitorii săi în palatul faraonic unde era cazat Cezar. Un mit popularizat de Plutarh descrie prima întâlnire:Cleopatra a fost strecurată de servitori deghizaţi în negustori printre gărzile faraonului Ptolemeu, băgată fiind într-un covor. Când a ajuns în apartamentului acestuia, servitorii au despachetat covorul şi a ieşit la iveală senzuală egipteancă asemeni unui lotus înflorit care l-a fermecat pe Cezar. După monedele cu chipul acesteia, nu părea o frumuseţe ideală (cel puţin din perspectiva mentalităţii moderne):avea un nas proeminent, frunte înclinată, bărbie ascuţită şi buze subţiri (trăsături oarecum masculine  însuşite pentru a legitima succesiunea la tron a primului faraon de sex feminin). Indiferent de aspectul fizic, Cleopatra a reuşit să-l seducă pe Cezar, folosindu-şi sexul ca armă. Cezar o consideră drept regina legitimă a Egiptului . Cu faraonul Ptomeleu avea diverse neînţelegeri.

Obţinând favorurile şi sprijinul celui mai puternic bărbat al lumii vestice, Cleopatra putea să încheie socotelile cu fratele său mai mic şi îngâmfat.

Ptolemeu s-a aliat cu Arsinoe şi a declarat război Romei. Războiul civil începuse. Alexandria, capitala Egiptului, a fost asediată de 20 000 de soldaţi ai faraonului. Cezar a apărat oraşul numai cu o singură legiune (Legio VI Ferrata), dar una disciplinată, eficientă şi bine instruită.

Din păcate, în urma confruntărilor, Marea Bibliotecă a fost incendiată după ce inamicul a tăiat liniile maritime de comunicaţie, iar Cezar a fost nevoit să incendieze vasele şi portul.

Dar Cezar a biruit cu ajutorul întăririlor trimise de Mithridates din Pergamum. În anul 47 i.en., războiul a fost încheiat la Bătălia de pe Nil unde legiunile lui Cezar au învins forţele egiptene. Faraonul Ptolemeu al XIII-lea a murit după ce a căzut în Nil şi s-a înecat. Sora sa, Arsinoe, a fost arestată şi exilată la Templul lui Artemis din Efes.

Cezar a câştigat războiul, iar Cleopatra a câştigat tronul. Cleopatra, la vârsta de 22 de ani, era amanta generalului roman în vârstă de 53 de ani. Cleopatra i-a făcut cunoştinţă lui Cezar cu astronomul Sosigenes după care avea să preia ideea de creare a calendarului iulian cu ani bisecţi. Cezar a plecat din Egipt pentru a-şi rezolva probleme interne şi conflictele cu susţinătorii optimates ai lui Pompei.

La 9 luni după ce s-a culcat cu Cezar, Cleopatra a născut un băiat pe care l-a numit Ptolemeu al XV-lea Filopator Filometor Caesar, zis şi Cezarion. L-a numit astfel pentru că ea să-şi fortifice poziţia politică.

În anul 44 i.en., Cleopatra a venit la Roma în vizită lăsându-l pe un alt frate al ei, Ptolemeu al XIV-lea, să guverneze Egiptul drept co-faraon. Cezar i-a dedicat o statuie de aur în templul zeiţei Venus. Relaţia lor i-a scandalizat pe senatorii Romei având în vedere că Cezar era căsătorit cu Calpurnia.

Pe 15 martie, anul 44 i.en., Cezar a fost asasinat de senatori. Cleopatra a trebuit să părăsească Roma şi să se întoarcă în Egipt pentru a fi în afara oricărui pericol. Tocmai aflase vestea că Ptolemeu al XIV-lea fusese otrăvit.

Cleopatra era din nou vulnerabilă şi la mila destinului. Nu doar poziţia ei de regina legitimă era ameninţată, ci şi viaţa fiului ei.

 Republica Romană sfâşiată de 23 de pumnale

Senatorii au crezut că pot salva regimul republican prin uciderea “tiranului” Cezar. Dar s-au înşelat căci au urmat dezbinări şi rivalităţi ce au dus la moartea republicii.Marcus Antonius, unul dintre generalii de top ai lui Cezar din războaiele galice, un adevărat prădător sexual fioros, filogrec, un războinic nemilos şi un politician ambiţios, a impresionat mulţimea la funeraliile lui Cezar prin discursul său elogios, având la dispoziţie multe legiuni.Gaius Octavius, provenit dintr-o familie înrudită cu Iulius Cezar (unchiul mamei lui Octavius, Atia), a devenit fiul adoptat al lui Cezar conform testamentului şi a primit ca moştenire toate proprietăţile. După o scurtă perioada de rivalitate, Antoniu şi Octavian au încheiat o înţelegere şi au condus războiul de anihilare a liberatorilor (asasinii lui Cezar) conduşi de Brutus şi Cassius. Cei doi au ordonat un adevărat masacru înfăptuit cu sânge rece:mulţi opozanţi ai lui Cezar au fost ucişi sau obligaţi să se sinucidă, iar averile şi proprietăţile lor au fost confiscate. Însuşi marele orator Cicero a căzut victimă.

La Philippi, în octombrie 42 i.en., s-a desfăşurat cea mai mare bătălie din antichitate:cele 19 legiuni ale lui Octavian şi Antoniu împotriva a 17 legiuni ai lui Brutus şi Cassius. Oponenţii şi-au amplasat taberele lângă o mlaştină. Însăşi Cleopatra a încercat să-i sprijine pe triumviri în lupta cu liberatorii, dar o furtună a împiedicat-o să mai înainteze cu corabia ei.

Prima bătălie s-a încheiat cu victoria lui Brutus împotriva lui Octavian, jefuindu-i stindardele şi devastandu-i tabăra (Octavian a scăpat, ascunzându-se în mlaştină), şi cu victoria lui Antoniu împotriva lui Cassius. Cassius, crezând că a suferit o înfrângere teribilă, s-a sinucis.

A doua bătălie s-a încheiat cu nimicirea forţelor lui Brutus de către legiunile lui Antoniu şi Octavian. Brutus, învins fiind, s-a sinucis. Antoniu i-a oferit o ceremonie funerară din respect, însă Octavian, pentru a se răzbuna pentru devastarea taberei sale, a poruncit decapitarea acestuia şi trimiterea capului la Roma. Octavian şi Antoniu, învingători al războiului împotriva liberatorilor, şi-au împărţit sferele de putere. Octavian a luat conducerea vestului Europei, Lepidus a preluat conducerea Africii, iar Antoniou a preluat conducerea Orientului, cu sarcina de a conduce campanii împotriva Parthiei.

Cleopatra şi Antoniu-un cuplu monden al antichităţii

Cleopatra avea acum oportunitatea de a se alia cu Antoniu, generalul şi consulul în vârstă de 41 de ani, devenit acum administrator al provinciilor orientale ale imperiului roman. Această avea să-şi folosească din nou seducţia ca principala armă. S-a întâlnit cu Antoniu în Tarsus, invitându-l pe corabia acesteia unde ţinea banchete şi orgii. Antoniu s-a lăsat rapid sedus de ea îmbrăcată asemeni Afroditei şi Isis. Pliniu cel Bătrân scrie că Cleopatra a  băut vin cu perlă dizolvată în milioane de sesterţi.

Cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte. Dragostea şi ambiţia puterii i-au împins pe cei doi să acţioneze nebuneşte. La încuviinţarea Cleopatrei, Marc Antoniu a ordonat executarea surorii sale, Arsinoe, exilată la Templul lui Artemis. Cleopatra era acum singura supravieţuitoare a dinastiei Ptolemeice şi unica conducătoare a Egiptului. Trăia ca o grecoaică şi conducea despotic ca un faraon egiptean.

Octavian era îngrijorat că Antoniu era într-o relaţie cu regina desfrânată a Egiptului. Ştiind că Fulvia, nevasta lui Antoniu, murise, a plănuit întărirea alianţei. A oferit mâna surorii sale, Octavia, lui Antoniu. Cleopatra trebuie să se fi înfuriat la aflarea veştii. Însă Marc Antoniu a continuat relaţia extraconjugală, neţinând cont de mariajul oficial cu sora aliatului său vestic şi de bârfele de la Roma. Cleopatra i-a născut doi gemeni, un băiat numit Alexandru Helios şi o fată numită Cleopatra Selene şi încă un băiat numit Ptolemeu Philadelfus. Pe de altă parte, Octavia îi născuse lui Antoniu o fiică, Antonia Minor (mama şi bunica a viitorilor împăraţi iulio-claudieni).

Cleopatra şi Cezarion au domnit ca co-conducători ai Egiptului şi Ciprului. Curând, a primit şi conducerea Armeniei, proaspăt cucerită de Antoniu. Acţiunile Cleopatrei aveau să stârnească îngrijorare la Roma. Cleopatra şi Antoniu l-au desemnat pe fiul lor, Alexandru Helios ca rege al Armeniei, Mediei şi Parthiei, Cleopatra Selene a fost încoronată ca regina a Cyrenicai şi Libiei, iar Ptolemeu Philadelfus a fost încoronat ca rege al Feniciei, Siriei şi Ciliciei. Cleopatra a primit titlul de regina regilor şi s-a proclamat  reîncarnarea   zeiţei Isis. Cezarion a primit titlul de zeul Horus, fiul al zeului Cezar, rege al regilor. Cleopatra însăşi se potretiza în fresce ca fiind divină şi mult mai frumoasă decât era în realitate.

Cleopatra şi Antoniu formau acum cel mai bogat şi extravagant cuplu al imperiului având la dispoziţie averi, armate şi teritorii (echivalentul unui cuplu celebru din ziua de azi alcătuit dintr-un afacerist miliardar cu carieră politică de succes şi o actriţă sexy din showbiz ce pozează ocazional ca fotomodel playboy). Scandalurile şi acţiunile lor îngrijorau şi panicau Roma, iar pretenţiile şi ambiţiile lor ameninţau hegemonia Romei.

Relaţiile dintre Octavian şi Antoniu s-au înrăutăţit. Provinciile vestice ale imperiului şi Roma nu mai primeau cereale din Egipt în vreme ce provinciile estice nu mai primeau suport militar pentru expediţiile împotriva Parthiei.

Octavian trebuia să acţioneze repede. Sora sa, Octavia, a fost repudiată de Antoniu, care din aliat, i-a devenit cel mai mare rival, preferând să se căsătorească cu Cleopatra . A mobilizat armata şi i-a declarat război după ce a citit în faţa senatorilor testamentul lui Antoniu prin care făgăduia că le va lasă moştenire Cleopatrei şi copiilor ei toate provinciile orientale. Antoniu era acuzat de adulter, trădare, declarat ca inamic al statului roman. 

Între timp, Cleopatra şi Antoniu se distrau şi îşi trăiau dragostea, chiar şi când amândoi trişau şi se păcăleau reciproc la o competiţie de pescuit…

Dar negocierile cu Octavian eşuaseră. După mai bine de 10 ani de pace, era vremea pentru un nou război civil.   Cine îl câştigă avea să obţină controlul deplin al imperiului pentru prima dată în istoria civilizaţiei romane.

 Actium-ciocnirea titanilor

La Actium, în Marea Ionică, lângă Grecia, în ziua de 2 septembrie, anul 31 i.en., Octavian conducea alături de amiralul Agrippa 250 de corăbii ce transportau 16 000 de soldaţi infanterişti şi 3000 de arcaşi împotriva lui Antoniu care conducea o flota alcătuită din 290 de corăbii ce transportau 20 000 de infanterişti şi 2000 de arcaşi.

Flota lui Octavian aştepta dincolo de strâmtori, lăsându-l pe experimentatul amiral Agrippa să comande aripa stânga a flotei, Lucius Arruntius centru, şi Marcus Lurius aripa stânga.

Titus Statilius Taurus comanda forţele terestre ale lui Octavian şi observă bătălia de pe malurile din nordul strâmtorilor.

Antoniu şi Gellius Publicola comandau aripa dreaptă a flotei, iar Marcus Octavius şi Marcus Insteius comandau centrul. Flota Cleopatrei era poziţionată între ei.

Gaius Sosius a lansat primul atac din aripa stânga a flotei. Locotenentul-şef Publius Canidius Crassus comanda forţele terestre.

Ciocnirea a durat toată după amiază fără un rezultat decisiv. Corăbiile lui Antoniu, cu berbeci largi, şi cântărind 250 de tone, păreau să deţină avantajul. Dar echipajele lui Antoniu erau răpuse de malaria. Antoniu a fost nevoit să ardă corăbiile respective. Planurile sale tactice erau compromise. Acum mai avea doar 140 de corăbii. Fiecare corabie era dotată cu 200 de unităţi marine grele, arcaşi şi cu câte 6 catapulte ce lansau proiectile incendiare.

Având corăbiile mai largi, era cam imposibil să le captureze pe cele ale lui Octavian . Fiind largi, nu erau manevrabile, deci foarte dificil pentru a le izbească cu berbecii. Putea doar să declanşeze atacuri de la distanţă prin lansarea săgeţilor.

Flota lui Octavian era alcătuită din Quinquireme şi puţine quadreme. Echipajele acestora erau mai bine instruite, bine hrănite şi odihnite, iar corăbiile erau manevrabile, având posibilitatea de a declanşa atacuri rapide cu săgeţi şi proiectile şi apoi să se retragă.

De asemenea, Octavian avea avantajul că unul dintre generalii lui Antoniu, Quintus Dellius, i s-a alăturat şi i-a adus planurile de bătălie ale lui Antoniu.

Antoniu a încercat să-şi folosească marile corăbii pentru a-l respinge pe Agrippa spre nord. Dar flota lui Octavian a stat în afara perimetrului de atac. Antoniu a fost nevoit să-şi extindă linia de la protecţia oferită de maluri şi s-a băgat în bătălie directă.

De la depărtare, Cleopatra, fiind în agonie de la mult stres, a ordonat retragerea escadronului ei naval.

Antoniu când a văzut că regina sa iubita s-a retras, a intrat în panică şi s-a pierdut. A început să o urmărească, retrăgându-se cu cele 60 de corăbii rămase. Oricum, bătălia era pierdută…

 Dragostea încheiată cu un final tragic

La căderea nopţii, Antoniu a fost transferat pe o corabie mai mică şi a încercat să scape de corăbiile inamice ce îl urmăreau. Corăbiile flotei sale erau scufundate sau capturate de flota lui Octavian.

Octavian însuşi a încercat să salveze echipajele de pe corăbiile incendiate chiar dacă i se făcuse rău de mare şi mai toată ziua a stat în cabină.

Armatele lui Antoniu s-au retras din provinciile orientale ori s-au predat în faţa forţelor lui Octavian în Macedonia. Tabăra lui Antoniu din Macedonia a fost ocupată şi astfel, ultimul război civil din istoria Republicii Romane s-a încheiat.

Deşi forţele egiptene şi legiunile sale continuau să apere Egiptul de forţele lui Octavian şi Agrippa, Antoniu a căzut într-o depresie şi a început să organizeze petreceri depravate. Era părăsit de soldaţii săi ce au dezertat.

Antoniu şi Cleopatra au căzut de comun acord să se sinucidă . După consemnările lui Plutarh, în a doua zi, Cleopatra i-a trimis o scrisoare în care îi transmitea că s-a sinucis  şi că îl aştepta în viaţa de apoi . Antoniu, disperat, s-a înjunghiat cu o sabie în stomac . Muribund, a auzit de la servitori că Cleopatra era încă vie . A fost adus la ea, ridicat la fereastră pe o targă din lemn ataşată de funii . Cleopatra a fost devastată şi l-a jelit când l-a văzut însângerat. Şi-a rupt hainele de pe ea şi i-a învelit trupul. Şi-a lovit sânii, s-a automutilat, s-a zgâriat pe faţă. Antoniu a rugat-o să se calmeze şi i-a cerut un pahar cu vin. După ce a băut, a murit în braţele ei.

În realitate, Cleopatra făcuse o înţelegere cu Octavian. Dacă îl preda viu sau mort pe Antoniu, credea că numai aşa îşi păstra tronul Egiptului. Dar Cleopatra a realizat ulterior că Octavian voia doar să o ia prizonieră şi să o ducă în lanţuri la Roma în cadrul paradei triumfale.

A comis diverse tentative de suicid, dar fără succes. L-a trimis pe Cezarion departe cu câţiva servitori pentru a nu fi găsit.

La vârstă de 39 de ani, Cleopatra era ţinută prizonieră la palatul ei de către legiunile romane. A preferat să moară ca o regina demnă care reprezintă reîncarnarea lui Isis.Era ideal să se lase muşcată de o cobra. Dar era prea târziu şi forţele lui Octavian se grăbeau să o ducă la Roma. Până la urmă, Pe 12 august, anul 30 i.en., Cleopatra s-a otrăvit folosind o combinaţie din conium, aconitum şi opium. Cezarion a fost executat de soldaţi romani căci reprezenta o ameninţare la poziţia lui Octavian în rivalitatea pentru menţinerea numelui lui Cezar. Cleopatra şi Antoniu au fost înmormântaţi  cu respect.

Octavian şi-a luat numele de Augustus (“cel venerat”) şi a devenit unicul lider al Imperiului Roman după cucerirea Egiptului. A devenit cel mai bogat şi prim-cetăţean roman. Devenind “împărat” (imperator-comandant militar), nu a proclamat monarhia, şi nici nu a desfiinţat republica, ci a readaptat-o într-o nouă formă politică de guvernământ în care el avea mai multă autoritate decât senatul:Principatul.Cumpără acum