Între sacru și profan: Pacea de la Augsburg jpeg

Între sacru și profan: Pacea de la Augsburg

Dup─â decenii de conflicte, o izb├ónd─â a toleran╚Ťei dintre catolici ╚Öi luterani poate fi considerat─â ├«n╚Ťelegerea atins─â ├«n acest ora╚Ö german. Au fost necesari at├ó╚Ťia ani de discrimin─âri, persecu╚Ťii, r─âzboaie ╚Öi pierderi de vie╚Ťi omene╚Öti, pentru ca via╚Ťa din Sf├óntul Imperiu Roman de Na╚Ťiune German─â s─â ating─â o oarecare normalitate ╚Öi s─â reprezinte o premis─â de dezvolt─ârii durabile, f─âr─â ca asta s─â ├«nsemne c─â imensul teritoriu va r─âm├óne, ├«n diverse p─âr╚Ťi ale sale, teatru de conflicte politico-militare. 

25 septembrie 1555

De luni bune, mai concret spus de pe 5 februarie al aceluia╚Öi an, forfota st─âp├óne╚Öte ora╚Öul german Augsburg. Consilieri imperiali, diploma╚Ťi ╚Öi trimi╚Öi speciali ai principilor electori se chinuiesc s─â g─âseasc─â solu╚Ťii de restaurare a p─âcii religioase din Sf├óntul Imperiu Roman de Na╚Ťiune German─â, astfel denumit din 1512. Este vorba despre un teritoriu vast, multi-etnic ╚Öi multi-confesional, care cuprindea zeci de state ╚Öi st─âtule╚Ťe, principate, regate, ducate, ora╚Öe libere ╚Öi alte forma╚Ťiuni politice laice ╚Öi ecleziastice din centrul ╚Öi vestul Europei. Fie ╚Öi ├«n condi╚Ťiile independen╚Ťei lor, toate se aflau sub umbrela ╚Öi autoritatea ├«mp─âratului ales de principii electori, perioada 1438-1806 ├«nsemn├ónd, automat, cu pu╚Ťine excep╚Ťii, alegerea arhiducelui de Austria (din familia Habsburg) ├«n aceast─â demnitate.

Dieta de la Worms și dubla sa însemnătate

Doar 38 de ani trecuser─â de la publicarea Tezelor lui Martin Luther ╚Öi, implicit, de la schisma reformist─â dintre catolici (majoritari) ╚Öi protestan╚Ťi. Nu e de mirare c─â mai ├«ntregul nord al Germaniei devenise ├«n aceast─â perioad─â evanghelic. Totul, spre m├ónia lui Carol al V-lea, cunoscut ╚Öi drept Carol Quintul.

Fervent catolic, el s-a n─âscut la 24 februarie 1500 la Gent (ora╚Ö actualmente belgian), fiu al lui Filip I cel Frumos al Castiliei (1478-1506) ÔÇô primul habsburg care a domnit ├«n Spania, regent al ╚Ü─ârilor de Jos ├«n momentul na╚Öterii lui Carol ÔÇô ╚Öi al Ioanei de Castilia, ÔÇťcea nebun─âÔÇŁ (1479-1555). ├Ämp─ârat al Sf├óntului Imperiu ╚Öi arhiduce de Austria (1519-1556), primul rege al Spaniei unificate (sub numele Carol I), prin unirea ├«ntr-o singur─â persoan─â a coroanelor Castiliei, Navarrei ╚Öi Aragonului, timp de patru decenii (1516-1556), ╚Öi, implicit, st─âp├ón al coloniilor acestora din America (el fiind cel care, prin intermediul conquistadorilor, a demarat procesul de distrugere a vechilor culturi locale) ╚Öi din sudul Italiei, Lord al ╚Ü─ârilor de Jos, c─âs─âtorit din ra╚Ťiuni pur politice cu Isabella a Portugaliei, el nu s-a ├«mp─âcat niciun moment cu apari╚Ťia protestantismului.

├Än 1521, el a convocat ╚Öi prezidat Dieta de la Worms. Pe l├óng─â faptul c─â, urmare a decesului bunicului s─âu, Maximilian I (├«mp─ârat al Sf├óntului Imperiu Roman din 1508 p├ón─â ├«n 1519), a ad─âugat ╚Öi Austria posesiunilor sale, ├«nsc─âun├óndu-╚Öi, ├«ns─â, fratele mai t├ón─âr, Ferdinand I, ├«n calitate de conduc─âtor al teritoriului (acesta inaugur├ónd ╚Öi linia dinastic─â austriac─â a habsurgilor), Carol l-a somat pe Luther s─â se dezic─â de tezele sale. S-a izbit de refuzul acestuia, drept pentru care a decretat scoaterea p─ârintelui Reformei ├«n afara legii. Mai mult, cet─â╚Ťenilor din Sf├óntul Imperiu Roman li se interzicea s─â apere ╚Öi s─â propage ideile lui Luther, cei care ├«nc─âlcau ordinul urm├ónd s─â-╚Öi piard─â ├«n totalitate propriet─â╚Ťile. Nici inten╚Ťiile sale de a-i readuce pe luterani ├«n s├ónul bisericii catolice, folosind inclusiv for╚Ťa armelor, nu a dus la rezultatele scontate, c─âci r─âzboiele purtate de el, ├«n numele principiului monarhiei universale, cu Imperiul Otoman ╚Öi, mai ales, cu Fran╚Ťa i-au sec─âtuit ╚Öi resursele, ╚Öi energiile. Carol se considera ca fiind ap─âr─âtorul cre╚Ötin─ât─â╚Ťii, dar tocmai atitudinea sa a torpilat definitiv unitatea bisericii romano-catolice.

Cinci ani mai t├órziu, deci ├«n 1526, lucr─ârile unei noi Diete, ce a avut loc timp de dou─â luni ├«n actualul ora╚Ö german Speyer, a decis ca ÔÇťfiecare stat s─â tr─âiasc─â, s─â se conduc─â ╚Öi s─â aib─â credin╚Ťa pe care o consider─â necesar─â pentru a r─âspunde ├«n fa╚Ťa lui Dumnezeu ╚Öi a majest─â╚Ťii sale imperialeÔÇŁ. Cu alte cuvinte, se ├«ncheia un soi de armisti╚Ťiu, numai c─â deciziile Dietei de la Worms se vedeau temporar suspendate, protestantismul c─âp─ât├ónd, astfel, un istoric imbold. Lui Carol Quintul ├«i cam fugea p─âm├óntul de sub picioare.

Confessio Augustana

├Än acest context ╚Öi pe acest fond, ├«n 1530, ├«ns─ârcinat fiind de principii evanghelici ╚Öi de conduc─âtorii ora╚Öelor libere de aceea╚Öi religie, reformatorul Philipp Melanchthon a elaborat a╚Öa-numita ÔÇťConfessio AugustanaÔÇŁ. Este vorba despre unul dintre documentele fundamentale ale Reformei, confesiune de credin╚Ť─â a Bisericii Luterane sau, ├«n limbaj modern, o ofert─â de pace ├«naintat─â de luterani catolicilor, con╚Ťin├ónd 21 de teze ╚Öi ╚Öapte a╚Öa-zise corecturi aduse abuzurilor comise, conform p─ârerii luteranilor, de Biserica Catolic─â.

Scrisă în limbile germană și latină, Confessio Augustana a fost prezentată Dietei de la Augsburg, în ziua de 25 iunie 1530. Printre principalele teze regăsim următoarele:

- Cre╚Ötinii cred ├«n Trinitate, resping├ónd orice alte interpret─âri ale naturii Divinit─â╚Ťii;
- Luteranii consider─â originea uman─â ca fiind una p─âc─âtoas─â ╚Öi senzual─â, f─âr─â team─â fa╚Ť─â de Dumnezeu ╚Öi f─âr─â credin╚Ť─â ├«n acesta;
- Luteranii cred ├«n ├«ncarnare, adic─â ├«n uniunea umanului cu divinul ├«n persoana lui Isus. Acesta din urm─â, singur, izbute╚Öte reconcilierea umanit─â╚Ťii cu Dumnezeu;
- Omul nu se poate justifica ├«n fa╚Ťa lui Dumnezeu prin prisma propriilor sale abilit─â╚Ťi. ├Än vederea reconcilierii cu Divinitatea, luteranii se bazeaz─â ├«n totalitate pe Isus;
- Bunele faptele ale cre╚Ötinilor reprezint─â fructul credin╚Ťei ╚Öi al m├óntuirii, nu un pre╚Ť pl─âtit pentru acestea;
- Botezul este necesar, acesta atr─âg├ónd dup─â sine gra╚Ťia lui Dumnezeu. Copiii sunt boteza╚Ťi, pentru a fi oferi╚Ťi unei asemenea gra╚Ťii;
- P─âcatul nu este generat de Dumnezeu, ci de voin╚Ťa celor r─âi, care ├«╚Öi ├«ntorc fa╚Ťa de la Dumnezeu;
- Luteranii cred ├«n sfin╚Ťi, dar ace╚Ötia nu sunt m├óntuitori sau intermediari ├«n rela╚Ťia cu Dumnezeu, ci, mai degrab─â, surs─â de inspira╚Ťie ╚Öi exemplu pentru propria lor credin╚Ť─â ╚Öi pentru via╚Ťa dus─â de ei;
C├ót despre a╚Öa-numitele ÔÇťcorecturi ale abuzuriÔÇŁ, am scoate ├«n eviden╚Ť─â:
- Împărtășania sa fie realizată cu pâine și vin, nu numai cu pâine;
- Luteranii permit propriului cler s─â adere la institu╚Ťia c─âs─âtoriei, ╚Ťin├ónd cont de faptul c─â episcopii din vremurile timpurii fuseser─â c─âs─âtori╚Ťi, c─â Dumnezeu binecuv├ónteaz─â c─âs─âtoria ca o ordine a crea╚Ťiei, c─âs─âtoria ╚Öi procrearea reprezent├ónd expresia natural─â a dorin╚Ťei sexuale umane;
- Slujbele sunt acceptate drept adun─âri publice, dar numai av├ónd drept scop venerarea Divinit─â╚Ťii ╚Öi primirea ├«mp─ârt─â╚Öaniei, luteranii resping├ónd asemenea adun─âri ├«ntru dob├óndirea m├óntuirii ╚Öi a unor foloase materiale;
- Luteranii acceptă necesitatea spovedaniei și a dobândirii iertării, dar resping ideea ca această confesiune să inducă în rândul creștinilor vină și anxietate. Iertarea este oferită pentru toate păcatele, nu doar pe cele spuse în timpul spovedaniei, întrucât omului îi este imposibil să conștientizeze toate greșelile pe care le comite.

Numai c─â ini╚Ťiatorii demersului aveau s─â se izbeasc─â din nou de fanatismul religios al lui Carol Quintul ╚Öi de dorin╚Ťa acestuia s─â unifice religios imensul teritoriu al Sf├óntului Imperiu. Cum tendin╚Ťele sale erau binecunoscute, principii electori ╚Öi reprezentan╚Ťii ora╚Öelor libere ÔÇô evident, to╚Ťi fiind luterani - se vor reuni ├«n ora╚Öul Schmalkalden (regiunea german─â Turingia), unde, ├«n februarie 1531, vor semna un acord defensiv, angaj├óndu-se s─â-╚Öi acorde sprijin reciproc ├«n cazul vreunei agresiuni imperiale.

Dup─â 15 ani

O agresiune care se va l─âsa a╚Öteptat─â p├ón─â ├«n vara lui 1546, un an dup─â ce, la presiunile lui Carol, Papa Paul al III-lea, a declarat deschise lucr─ârile Conciliului de la Trento. A fost al 19-lea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolic─â), care, de-a lungul a 25 de sesiuni ╚Ťinute p├ón─â ├«n 1563, nu numai c─â a ├«ntruchipat contrareforma, dar, prin unele m─âsuri adoptate (├«nfiin╚Ťarea seminariilor teologice ├«ntru formarea viitorilor preo╚Ťi, introducerea confesionalelor, plasarea altarelor la loc vizibil, stabilirea canonului Bibliei pentru Biserica Catolic─â, clarific─âri cu privire la p─âcatul originar, m├óntuire, Sfintele Taine etc.), ca ╚Öi prin condamnarea drept erezii a normelor ╚Öi ideilor protestante, a consolidat iremediabil ╚Öi definitiv taberele ideologice ╚Öi beligerante.

A╚Öadar, ├«n acel an 1546, v├óz├óndu-se eliberat de pe interminabilele sale fronturi de r─âzboi (├«ncheiase pace cu Fran╚Ťa ╚Öi armisti╚Ťiu cu Imperiul Otoman), Carol Quintul s-a g├óndit c─â venise clipa r─âfuielii ╚Öi ├«ncheierii socotelilor cu ÔÇťereticiiÔÇŁ din alian╚Ťa evanghelic─â. 35.000 de solda╚Ťi catolici au fost mobiliza╚Ťi, c─ârora li s-au ad─âugat al╚Ťi 12.500 trimi╚Öi de Papa Paul al III-lea, Vaticanul finan╚Ť├ónd expedi╚Ťia ╚Öi financiar, cu 200.000 de duca╚Ťi.

Prost organiza╚Ťi ╚Öi condu╚Öi, evanghelicii au suferit o teribil─â ├«nfr├óngere ├«n b─ât─âlia decisiv─â, de la M├╝hlberg, din 24 aprilie 1547. Puterea lui Carol Quintul atinsese apogeul. ╚śi nimic nu-i f─âcea o pl─âcere mai mare dec├ót s─â dicteze ├«nfr├ón╚Ťilor condi╚Ťiile de pace ╚Öi de via╚Ť─â: obliga╚Ťia de a cinsti sfin╚Ťii aidoma catolicilor, de a respecta toate s─ârb─âtorile ╚Öi perioadele de post ale acestora ╚Öi de a ╚Ťine slujbele conform ritului catolic.

Alian╚Ťa cu Fran╚Ťa catolic─â ╚Öi prigonitoare

Culmea e c─â nu numai evanghelicii, ci ╚Öi forma╚Ťiunile statale din cadrul Sf├óntului Imperiu se sim╚Ťeau amenin╚Ťate de setea de putere a ├«mp─âratului. Se ╚Ötie c─â scopul scuz─â mijloacele ╚Öi, poate, nu ar trebui s─â ne mire c─â protestan╚Ťii au alc─âtuit imediat o nou─â alian╚Ť─â ├«mpotriva lui Carol Quintul, apel├ónd la sprijinul regelui francez Henric al II-lea. Dincolo de faptul c─â acesta era, la r├óndu-i, fervent catolic, interesele ╚Öi ╚Ťelurile ÔÇťp─âr╚Ťilor contractanteÔÇŁ coincideau, ├«nsemn├ónd ├«nfr├óngerea du╚Ömanului comun. Mai conta, oare, c─â Henric al II-lea ├«nsu╚Öi era vestit pentru prigonirea protestan╚Ťilor ├«n propria-i ╚Ťar─â? Coali╚Ťia era, dac─â vre╚Ťi, monstruoas─â, ╚Öi pentru c─â suveranului francez i s-au promis ├«n schimbul ajutorului dat, at├ót patru ora╚Öe germane, c├ót ╚Öi voturile principilor electori cu ocazia urm─âtoarelor alegeri imperiale. 

De aceast─â dat─â, r─âzboinicul Carol Quintul a comis o imens─â eroare. Subestim├óndu-╚Öi adversarul, n-a aliniat o armat─â competitiv─â, a╚Öa c─â trupelor protestante nu le-a fost greu, ├«n 1552, s─â m─âr╚Ö─â╚Öuiasc─â triumfal ╚Öi, practic, f─âr─â opozi╚Ťie ├«n sudul Germaniei, ocup├ónd comitatul Tirol. Concomitent, armata francez─â a ocupat ora╚Öele libere Metz, Toul, Cambrai ╚Öi Verdun.

Fratele mai t├ón─âr, mereu ÔÇť├«mpins ├«n fa╚Ť─âÔÇŁ

├Änvins, Carol Quintul s-a v─âzut nevoit s─â demareze tratativele de pace. Numai c─â, m├óndru, nu a acceptat s─â bea p├ón─â la cap─ât paharul umilin╚Ťei ╚Öi nici s─â negocieze direct cu ÔÇťereticiiÔÇŁ evanghelici, pe care-i ura din tot sufletul. Consecin╚Ťa logic─â? Tratativele aveau s─â fie purtate de fratele s─âu mai t├ón─âr, Ferdinand I (1503-1564), pacea fiind parafat─â la Passau ╚Öi semnat─â la R├Âdelheim pe 2 august 1552, consfin╚Ťind, printre altele, recunoa╚Öterea formal─â a protestantismului. Este vorba despre o chestiune, evident, spinoas─â, care urma s─â fie clarificat─â, cel pu╚Ťin teoretic, de lucr─ârile proximei Diete, de la Augsburg.

Carol Quintul, împărat romano-german și rege al Spaniei

carol quintul jpg jpeg

Nu trebuie s─â ne mire c─â tot fratele ╚Öi loc╚Ťiitorul, adic─â Ferdinand I, a fost ÔÇť├«mpins ├«n fa╚Ť─âÔÇŁ, pentru a conduce lucr─ârile de la Augsburg. Rege al Boemiei ╚Öi Ungariei (din 1526) ╚Öi al Croa╚Ťiei (1527), Principe al Transilvaniei (1551-1556), el era reprezentant al fratelui s─âu ╚Öi ├«n rela╚Ťiile cu entit─â╚Ťile politice germane. La r├óndu-i, catolic convins, Ferdinand compensa prin spiritul s─âu tolerant fa╚Ť─â de protestan╚Ťi ╚Öi printr-un pregnant instinct politic, tot a╚Öa cum ├«mbr─â╚Ťi╚Öarea limbii ╚Öi culturii germane justificau rolul s─âu de mediator.

Lucr─ârile Dietei au ├«nceput la 5 februarie 1555. Ferdinand I era unul dintre pu╚Ťinii nobili prezen╚Ťi la Augsburg, c─âci, din varii motive, majoritatea principilor, ducilor ╚Öi conduc─âtorilor ora╚Öelor libere au preferat s─â r─âm├ón─â acas─â, fiind reprezenta╚Ťi de juri╚Öti ╚Öi de diploma╚Ťii de carier─â.

Spre deosebire de Carol Quintul, Ferdinand era dispus ╚Öi preg─âtit s─â recunoasc─â dreptul de existen╚Ť─â ╚Öi libertatea de confesiune ale protestan╚Ťilor. Nu neap─ârat datorit─â bun─ât─â╚Ťii sufletului, ci, mai degrab─â, dintr-un pragmatic calcul politic: continuarea interminabilelor r─âzboaie religioase ar fi putut genera destr─âmarea ╚Öi, implicit, dispari╚Ťia Sf├óntului Imperiu.

╚śi totu╚Öi, luni de zile, cei prezen╚Ťi la Augsburg au dezb─âtut, f─âr─â rezultat, c├óteva aspecte care nu-╚Öi g─âseau solu╚Ťionarea. De exemplu, ce s-ar ├«nt├ómpla dac─â un ├«nalt cleric catolic ar trece la protestantism, fapt consemnat, de altfel, la K├Âln, ├«n 1543. Convertirea ar fi valabil─â numai pentru el sau pentru ├«ntreaga-i parohie? Sau: conducerea entit─â╚Ťii politice este cea care decide confesiunea religioas─â a supu╚Öilor, a╚Öa cum se ├«nt├ómplase p├ón─â acum, sau se instaureaz─â libertatea religioas─â a tuturor cet─â╚Ťenilor?

Contract cu 30 de articole

Dup─â mai bine de ╚Öapte luni, consensul a fost atins, disputele diplomatice av├ónd drept ╚Ťel principal ├«ndep─ârtarea fric╚Ťiunilor de ordine religios ╚Öi transformarea provizoratului ├«n norme permanente. A rezultat un contract (istoria ├«l re╚Ťine drept ÔÇťpacea religioas─â ╚Öi profan─â de la AugsburgÔÇŁ), ce con╚Ťinea 30 de articole, cele mai importante prevederi fiind:

1. Catolicii și luteranii recunosc pacea religioasă, aceasta fiind mai degrabă premisa unui act juridic, nu un concordat religios;
2. Luteranii dob├óndesc dob├óndesc recunoa╚Ötere egal─â cu aceea a catolicilor, ├«mp─âratul nemaiav├ónd nicio competen╚Ť─â religioas─â;
3. Pacea de la Passau, din august 1552, este recunoscut─â drept normativ ├«n ceea ce prive╚Öte proprietatea Bisericii, ceea ce ├«nseamn─â c─â luteranilor li se permite s─â p─âstreze toate ÔÇťcapturileÔÇŁ realizate p├ón─â atunci ├«n detrimentul catolicilor;
4. Niciun conduc─âtor (rege, conte, duce, principe elector etc.) nu este ├«ndrept─â╚Ťit s─â-╚Öi atace omologul din fruntea altui stat component al Sf├óntului Imperiu pe baza credin╚Ťei religioase ╚Öi nici nu-i este permis s─â-l sileasc─â ├«ntru convertire, cu aplicabilitate, desigur, ╚Öi asupra supu╚Öilor acestuia;
5. Cuius regio, eius religio. Conduc─âtorul fiec─ârui teritoriu este cel care decide orientarea religioas─â a supu╚Öilor s─âi, asta ne├«nsemn├ónd, a╚Öadar, libertate religioas─â a mul╚Ťimii.
6. Ius emigrandi. Totu╚Öi, dac─â supu╚Öii nu sunt de acord cu decizia conduc─âtorului, ei nu vor mai fi declara╚Ťi, a╚Öa cum fusese cazul ├«n trecut, eretici, ci li se va permite s─â se mute ├«ntr-un alt stat ├«mpreun─â cu ├«ntreg avutul lor;
7. Reservatum ecclesiasticum. Dac─â un ├«nalt cleric catolic, conduc─âtor al unui stat ecleziastic, devine protestant, el ├«╚Öi pierde, automat, dreptul de a conduce, supu╚Öii nefiind obliga╚Ťi s─â se converteasc─â aidoma conduc─âtorului lor.
8. Declaratio Ferdinandei. Este vorba despre o clauz─â introdus─â ├«n ultimul moment de Ferdinand I ╚Öi p─âstrat─â secret timp de dou─â decenii. Conform acesteia, anumi╚Ťi cavaleri ╚Öi anumite ora╚Öe erau exceptate principiului uniformit─â╚Ťii religioase, ├«n cauz─â fiind ora╚Öele unde catolicii ╚Öi luteranii au tr─âit ├«n bun─â pace, ├«mpreun─â, de la mijlocul anilor 1520, ele av├ónd deplina libertate s─â stabileasc─â ├«nsemn─âtatea respectivei uniformit─â╚Ťi religioase pe teritoriul lor.
9. Luteranismul era singura ramur─â a protestantismului recunoscut─â de pacea de la Augsburg. ├Än schimb, noile credin╚Ťe derivate din romano-catolicism ╚Öi ap─ârute ├«n ultima perioad─â (anabapti╚Ötii lui Menno Simmons din ╚Ü─ârile de Jos, calvini╚Ötii francezului Jean Calvin, stabilit la Geneva, sau adep╚Ťii helvetului Huldrych Zwingli, conduc─âtorul Reformei ├«n Elve╚Ťia, ucis ├«ntr-o b─ât─âlie ├«mpotriva cantoanelor catolice) nu beneficiau de protec╚Ťie, to╚Ťi fiind considera╚Ťi ca fiind eretici.

Carol Quintul și ultima tentativă disperată

Totul părea că s-a rezolvat și că pacea s-a instaurat.

Dar nu toat─â lumea era de acord. Bun─âoar─â, ├«nsu╚Öi ultraconservatorul Pap─â Paul al IV-lea, cel care ├«i obligase pe evreii din Roma s─â tr─âiasc─â ├«n ghetou ╚Öi care a ordonat ├«ntemni╚Ťarea observatorului papal aflat ├«n misiune la Augsburg. ├Äntors la Roma, acesta s-a v─âzut categorisit de Suveranul Pontif drept eretic luteran ╚Öi aruncat ├«n temni╚Ť─â.

├Än acela╚Öi timp, la Augsburg, Ferdinand I se preg─âtea, ├«n acea zi de 25 septembrie 1555, s─â dea citire contractului de pace agreat, care nu putea s─â devin─â aplicabil dec├ót av├ónd semn─âtura autorit─â╚Ťii supreme, adic─â a ├«mp─âratului. Carol Quintul, ├«ns─â, nu s-a ├«mp─âcat niciun moment nici cu pacea, nici, implicit, cu perspectiva de a-╚Öi pune semn─âtura pe un document ╚Öi pe o realitate istoric─â str─âine convingerilor sale. Luptase o via╚Ť─â ├«ntreag─â pentru unificarea catolic─â a Sf├óntului Imperiu ╚Öi ├«mpotriva protestan╚Ťilor, pentru ca acum s─â accepte schisma? Nici vorb─â! Dac─â tot este s─â se ├«nt├ómple a╚Öa ceva, ru╚Öinea ├«nfr├óngerii, povara istoric─â ╚Öi stigmatul nu puteau fi purtate de el, ci de Ferdinand. Iar asta nu se putea ├«nt├ómpla dec├ót ├«n condi╚Ťiile abdic─ârii lui Carol, fapt care ar fi atras, automat, ├«ncoronarea lui Ferdinand I ca nou ├«mp─ârat, succesiunea fiind garantat─â de actul de la 5 ianuarie 1531, c├ónd Ferdinand I fusese ├«ncoronat Rege al Romanilor, automat ╚Öi urma╚Ö al lui Carol Quintul.

A╚Öa c─â la Augsburg sose╚Öte un sol imperial, care-i interzice lui Ferdinand I s─â dea citire documentului p├ón─â ├«n momentul abdic─ârii ilustrului s─âu frate. Numai c─â, ╚Öi el uns cu toate alifiile, Ferdinand intuie╚Öte capcana ╚Öi ├«ncheie, conform planului, lucr─ârile Dietei, anun╚Ť├ónd ├«ncheierea p─âcii religioase ├«n numele ├«mp─âratului tuturor, Carol Quintul.

╚śi totu╚Öi, ╚Ü─ârile de Jos

Un an mai t├órziu, ├«n 1556, Carol abdic─â ├«n favoarea fratelui s─âu, care devine ╚Öi ├«mp─ârat al Sf├óntului Imperiu Roman de Na╚Ťiune German─â, ╚Öi, suo jure, arhiduce de Austria. ├Än acela╚Öi timp, coroana spaniol─â revine fiului cel mare al lui Carol, Filip al II-lea (1527-1598), acesta ├«nsum├ónd ╚Öi demnit─â╚Ťile de rege al Spaniei (1556-1598), rege al Portugaliei 1580-1598), rege al Neapolelui ╚Öi Siciliei (din 1554), duce de Milano ╚Öi Lord al ╚Ü─ârilor de Jos (din 1555). El este cel care, prin metodele violente folosite ├«mpotriva popula╚Ťiei preponderent protestante ╚Öi prin sistemul fiscal ├«nrobitor aplicat, a declan╚Öat, ├«n 1566, revolta celor 17 provincii ale ╚Ü─ârilor de Jos. ├Än condi╚Ťiile ├«n care ╚Öi acestea se vor dezintegra (sudul ÔÇô actualele Belgia ╚Öi Luxemburg ÔÇô va r─âm├óne sub st─âp├ónirea lui Filip), cele mai virulente ╚Öapte dintre ele, nordicele, se vor alia, ├«n 1579, ├«n cadrul Uniunii de la Utrecht, declar├óndu-╚Öi ie╚Öirea de sub tutela habsburgic─â ╚Öi independen╚Ťa sub forma unei Republici, av├ónd denumirea Provinciile Unite ale ╚Ü─ârilor de Jos, doi ani mai t├órziu.

Încoronarea ce va aștepta doi ani

Numai c─â, din cauza numeroaselor dezbateri ╚Öi proceduri birocratice, ├«ncoronarea efectiv─â a lui Ferdinand I va fi consemnat─â de-abia la 3 mai 1558, cu ocazia Dietei Imperiale de la Frankfurt. Carol se retr─âsese demult pe una dintre propriet─â╚Ťile sale din regiunea spaniol─â Castilia, unde avea s─â moar─â la scurt timp, la 58 de ani, pe 21 septembrie al aceluia╚Öi an, m─âcinat de gut─â ╚Öi malarie. Dup─â ├«nc─â un an, ├«n 1559, Ferdinand va primi ╚Öi recunoa╚Öterea Papei, odat─â cu ├«ncheierea p─âcii dintre habsburgi ╚Öi Fran╚Ťa. C├ót despre prevederile p─âcii de la Augsburg, mereu reconfirmat─â, ele vor reglementa raporturile dintre confesiuni, pe teritoriu german, p├ón─â la dispari╚Ťia Sf├óntului Imperiu, urmare a r─âzboaielor napoleoniene, ├«n 1806. 

BIBLIOGRAFIE SELECTIV─é

GEO EPOCHE KOLLEKTION, Die Deutschen. Geschichte einer Nation, Band 2
Wilson, Peter H., The Holy Roman Empire. A thousand years of EuropeÔÇÖs history, Penguin Books, 2016
www.habsburger.net