
Înșelăciunea – politică de stat în Republica Socialistă România
În 1979 spionajul românesc trecuse deja printr-o reorganizare masivă. După fuga în 1978 în SUA a lui Ion Mihai Pacepa, consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu și adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE – UM 0279), activitatea și structura DIE au trebuit să fie modificate.
Zeci de ofițeri superiori au fost demiși sau trecuți în rezervă și câteva sute au fost retrași de la posturi. Ministrul de Interne Teodor Coman a fost de asemenea demis deoarece nu a prevenit fuga lui Pacepa iar DIE a devenit CIE (Centrul de Informații Externe – UM 0544), scrie Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.
Lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Firesc, noua structură va continua să facă aceleași activități ca predecesoarea ei. Una dintre liniile principale de activitate (alături, desigur, de urmărirea oponenților din emigrație ai regimului Ceaușescu) erau Operațiunile Valutare Speciale. Care, după 1978 a căpătat de asemenea alt nume: Aport Valutar Special.
Aport Valutar Special (AVS) a fost un compartiment conspirat și o linie de operațiuni secrete derulate de Securitatea din România comunistă (în subordinea Centrului de Informații Externe - CIE), având ca scop unic obținerea de valută forte prin orice mijloace pentru a finanța regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu și pentru a plăti datoria externă a țării.
Operațiunile AVS acopereau o gamă largă de activități financiare și comerciale neortodoxe sau de-a dreptul ilegale cum ar fi:
- Comisioane secrete din comerț: Securitatea impunea comisioane confidențiale (over-comisioane) companiilor străine care doreau să deruleze afaceri sau contracte de import/export cu Republica Socialistă România.
- Vânzarea de oameni: Statul comunist percepea sume uriașe în valută (plătite de guverne străine sau organizații umanitare) pentru a permite emigrarea cetățenilor români, în special a celor de origine evreiască (către Israel) și germană (către RFG).
- Firme paravan (offshore): Banii erau rulați prin Întreprinderi de Comerț Exterior (ICE) controlate direct de Securitate, cea mai faimoasă fiind ICE Dunărea (U.M. 0107), dar și prin companii mixte create în Occident.
- Contrabandă și operațiuni speciale: Sectorul AVS se ocupa cu traficul de armament, contrabandă cu țigări și alcool în colaborare cu rețele de crimă organizată din Occident și tranzacții ilegale de tehnică militară sau tehnologie occidentală supusă embargoului.
Sumele enorme obținute din aceste operațiuni nu intrau în bugetul public standard al statului și nici în conturile întreprinderilor civile. Ele erau depozitate în conturi secrete deținute la Banca Română de Comerț Exterior (BRCE) sau în bănci din Elveția și alte paradisuri fiscale, fiind direct la dispoziția rețelei restrânse de conducere a Securității.
În documentul pe care îl prezentăm, avem detaliat mecanismul prin care CIE urmărește să devină în mod ilegal moștenitorul unui cetățean român care a decedat în Franța (codificată în text „Padina”). Un întreg mecanism în care erau implicate instituțiile statului comunist a fost pus în mișcare: substituire de identitate (inventarea unui moștenitor, inexistent în relitate), eliberarea de documente false, prin intermediul Miliției și al Evidenței Populației, declarații notariale false și, nu în ultimul rând, înșelarea autorităților franceze.
Este de remarcat pasajul explicativ din document care spune că „Asemenea acțiuni au mai fost întreprinse în decursul anilor cu rezultate pozitive.” Acțiunea este aprobată la data de 6 aprilie 1979 de Tudor Postelnicu, șef al Departamentului Securității Statului (DSS).
MINISTERUL DE INTERNE
– U.M.0544 –
Nr. 0297/II/3/0014199 din 4 aprilie 1979
DECLASIFICAT
STRICT SECRET
Exemplar unic
A P R O B
DE ACORD: Postelnicu
06.04.79
N O T Ă - R A P O R T
=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=
La sfîrșitul anului 1978, firma avocațială din "PADINA", a comunicat Băncii Române de Comerț Exterior despre decesul numitei [spațiu tăiat/șters] – de origine română, deces în urma căruia au rămas o vilă în localitatea montană GRENOBLE, suma de 120.000 franci francezi și alte bunuri de valoare (în total cca. 500.000 fr.fr.).
Totodată, firma [spațiu tăiat/șters] a solicitat să fie identificați în țară moștenitori români și să i se pună la dispoziție actele de stare civilă, pentru a trece la valorificarea bunurilor mobile și imobile și transferarea contravalorii lor în România.
Din verificările întreprinse de organele noastre, nu s-a identificat nici-un moștenitor din familia decedatei, în numele căruia să acționăm pentru transferarea valorii succesiunii în țară.
Avînd în vedere valoarea mare a bunurilor ce compun masa succesorală, opiniem să acționăm pentru crearea în mod fictiv și bine legendat a unui moștenitor român, care să apară în calitate de "frate" cu autoarea succesiunii.
Raportăm că firma avocațială [spațiu tăiat/șters], ne-a pus la dispoziție toate datele de stare civilă ale decedatei ce pot servi la "crearea" unui moștenitor român, "frate" cu defuncta.
Acțiunea nu comportă riscuri, deoarece:
• nu este obligatorie prezența moștenitorilor la dezbaterea succesiunii în "PADINA";
• Curțile Succesorale dezbat cauzele pe baza actelor de stare civilă puse la dispoziție de partea română, legalizate în conformitate cu prevederile din Convenția Consulară încheiată între cele două state;
• prezența moștenitorului este obligatorie în țară, numai la semnarea procurii în fața notarului și cînd este chemat la Banca Română de Comerț Exterior pentru a-și încasa contravaloarea succesiunii în lei.
Asemenea acțiuni au mai fost întreprinse în decursul anilor, cu rezultate pozitive.
Față de cele raportate,
PROPUNEM:
1 – Cu sprijinul U.M.0279, să fie identificat un ofițer pensionar, fost cadru al U.M.0544, în vîrstă de cca. 70 ani, care să fie instruit și dirijat de noi să acționeze pe numele de [spațiu tăiat/șters] , în calitate de unic moștenitor al "sorei" sale [spațiu tăiat/șters] ;
2 – Tot cu sprijinul U.M.0279, să se completeze un buletin de identitate pe numele de [spațiu tăiat/șters] , pe baza datelor de stare civilă ce le vom pune la dispoziție, necesar presupusului moștenitor cînd se va prezenta în fața notarului român pentru semnarea procurii și a încasării banilor ce se vor transfera în țară ;
3 – În colaborare cu Direcția Evidenței Populației din Inspectoratul General al Miliției, se vor obține actele de stare civilă - tip uz extern, conform modelelor anexate, necesare dovedirii calității de moștenitor a lui [spațiu tăiat/șters] ;
4 – După transferarea contravalorii succesiunii în țară, moștenitorul [spațiu tăiat/șters] să încaseze de la Banca Română de Comerț Exterior sumele respective și să le depună pe bază de proces verbal la casieria U.M.0544, pentru a fi făcute venit la stat.
Foto sus: Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 87/1976)
Mai multe pentru tine...

















