Industrializarea accelerată a României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Cărțile de istorie din perioada comunistă amintesc mereu despre greaua moștenire lăsată de odiosul regim burghezo – moșieresc, cel care a cunoscut apogeul în timpul guvernării generalului Ion Antonescu, personaj care a împins țara și în războiul cu Uniunea Sovietică. Conducătorul statului român a fost judecat și executat în anul 1946, dar luptele istoriografice în jurul faptelor realizate au continuat, fiecare istoric sau ziarist dorind un pic de slavă prin atacarea celor care au fost cândva la putere.

Problema este că patimile din epoca postbelică n-au avut legătură cu rațiunea și cu documentarea serioasă. S-a scris totul doar pentru a se face pe plac unui anumit centru de putere, cel ce era renumit pentru cultivarea minciunilor ce ajung să pară adevăr prin repetiție permanentă.

Istoricul german Andreas Hillgruber a scris o carte despre relațiile României cu Germania nazistă și astfel au fost publicate date existente în statisticile Reichului, greu accesibile cititorilor români în perioada comunistă și după. Tabelele cu informații nu sunt o lectură prea plăcută, dar se observă imediat că liderul de la București era pasionat de dezvoltarea industrial a țării pe care o conducea și nu era dornic să facă un dezastru economic. Industria metalurgică era interesantă pentru modernizarea întregii economii și au fost aduse în perioada 1941 – 1943 mașini-unelte cu o masă de 6.700 tone.

Erau utilaje noi și prelucrarea metalului era esențială și pentru efortul de război, cel declanșat în Europa de Uniunea Sovietică în colaborare cu Germania începând prin semnarea Pactului Molotov - Ribbentrop. Alte 6.100 de tone au fost dirijate către industria textilă și a pielăriei. N-a fost uitată nici industria alimentară și au fost trimise în producție mașini cu masa totală de 3.100 t. Au sosit și 3.470 de tone de pompe și compresoare pentru utilizarea aburului și pomparea lichidelor și a gazelor.

Motoarele termice erau interesante prin performanțe, dar consumau combustibil fosil ce genera o poluare deosebită în preajma spațiilor industriale sau a localităților. Erau și prea voluminoase, zgomotoase și puteau să genereze ușor incendii sau explozii. Se impunea trecerea la folosirea energiei electrice, mai ales dacă provenea din surse hidraulice. Au fost importate 23.800 t de produse electrotehnice, un pas important în procesul de electrificare și de modernizare.

Industria a început să dea roade deosebite și fabricile au fost capabile să livreze tehnică militară de calitate superioară. Au fost asamblate avioane Me-109, cele care au fost un coșmar pentru aviatorii aliați, și tunuri antiaeriene de calibrul 37 mm. A fost posibilă livrarea de avioane I.A.R.-80 îmbunătățite și de fabricare a armelor și munițiilor produse local după licențe străine. Erau temute de către sovietici aruncătoarele de mine de calibrul 120 mm sau tunurile de calibrul 75 mm modelate în metal la Reșița.

Industrializarea putea să dea rezultate deosebite dacă mărfurile erau transportate cât mai rapid și statul român a investit mult în aducerea de locomotive puternice, masa acestora fiind de peste 13.100 t.

Agricultura a fost privită în epocă drept o sursă inepuizabilă de materii prime pentru fabrici și existau posibilități deosebite de export. Erau necesare însă mașini din ce în ce mai puternice și performante pentru a livra cât mai multe produse alimentare prelucrate și conservate. Nu se mai putea face agricultură numai cu cai și boi și a fost adusă tehnică germană în schimbul petrolului livrat trupelor Reichului.

Au sosit 31.700 t de mașini agricole, ceea ce însemna un progres real în timp ce toată omenirea era cu ochii pe producția de armament. Au mai fost aduse 6.000 tone de unelte pentru completarea înzestrării gospodăriilor. Piața țărănească trebuia să fie aprovizionată pentru a se putea scoate banii puși la saltea.

Sunt numai câteva exemple din ceea ce a adăugat guvernarea Antonescu la capacitățile de producție ale țării din Carpați, dar au venit apoi forțele sovietice și au distrus sau au transportat dincolo de Prut tot ceea ce era mai bun din punct de vedere tehnologic și România a fost întoarsă spre epoca de piatră. Uniunea Sovietică era un stat plin de slavă în urma jafurilor comise pe teritoriile vecinilor.

România a progresat până-n primăvara anului 1944

Generalul a fost criticat intensiv pentru ca nu cumva să se gândească masele cât de nenorocite au fost guvernările următoare, cele care au reușit să genereze genocid prin înfometare în anii 1945 – 1947, anii de vârf ai jafului comunist dus în numele recuperării pierderilor provocate în vremurile de război.

Cum au fost și crime împotriva evreilor, a fost foarte ușor pentru cei dornici să aibă o carieră să inventeze tot felul de povești științifice pentru a avansa spre cele mai înalte culmi de glorie personală. Au uitat cu totul de știință și adevăr pentru un trai bun și un pumn de arginți. Nimic nu este mai dulce decât averea asigurată de o funcție obținută pe minciună!

România a progresat până-n primăvara anului 1944, bombardierele americane provocând pierderi grele în domeniile industrial și în cel feroviar. A fost afectată și zestrea imobiliară din principalele orașe ale țării. A urmat apoi valul devastator sovietic, cel care a distrus cu artileria sau a jefuit tot ce se putea transporta peste Prut, nici zona dintre Prut și Nistru nefiind cruțată de luptătorii descriși că aduc libertatea și o nouă lume.

Trebuie schimbată complet imaginea despre situația din România Mare, cea care ar fi progresat și mai mult dacă n-ar fi fost obligată să se doteze masiv cu armament pentru a face față vecinilor revanșarzi. Chiar și sub zisa dictatură militară din perioada 1940 – 1941 au fost realizate progrese uimitoare și statul se schimba la față, dar marile puteri nu puteau să lase să existe fericire acolo unde nu doreau niște cruzi lideri dornici să rămână prin ceva în istorie.

_{Foto sus: Imagine de arhivă cu Fabrica de Fier de la Cugir}