Imperiul contraatacă: războiul pentru Insulele Falkland
Insulele Falkland (sau Malvine, în versiunea argentiniană) sunt situate la 300 de mile în largul coastelor Argentinei și la aproape 8.000 de mile marine de Marea Britanie. Descoperite în secolul al XVI-lea și locuite din secolul al XVII-lea, insulele au fost disputate pe rând de Spania și de Franța, apoi de Spania și de Marea Britanie, de Spania și de SUA, iar, în final, de Marea Britanie și de Argentina.
Britanicii și-au întărit dominația asupra insulelor prin stabilirea unei baze navale în 1833, iar starea de fapt a rămas neschimbată până când Argentina a invadat insulele la 2 aprilie 1982. Britanicii au răspuns prin trimiterea unei forțe expediționare de intervenție care a debarcat șapte săptămâni mai târziu și, după lupte grele, au reușit să cucerească insulele și să forțeze trupele argentiniene, superioare numeric, să capituleze pe 14 iunie 1982.
Decizia privind trimiterea unei forțe militare pentru ocuparea Insulelor Falkland în data de 2 aprilie 1982 a fost, în aparență, una de moment luată de junta militară instalată la putere în urma unui puci din martie 1976 și condusă de generalul Leopoldo Galtieri. Negocierile dintre cele două țări erau în plină desfășurare, dar junta militară se temea că britanicii vor trimite curând o forță militară în Falkland după incidentul din luna martie 1982 cu pescadorul argentinian din Insulele Georgia de Sud, teritorii situate la 900 km de Falkland, de asemenea disputate cu Marea Britanie.
Faza I: Argentina ocupă Insulele Falkland și se pregătește de război
Inițial, junta militară planificase invadarea insulelor în data de 15 septembrie 1982 sub denumirea codificată de „Operaćion Azul” (Operațiunea Albastru). Data nu a fost aleasă întâmplător: în primul rând, în luna septembrie se finaliza livrarea celor 14 avioane de vânătoare-bombardament (specializate în misiuni de atac maritim) Super Etendard și 14 rachete antinavă AM-39 Exocet comandate din Franța în 1979. Mai mult, până în septembrie avioanele franceze ar fi fost pregătite să acționeze de pe unicul portavion argentinian - Veintecinco de Mayo (25 Mai), aspect care ar fi cântărit enorm în operațiunile aeriene ofensive, datorită creșterii capabilităților de lovire ale forțelor argentiniene împotriva navelor de suprafață.
Apoi, iarna aspră din Atlanticul de Sud se încheia, iar noii recruți argentinieni (încorporați în luna februarie) ar fi avut încă șase luni de pregătire pentru a face față militarilor profesioniști care alcătuiau armata britanică. Nu în ultimul rând, până în septembrie 1982, eforturile diplomatice argentiniene pentru găsirea unei soluții pașnice a diferendului ar fi fost văzute de întreaga lume ca fiind epuizate, astfel că Argentina ar fi dispus de un important avantaj moral. Dacă Argentina urma planul inițial de invadare a insulelor în luna septembrie 1982, exista posibilitatea ca finalul ostilităților să fi fost cu totul altul.
De la Operațiunea „Azul” la Operațiunea „Rosario”
Astfel, junta se pare că a profitat de fereastra de oportunitate de a acționa înainte ca britanicii să trimită forțe importante în zonă și a decis în martie 1982 ca insulele să fie (re)cucerite. Operațiunea „Azul” a fost modificată în Operațiunea „Rosario” și vineri, 2 aprilie 1982, 500 de militari argentinieni au debarcat și au dezarmat garnizoana de 84 de infanteriști marini englezi dislocați special pentru activități ceremoniale în capitala Port Stanley, rebotezat rapid Puerto Argentino. Pe 3 aprilie 1982, trupe argentiniene transportate de elicoptere ocupă Insulele Georgia de Sud. Înainte de a capitula, garnizoana britanică reușește să doboare un elicopter Puma și să avarieze ușor corveta Guerrico.
În contextul creat, junta se aștepta să poarte negocieri care să deschidă Marii Britanii oportunitatea de a ceda fără probleme suveranitatea micilor insule, locuite de circa 2.000 de crescători de oi, cu o importanță strategică scăzută și care consumau din resursele bugetului Regatului Unit. Guvernul argentinian, deși condus de militari profesioniști, considera simpla cucerire a insulelor drept un act politic necesar în cadrul tratativelor ca monedă de schimb și nu un act ostil, de război. Însuși dictatorul argentinian considera că „o reacție britanică este aproape imposibilă și total improbabilă”. Un fapt în care conducerea argentiniană încă credea chiar și cu două săptămâni înainte de sosirea britanicilor în Atlanticul de Sud.
De fapt, junta era așa de sigură că Marea Britanie va accepta acțiunile sale ca un fapt împlinit încât statele-majore și comandamentele argentiniene nu elaboraseră niciun plan de apărare sau de contingență care să cuprindă acțiuni de respingere a unei eventuale intervenții britanice în zonă. Abia când un avion de transport Boeing 707 a descoperit gruparea navală britanică în sudul Insulei Ascension, situată în mijlocul Atlanticului, argentinienii au început cu adevărat să pregătească insulele pentru apărare.
Operațiunea „Corporate”
Spre surprinderea juntei, Marea Britanie a răspuns cu un ultimatum, în care solicita retragerea imediată a forțelor argentiniene, însoțit de o amenințare clară cu declanșarea unui război. Când Argentina a respins cererile premierului Margaret Thatcher, guvernul britanic a anunțat că insulele vor fi recucerite cu forța și a început o mobilizare fără precedent pentru organizarea unei forțe expediționare de intervenție.
Aceasta cuprindea forțe navale și terestre care să invadeze Insulele Falkland. Operațiunea „Corporate”, cum a fost denumită, a reprezentat cea mai mare mobilizare militară britanică de la Criza Suezului din 1956.
Gruparea navală britanică a plecat din baza Portsmouth în data de 5 aprilie 1982, fiind precedată de navele de luptă care executau antrenamentele anuale în largul Gibraltarului. În total, peste 110 nave militare și comerciale (rechiziționate) și 28.000 de militari aveau să ajungă, în valuri succesive, în zona acțiunilor de luptă din Atlanticul de Sud.
Pe 7 aprilie, Marea Britanie anunță stabilirea unei „zone de excludere maritimă” de 200 de mile marine în jurul Insulelor Falkland, asigurată de trei submarine de atac cu propulsie nucleară (HMS Spartan, HMS Spendid și HMS Conqueror), care au precedat gruparea navală principală. Măsura intra în vigoare începând cu data de 12 aprilie 1982.
În curând, conducerea Argentinei a realizat că o puternică forță britanică se îndrepta spre insule și că avea la dispoziție trei-patru săptămâni pentru elaborarea unor planuri de apărare a noilor teritorii cucerite ușor. Pe 9 aprilie 1982, președintele Argentinei și comandantul suprem al forțelor armate, fără consultarea statelor-majore ale categoriilor de forțe și a comandamentelor din zona acțiunilor de luptă, a ordonat ca Brigada 10 Mecanizată (Bg. 10 Mc.) să fie trimisă în Insulele Falkland. Pe 22 aprilie 1982, după vizita în Falkland, generalul Galtieri a trimis și Brigada 3 Infanterie (Bg. 3 I.) pentru întărirea apărării insulelor.
Forțele terestre dislocate în Insulele Falkland aflate sub comanda generalului de brigadă Mario Benjamin Menéndez numărau peste 10.000 de militari la sfârșitul lunii aprilie 1982, inclusiv 1.000 de militari din infanteria marină.
Alegerea celor două brigăzi de infanterie argentiniene a fost una neinspirată, întrucât acestea nu dispuneau de pregătirea și echipamentul necesare pentru ducerea luptelor în condițiile climaterice și în terenul accidentat din Falkland. Astfel, Bg. 10 Mc. era dislocată, în timp de pace, în jurul capitalei Buenos Aires, în timp ce Bg. 3 I. avea unitățile subordonate cantonate lângă granița cu Uruguay, țară care nu avea diferende cu Argentina, într-o zonă cu climă subtropicală. Mai mult, Bg. 10 Mc. a fost dislocată fără batalionul de artilerie din compunere și fără vehiculele grele de luptă.
Argentina dispunea totuși de mari unități organizate, pregătite și echipate pentru ducerea luptelor în zone cu teren muntos și climă rece, și anume Brigăzile 6 și 8 Munte, precum și Brigada 11 Munte, dislocată în partea sudică a țării, regiune cu climat rece, subpolar. Cele trei brigăzi de munte, deși bine încadrate și echipate, nu puteau fi trimise în insule din cauza faptului că erau dislocate la granița cu Chile, țară cu care Argentina nu era în relații tocmai cordiale. Chile și Argentina aveau o dispută asupra Canalului Beagle, iar Chile a sprijinit acțiunile britanice.
Fragmentul face parte din articolul cu același titlu, publicat în numărul 255 al revistei „Historia”, disponibil în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: Getty Images (deschidere), Wikipedia
