Îmblăciul, unealtă de treierat din Țara Bârsei

În trecut în Țara Bârsei data recoltei era influențată de condițiile agro-climatice, de data însămânțării, dar mai cu seama de modalitățile de creștere ale plantelor agricole. Astfel calendarul secerișului indica în Țara Bârsei unele diferențieri, în general secerișul se desfășura în luna iulie și se termina în jurul datei de 15 august, câteodată chiar mai târziu.

Numărul și felul uneltelor agricole depindea de natura culturilor, de întinderea proprietăților cultivate, dar și de numărul celor implicați în muncile agricole. Înainte de apariția secerii, omul a rupt spicele cu mâna, iar treieratul s-a realizat prin frecarea spicelor în palmă. Cu timpul, pentru recoltarea semințelor produse de cerealele păioase sau păstâioase, omul s-a folosit de unelte ca prăjina, îmblăciul, tăvălugul (cu vitele), treietoarea de mână, treietoarea de cal, batoza, combina. Toate acestea au fost cunoscute și în comunitățile din Țara Bârsei.

Dintre uneltele menționate anterior, îmblăciul a constituit secole de-a rândul principala unealtă de bătut cereale. Este compus din două bucăți de lemn tare (alun, carpen, fag etc.): coada (odârjea, îmblăciug), de care se apucă pentru a lovi plantele strânse pentru treierat; și hadaragul, partea cu care se îmblătește (lovește) mănunchiul așezat pe arie. Coada, de aproximativ 2 metri, de regulă este de două ori mai lungă decât hadaragul, acesta din urmă fiind mai gros. Părțile sunt legate între ele prin două curele de vită sau vițel țintuite bine de cele două lemne, legătura fiind întărită cu alte câteva curelușe (oglăji). Îmblăciul a fost folosit până către mijlocul sec. XIX de către bârsani pentru toate felurile de cereale (grâu, secară, orz, ovăz), pentru păstăioase (fasole, mazăre, linte), pentru sămânță de cânepă, și chiar pentru porumb.

În fotografie îmblăcie, clișeu din Colecția fond documentar al Muzeului de Etnografie Brașov.