Iluzia „gloriei pierdute” a sportului românesc
Se spune astăzi că înainte de 1989 era mai bine și că totul a fost construit pe vremea lui Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989), dictatorul comunist fiind apreciat în raport cu politicienii de astăzi, corupți și certăreți. Era cel ce aducea glorie țării prin faptul că sportivii selectați cu grijă luau medalii multe pentru Republica Socialistă România. Astăzi țara nu mai are slava din trecut și nimic nu se mai construiește durabil și la scară mare. Aceasta este o imagine formată în creierul mulțimilor din statul democratic și oamenii se simt slabi și lipsiți de ocrotire din partea autorităților ce nu știu și nici nu vor să aibă o imagine pozitivă.
Fenomenul de prăbușire intelectuală în trecut nu este ceva nou și multe comunități au repetat experimentele înaintașilor pentru că la nivel comunitar n-au reușit să se organizeze altfel. Adolf Hitler a fost acceptat de către germani pentru că le-a oferit iluzia puterii și a organizării militare exact cum se trăise în timpul imperiului decedat în 1918. Popoarele din imperiul defunct în 1917 au acceptat experimentul comunist, după lupte sângeroase, pentru că oferea glorie și putere militară. Oamenii singuri se simt puternici dacă fac parte dintr-o mulțime numeroasă și agresivă.
Era absolut normal ca românii să se comporte în mod identic și să înceapă să vorbească despre construcțiile monumentale, paradele militare și ale oamenilor muncii de la orașe și sate și, mai ales, despre eroii sportivi ce aduceau țării socialiste o imagine pozitivă prin medaliile de aur, argint și bronz obținute după ce învingeau concurenți din lagărul comunist sau din cel capitalist. Au intrat în istorie Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi. Echipa de fotbal Steaua București a fost pe cele mai înalte culmi ale succesului în urma câștigării Cupei Campionilor Europeni la fotbal împotriva renumitei FC Barcelona.
Performanțele sportivilor români
Masele au memoria scurtă și nici nu mai vor să rețină că Simona Halep a reușit să obțină două titluri la Roland Garros și la Wimbledon, ceea ce ar trebui să-i asigure în țară o statuie din aur și nu din marmură. O singură fată a reușit să obțină succese pe toate continente în fața unor concurenți de renume mondial și a fost regina tenisului mondial timp de 64 de săptămâni. A ajuns să fie cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului românesc. Banii vorbesc în competițiile sportive și Simona Halep a reușit performanțe financiare deosebite pentru un om pornit din țara decapitalizată în perioada ceaușistă.
Acum se vorbește de minunea numită David Popovici, cel ce a luat titlul de campion european în proba de 100 m liber la seniori și a înregistra și un timp de record mondial. Medalia de aur din 13 august 2022 a fost obținută la numai 17 ani și vine după o altă serie de succese. Este o adevărată legendă rămasă în istorie, dar intrarea în creierul mulțimilor se face greu și numai după repetate victorii mărețe. Chiar 12 medalii de aur și patru de argint obținute în perioada 2019 – 2022 nu sunt suficiente pentru memoria maselor ce au o atracție deosebită spre megalomanie. Mereu vor mai mult din partea altora. Nici autoritățile nu au o ținere de minte prea lungă și se lipesc de sportivi doar în momentul de maximă audiență pentru obținerea de capital de imagine.
Canotorii români au reușit în aceeași zi de 13 august 2022 să învingă în trei probe și să obțină și alte trei medalii de bronz la Campionatul European de Canotaj desfășurat în Germania. Au fost bărci de aur cu adevărat și tricolorul a fluturat mândru de trei ori pe cel mai înalt catarg. Bilanțul a crescut pe 14 august la cinci medalii de aur și trei de bronz, inclusiv la proba de 8+1 feminin.
Se poate spune imediat că au fost doar niște excepții ca după pandemie și că nu mai este ca odinioară la capitolul rezultate. Oare așa să fie? Constantina Diță a demonstrat că o femeie din România poate să facă minuni la alergarea pe distanțe lungi și a obținut medalia de aur în proba de maraton a Olimpiadei de la Beijing din anul 2008. A mai reușit alte șase medalii la diferite competiții de renume în care corpul este supus unui efort deosebit, greu de îndurat de cugetătorii ce spun că nu sunt rezultate uimitoare. Memoria colectivă este prea scurtă pentru a reține numele eroilor. Cine mai știe astăzi de Diana Mocanu și de performanțele uimitoare ale acesteia? Fata de aur din Brăila a obținut la Sydney 2000 două medalii olimpice de aur și acestea se adăugau altor șapte de aur, argint și bronz de nivel mondial și european.
Nici la echipe nu se stă rău și fetele de la CSM București au câștigat Liga Campionilor EHF în anul 2016 și două locuri trei în anii 2017 și 2018. Handbalul nu mai este sportul de dinainte de 1989 și acum au apărut jucătorii profesioniști ce sunt antrenați după cele mai înalte cuceriri științifice din toate domeniile și care sunt dornici să obțină victoria pentru un câștig financiar deosebit. Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut Cupa Cupelor EHF Feminin în anul 2007 după un meci cu un adversar redutabil din Norvegia. Oare cine mai știe că golgheterul competiției a fost Valentina Elisei cu 76 de reușite? Cristina Vărzaru a făcut parte din echipa de aur Viborg HK cu care a câștigat de trei ori Liga Campionilor EHF, de patru ori Campionatul și de trei ori Cupa Danemarcei. Echipa feminină a României a reușit să obțină medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal din 2005, cedând în fața naționalei Rusiei ce avea jucătoare impresionante prin forța fizică și dimensiuni.
Adevărul gol-goluț este că mentalitățile populației s-au schimbat în mod radical și că acum se face sport mai mult din fața televizorului și telecomanda a devenit cel mai folosit instrument sportiv. Adolescenții preferă distracțiile computerizate sau cele motorizate și nu mai există o obsesie socială pentru munca grea din sport, cea care nu prea aduce câștiguri în cazul în care nu se ajunge la înalta performanță. Cei ce obțin medalii nu sunt suficient de apreciați și multe participări se fac din banii părinților. Societatea laudă realizările, dar nu este darnică la capitolul finanțare.
Mai există o deosebire fundamentală față de perioada comunistă: românii au început să practice sporturile pe care le doresc și nu mai sunt atrași de competițiile din trecutul totalitar, cele ce aveau și un rol militar ascuns. În plus, mulți au trecut la profesionism și participă sub culorile unui club străin ce plătește mai bine, practică răspândită universal. Există suficient prestigiu adus de cei ce practică sportul, dar trebuie să ne punem întrebarea ce fac masele pentru progresul țării.
Oricine poate să fie o glorie în ceea ce face și o țară se ridică prin suma eforturilor constructive individuale și colective. Marea problemă a românilor este reprezentată de indiferența față de efortul de durată. Există și o puternică rivalitate internă, ceea ce duce la multă ură și ruină. Este o boală istorică și se poate vedea cel mai bine în cazul galeriilor de fotbal.
Concepțiile poporului român nu aduc nimic nou și respectă în totalitate legile formulate de psihologul francez Gustave Le Bon. Este atras de un dictator puternic și mort, cel care aparent le oferă nevoia de prestigiu pentru ieșirea din cenușiul cotidian. Culmea este că liderul de la București n-a iubit vreodată poporul român în mod real și a făcut totul pentru a promova o ideologie politică moartă încă din teorie. A spus întotdeauna că este un internaționalist și că o să folosească poporul român pentru extinderea comunismului la nivel planetar.
Foto sus: Sala Sporturilor şi Culturii din Capitală. Acordarea, de către Nicolae Ceauşescu, a unor înalte ordine şi medalii fruntaşilor sportivi la Jocurile Olimpice de la Montreal – 1976. Conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste” şi Medalia de aur „Secera şi Ciocanul”, gimnastei Nadia Comăneci (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 168/1976)
Mai multe pentru tine...
