Economia comunistă și pâinea cea de toate zilele

Există astăzi o părere foarte bună despre economia din perioada comunistă și se consideră că s-a făcut totul pentru popor. Nicolae Ceaușescu chiar este văzut ca un adevărat patriot spre deosebire de politicienii de astăzi, cei ce sunt catalogați drept niște hoți. Oare să fie încălcate legile formulate de renumitul Gustave Le Bon despre modul în care gândesc masele?

Un document din 21 iunie 1966, publicat de echipa coordonată de reputatul Mihnea Berindei, vine să demonteze această imagine idilică, un fel de paradis terestru în variantă ideologică. A fost la acea dată o discuție în Comitetul Executiv al CC al PCR despre problema aprovizionării cu pâine a populației. România populară fusese ultima țară ce eliminase cartelele la acest produs de bază și numai după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin și la intervenția Moscovei. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost mai comunist decât sovieticii și a folosit resursele țării pentru punerea în practică a ideilor venite de peste Prut. Au fost îndepărtate în teorie cartelele ca-n vreme de război, dar industria construită de regim nu putea să asigure necesarul și au apărut tichetele în locul odioaselor documente precedente. S-a discutat îndepărtarea lor, dar fabricile nu puteau să acopere 8% din consum și o zonă defavorizată era tocmai Valea Jiului. Se cerea cât mai mult cărbune de la mineri, dar mâncarea era dată cu picătura.

Ședința celui mai înalt for politic de conducere a luat decizia să se păstreze tichetele și poate urma să se rezolve aprovizionarea până la sfârșitul anului 1966. Nicolae Ceaușescu a concluzionat că trebuie urgentată rezolvarea problemei, dar regimul a continuat să exporte masiv cereale și astfel s-a ajuns să fie înfometată, alimentată rațional în termenii epocii, pentru plata datoriei externe după 1980. Leonid Brejnev recomanda într-o lucrare creșterea producției de carne pentru mulțumirea oamenilor, dar în România socialistă se proceda exact pe dos și se mâncau doar oase cu aromă de carne. N-a fost de mirare că a apărut o mortalitate excesivă tocmai în perioada 1980 – 1989, epocă în care au fost reduse cheltuielile statului, singurul finanțator și distribuitor, din domeniile alimentar și sanitar.

Oare cum este posibil ca oamenii să creadă că înainte a fost mai bine? Cine lansează astfel de minciuni și teze otrăvite? Un document din 30 mai 1966 face lumină asupra acestui aspect. Se stabilea atunci că 34.000 de lucrători ai partidului din țară și 5.000 din București urmau să primească îngrijiri medicale în spitale speciale, cel mai cunoscut fiind renumitul Elias din capitală. Se adăugau și membrii de familie. După calculele istoricilor, erau 48.544 de speciali. Unii erau mai egali decât alții și se putea face tratament pentru părinți, copii și frați. Aveau și cantine speciale. Este normal ca astfel de persoane să aibă amintiri plăcute din epoca de teroare roșie. Să nu uităm că și naziștii aveau un sistem asemănător.

Comunismul n-a avut vreo legătură cu fericirea poporului român, dar masele sunt absolut naive și cred în tot felul de iluzii.

_{Foto sus: Nicolae și Elena Ceauşescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 204/1978)}