Hunedoara la 1862, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1862, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX.

David Thomas Ansted şi-a publicat impresiile despre zona Hunedoarei, după mai multe zile petrecute călătorind dintr-un oraş în altul, în ţinutul Transilvaniei din urmă cu 150 de ani. Jurnalul său, publicat sub titlul „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1862” poate fi considerat unul dintre primele ghiduri de călătorie care conţinea informaţii specifice pentru străinii interesaţi să viziteze aceste locuri.

„Deva e un oraş mare, bine situat şi cu clădiri frumoase. Te acomodezi în hanurile ei iar oamenii te întâmpină cu voioşie, ceea ce este foarte plăcut vederii”, scria londonezul în jurnalul său de călătorie. Mai puţin pitoreşti i s-au părut ruinele cetăţii distrusă de o explozie. Un alt reper turistic al zonei descris de autor era Săcărâmbul, numit Nagyag la acea vreme. Ansted scria despre aurul şi minerale din Săcărâmb şi de cantitatea considerabilă de aur extrasă din minele oraşului.

Ruinele castelului, neglijate după incendiul din 1854Călătoria din Deva în Hunedoara a durat aproape trei ore, cu căruţa trasă de cai. În Hunedoara, David Ansted a fost cazat într-un han şi s-a arătat impresionat de ospitalitatatea localnicilor. „Am fost în oraşe mai mari, unde însă nu m-am acomodat mai bine ca în Hunedoara”, scria englezul. Singura clădire cu adevărat remarcabilă i s-a părut castelul, pe care îl descria minuţios.

”Încăperile castelului sunt în mare parte distruse, fie de incendiul care l-a mistuit în urmă cu câţiva ani, fie din cauza neglijării lor care i-a urmat acestuia. Sala mare şi camerele alăturate, coridoarele frumoase sunt sortite prăbuşirii şi se află într-o stare periculoasă. Castelul aparţine Guvernului. Mr. Paget, gentelmanul care m-a adus să îl vizitez, a locuit în castel înainte de incendiul din anii trecuţi şi a fost angajat al Guvernului. Mi-a vorbit cu interes despre fiecare ruină a acestuia”, amintea Ansted.

Lumea nomazilor, descrisă de londonezFascinaţia pentru castelul Hunedoarei s-a confruntat în următoarele zile ale călătoriei engelzului cu un alt sentiment, la fel de puternic. Plecând spre ţinutul Haţegului, David Thomas Ansted a întâlnit pe malul râului Strei o tabără de ţigani.

„Sunt uşor de recunoscut: cu privirile lor pitoreşti, pielea întunecată, cu un aer de inteligenţă şi pungăşie, cu apucături sălbatice, uşor de deosebit de orice altă populaţie chiar şi când sunt văzuţi singuri”, afirma publicistul. Adăuga însă că nu îi era deloc uşor să descrie modul lor de viaţă pentru că imaginea ţiganilor îi era total opusă faţă de cele cu care era obişnuit în Europa.

Englezul descria corturile triunghiulare făcute din pânze agăţate de beţe, acoperite cu rufe murdare, menite să îi apere pe nomazi de razele soarelui dar nu şi de ploaie, corturi în care femeile pregăteau mâncarea, iar prin faţa cărora alergau copiii dezbrăcaţi. Scria despre lipsa oricăror piese de mobilier din tabără şi a oricăror condiţii ale unui trai cât de cât decent.

„Ţiganii sunt foarte bine cunoscuţi în această parte a Europei. Sunt buni lucrători în metal, dar şi mai buni hoţi. Iarna merg prin sate şi lucrează ca tinichigeri unde găsesc. O dată cu venirea primăverii îşi mută taberele şi evită munca pe cât e posibil, asigurându-şi existenţa într-un mod mai sălbatic. Vara unii dintre ei se ocupă cu găsirea aurului în cele câteva râuri bogate în acest metal din Transilvania. Îşi asigură astfel existenţa, fără să se spetească muncind”, povestea David T Ansted.