Fuga românilor spre Occident, la începutul Epocii de aur

Omul simplu de pe stradă este foarte nemulțumit de modul în care evoluează societatea democratică, discrepanțele financiare imense între presupusele elite și mulțime generând un val de ură socială fără precedent. Tensiunile generează o fierbere intelectuală și masele au ajuns să-i definească pe cei de la putere drept hoți și nu există politician în România actuală să nu fie inclus în această categorie. Popoarele nu prea au obiceiul să gândească și emit puține idei, ferme și simple. N-a durat mult și, cum memoria socială este foarte scurtă, s-a ajuns la concluzia că înainte era mai bine și că Nicolae Ceaușescu era un adevărat patriot român, cel care menținea ordinea în țară prin fermitate și aplicarea legii. Dădea de lucru și celor ce nu doreau să muncească și locuitorii nu mai erau obligați să migreze în neagra străinătate pentru o pâine mai bună.

Se spune în practica politfiliera iugoslavăică actuală că popoarele știu să gândească și numai ele sunt caevadarepabile să aleagă cele mai bune soluții pentru un viitor luminos. Oare așa să fie? Românii, chiar dacă au dreptul la orice, s-ar întoarce cu cea mai mare plăcere într-o epocă de dictatură, dovadă și că aparatul de propagandă comunist și-a făcut din plin datoria către partidul criminal. Se spune că pe vremuri oamenii erau fericiți și că nu plecau din țară, ceea ce înseamnă că familiile erau unite, stabile și prospere. Locuitorii de astăzi ai României nu vor să știe că pe vremuri ieșirea din țară se făcea cu mare greutate și numai dacă poliția politică numită pe scurt Securitatea era de acord cu eliberarea pașaportului.

Nu exista realitatea din prezent cu cozi ca la pâine la emiterea actelor de călătorie. În plus, România socialistă era un uriaș țarc înconjurat de state socialiste în care nu avea rost să fugi. Grănicerii români și cei din țările vecine au ridicat garduri din sârmă ghimpată și turnuri de supraveghere în care se aflau soldați cu glonțul ascuțit pe țeavă. România avea cea mai nefavorabilă poziție dintre toate statele socialiste pentru că nu avea graniță comună cu lumea capitalistă. Românii locuiau într-un imens lagăr în aer liber și în care se pregăteau de război cu vrășmașii capitaliști.

Soluții de evadare tot au fost găsite de către cei ce erau absolut enervați de minunile birocrației de partid. Gheorghe Gheorghiu-Dej a inițiat o apropiere de lumea occidentală pentru a avea acces la bani și tehnologie, politică menținută și de Nicolae Ceaușescu.

Această colaborare implica deplasarea unor specialiști români dincolo de frontiere și astfel ajungeau în contact cu realitățile din lumea liberă, cea în care puteai să faci ceea ce doreai și nu să execuți ordinele unor funcționari avansați pe criterii de repetare a ideilor vechi din propaganda stalinistă. Rămânerea în Occident era cea mai simplă soluție pentru a scăpa din lagărul socialist, chiar dacă decizia implica renunțarea la întregul trecut și la familie. În plus, rudele erau condamnate să nu mai aibă acces la funcții în statul român. Au părăsit patria socialistă în acest mod, în perioada 1960 – 31 martie 1969, 1.866 de persoane, ceea ce echivala cu o comună. Pleca câte un om la aproape două zile.

Se poate spune imediat că nu era o valoare care să afecteze structura poporului român și se putea face oricând o creștere demografică prin natalitatea ridicată. Documentul elaborat de către Securitate și publicat de Doina Magheți și Johann Steiner mai are câteva date interesante. Ofițerii politici erau îngrijorați că se producea o adevărată hemoragie de creiere și nu conta numărul în mod special. Fugarii erau persoane instruite în mod superior și care aveau abilități deosebite în domeniile lor de activitate.

Se precizează că au fost astfel pierduți 204 ingineri, 138 de medici, 97 de cadre didactice, 81 de artiști și patru fizicieni. Aceste plecări aveau un impact șocant asupra lagărului socialist. Este evident că populația capitalistă creștea, dar marea diferență sporea la capitolul superioritate intelectuală prin faptul că soseau cadre instruite ce aveau nevoie doar de libertate și de accesul la înaltă tehnologie pentru a realiza opere deosebite. Fenomenul era universal și lagărul socialist s-a înconjurat cu sârmă ghimpată pentru oprirea fugarilor, dar dorința de libertate a fost mult mai puternică decât ura conducătorilor ce promiteau o lume mai bună și mai fericită prin teroare și asasinate.

Este evident că românii ardeau de dorința părăsirii mediului coercitiv din lagărul socialist, dar au fost puține căi de evadare. Politica Belgradului de a nu trimite fugarii înapoi în România a fost o lovitură gravă dată regimului de la București și hemoragia a început să capete proporții. Numai frica de gloanțele ascuțite și de elicele șalupelor grănicerești a limitat scurgerea demografică prin filiera iugoslavă. Malurile Dunării sunt pline de mormintele celor care au vrut să scape de experimentul politic totalitar și au fost asasinați cu plăcere de grănicerii ce primeau favorurile regimului ceaușist. Autoritățile zise democratice au făcut totul pentru a limita accesul la actele redactate în zona Banatului, ceea ce arată că au fost multe plecări și mult mai multe crime ale celor ce astăzi par persoane onorabile. Popoarele sunt mereu atrase de conducătorii puternici și duri, românii nefăcând excepție de la regula psihologică emisă de către Gustave Le Bon.

_{Foto sus: Nicolae Ceauşescu şi Emil Bodnăraş (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 86/1968)}

Bibliografie minimală

_{Direcția Orășenească de Statistică București, Anuarul statistic al Orașului București 1959, București, 1959.}

_{Anuarul statistic al R.P.R. 1957.}

_{Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.}

_{Anuarul statistic al României 1993, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993}

_{Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, București, 1972.}

_{Preda Gavriil, Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia 1954 – 1968, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2008.}

_{Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.}

_{Applebaum, Anne, Cortina de Fier, Litera, București, 2019.}

_{Cătănuș, Dan, Între Beijing și Moscova România și conflictul sovieto - chinez, vol. I, INST, București, 2004.}

_{Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.}

_{Duțu, Alesandru, Armata română în vremuri de cumpănă 1945 – 1965, INST, București, 2016.}

_{Filip, Corneliu, Tratatul de la Varșovia, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.}

_{Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese 1985 - 1986, Editura Politică, București, 1987.}

_{Istoria Aviației Române, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1984.}

_{Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.}

_{Midan, Christophe, Crearea unei armate populare O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București, 2015.}

_{Moț, Ovidiu, E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.}

_{Neamț, Editura Sport-Turism, București, 1981.}

_{Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.}

_{Opriș, Petre, Licențe străine pentru produsele civile și militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.}

_{Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.}

_{Steiner, Johann, Doina Magheți, Mormintele tac Relatări de la cea mai sângeroasă graniță a Europei, Polirom, Iași, 2009.}