Explozia cazurilor de sifilis în România Mare

Anul 1918 a rămas în istorie prin formarea statului național – unitar român și astfel se scăpa de exploatarea seculară din partea vecinilor hrăpăreți. Perioada interbelică a fost o epocă de dezvoltare și de fericire, dar masele de locuitori din noul stat aveau o contribuție deosebită la răspândirea nenorocirilor de tot felul. Chiar dacă se declarau creștini sau musulmani fideli ideilor religioase, făceau totul pentru a încălca poruncile existente în cărțile sfinte. Nu recunoșteau faptele comise și o țineau tot înainte cu credința.

Realitatea este demonstrată imediat cu ajutorul datelor statistice ale statului român. Oamenii timpului aveau o plăcere deosebită să alerge după adevărata dragoste și familia părea o adevărată temniță pentru cei ce nu se săturau de plăcerile carnale. Aceste numeroase păcate ieșeau la lumină atunci când erau colectate datele despre bolnavii de sifilis, spirocheta fiind transmisă îndeosebi prin contacte intime. În anul 1934 erau recenzați 220.845 de bolnavi, noi fiind 51.629 de pacienți. Boala mortală afecta mai mult de un om din mai puțin de o sută de persoane și era o mare problemă socială alături de tuberculoză. Bărbații nu se considerau bărbați dacă nu aveau cel puțin o mândruță și astfel epidemia de sifilis se întindea în ciuda faptului că efectele devastatoare erau cunoscute de întreaga populație.

Nu conta nici dacă persoana avea studii superioare. Instinctele primare erau mai puternice decât rațiunea și interesele materiale primau în raport cu o oarecare noțiune de sănătate. Gândirea primitivă a speciei umane a dominat mereu societatea și școala a jucat un rol limitat în înfrângerea tezelor lansate de către mase. În anul 1934, au fost descoperiți 2.435 de intelectuali care au luat infecția de pe la mândruțe sau ibovnice. Poftele cele mai mari erau însă în mediul rural și acolo au fost descoperite 24.157 de cazuri noi. Clasa muncitoare a avut parte de un adevărat cult în lumea modernă și contemporană, dar nu aducea ceva nou în domeniul luptei împotriva sifilisului. Dimpotrivă. Raportat la numărul de salariați, erau mai mulți bolnavi decât în mediul țărănesc. Au fost numărați 17.433 de contaminați numai în anul 1934. Tratamentul dur cu medicamente pe bază de mercur și arsen era mai de temut decât boala în sine, dar nu conta în fața adevăratei iubiri. Obsesia socială nu putea să fie învinsă de rațiune și de dragostea față de soție și copii.

Peste 10.000 de copii bolnavi de sifilis

Din păcate, părinții nu manifestau pic de grijă pentru cei mici și medicii puteau să constate cu tristețe că boala se răspândea rapid la cei cu vârste fragede. Erau astfel 2.025 de prunci cu vârsta până-n doi ani descoperiți cu temuta maladie și alți 10.543 abia dacă aveau cinci anișori în 1934. Au mai fost identificați 1.211 bolnavi cu vârsta sub doi ani și alți 817 sub cinci ani în 1935. Era o gravă problemă de medicină socială și la nivel de mentalitate, dar se învăța prea puțin din nenorocirile cunoștințelor și de străini nici nu se mai discuta. Exista mentalitatea că ăilalți erau proști și nu sunt bărbați adevărați și astfel era nenorocit întreg neamul. Gândirea primitivă orbea orice urmă de rațiune.

Poate din lecția dureroasă a anului 1934 ar fi trebuit să învețe populația din România Mare câte ceva. Greșit! Omenirea a mers tot înainte în conformitate cu tradiția și au fost descoperiți 36.082 noi bolnavi în 1935, intelectualii fiind în număr de 1.272. Religia spunea că trebuie să fie respectate niște limite morale în viața cotidiană, dar locuitorii respectă numai ceea ce vor și cât vor. Au mai rezultat 2.778 de decese, mai multe în raport cu cele 2.671 din anul precedent. Grav este că păcatele părinților se întindeau și asupra copiilor, teoretic foarte iubiți în comunitate. Au pierit 399 de tineri cu vârsta sub 15 ani în anul de vârf 1934 și au fost urmați de alți 386 în 1935.

Spirocheta adora să atace creierul și au fost în anul 1934 identificați 7.598 de bolnavi în fază terțiară, cei ce nu mai gândeau normal, dar puteau să ia decizii în comunitate. Au fost identificați alți 4.655 în anul următor. Medicii îi descopereau foarte târziu și este posibil ca aceste persoane să fi fost sursă de infecție pentru multe alte ființe umane care n-au știut cu cine au de-a face. Agentul patogen era destul de drăguț să omoare lent, majoritatea cazurilor fiind peste 45 de ani, și astfel să fie timp pentru extinderea epidemiei. Și spirocheta dorea să se înmulțească și să aibă urmași în ființele bipede ce nu doreau să învețe ceva din lecțiile dureroase din societate. Au pierit 1.488 de bolnavi cu vârsta de peste 45 de ani numai în 1935 (53,5%)..

Acestea erau cazurile înregistrate numai de spitalele statului. În plus, mulți infectați nu doreau să se facă de râs în comunitate și tăinuiau infecția până când era prea târziu. Nu uitau totuși de pasiunea pentru ibovnice și chiar aveau plăcerea să transmită boala altor persoane. Mulți chiar aveau pasiunea pentru contaminarea comunității și astfel erau satisfăcuți că suferă și alții. Spirocheta sifilisului nu era unicul blestem al iubirii nemărginite, dar nu se temeau românii de chestiile din lumea de dincolo de puterea ochiului.

Anii au trecut și medicii au descoperit leacuri împotriva temutei maladii cu transmitere sexuală, dar locuitorii din spațiul românesc tot n-au învățat ceva din trista lecție istorică și au continuat cu aventurile ce sunt mai plăcute decât relațiile din familie. Au profitat de ocazie alte microorganisme ce sunt mai discrete, dar efectele pot fi cumplite în timp. Virusul HIV a fost un exemplu, dar oamenii au mers tot înainte cu amorul liber. Rațiunea este o floare rară în cadrul speciei inteligente.

_{Foto sus: Spitalul Colțea din București, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}