Există luptă de clasă?

Cei vârstnici dintre noi au audiat, cu decenii în urmă, în facultăți, cursuri de marxism-leninism sau, mai târziu, când regimul comunist a început să dea prioritate tricolorului față de drapelul roșu, de socialism științific.

Principiul dialectic al luptei contrariilor

 În anii ’40-’50, studiul materialismului dialectic și istoric s-a făcut mai temeinic decât mai târziu, în înțelesul că, lăsând la o parte Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice, un catehism redactat sub supravegherea și cu participarea lui Stalin, amestecând falsul cu scolastica marxistă, studentul trebuia să citească scrierile „clasicilor”: Marx, Engels, Lenin, Stalin (după 1956, ultimul a dispărut treptat din bibliografie).

Vrând-nevrând, acei tineri au căpătat o brumă de cultură marxistă și chiar dacă, în sinea lor, repudiau „învățătura marilor dascăli ai proletariatului”, totuși, pentru cultura lor generală nu a fost deloc rău că au cunoscut, fie și parțial, Manifestul Partidului Comunist, 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte, Originea familiei, a proprietății private și a statului și altele. Cine a citit Manifestul Partidului Comunist (asupra celor două variante ale titlului Manifestul Partidului Comunist și Manifestul Comunist, vezi luminosul studiu al lui Ion Ianoși, Sine ira et studio, în vol. Marx, Engels, Manifestul Partidului Comunist, ed. Cristian Preda, ed. a II-a, București, Ed. Nemira, 2006, p. 166) știe că primul capitol, Burghezi și proletari, începe cu această propoziție: „Istoria tuturor societăților de până azi este istoria luptelor de clasă”.

La ediția engleză din 1888, Engels a introdus o notă de subsol, precizând că este vorba nu de întreaga istorie a omenirii, ci de „istoria transmisă prin scris”, adică lăsând la o parte orânduirea comunei primitive, care nu a cunoscut scindarea în clase antagoniste.

Explicitând una din ideile de bază ale concepției lor, Marx și Engels scriau: „Omul liber și sclavul, patricianul și plebeul, nobilul și iobagul, meșterul breslaș și calfa, într-un cuvânt, asupritorii și asupriții se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, când ascunsă, când fățișă, o luptă care se sfârșea de fiecare dată printr-o prefacere revoluționară a întregii societăți sau prin pierirea claselor aflate în luptă”.

Oricine este familiarizat cât de cât cu istoria filosofiei recunoaște în viziunea lui Marx și Engels aplicarea principiului dialectic al luptei contrariilor. Clasele sociale se înfruntă, ele sunt expresia socială a unor realități economice, cuprinse în modul de producție. Contradicțiile dintre caracterul forțelor de producție, aflate în permanentă dezvoltare (evident, în ritmuri diferite) și relațiile de producție, devenite prea strâmte, se află la originea revoluțiilor, care duc la înlocuirea unei orânduiri prin altă.

Această schemă, simplificată și dogmatizată de Stalin în Cursul scurt a fost impusă, după 1917, în Rusia Sovietică/URSS, apoi, după cel de-al doilea război mondial, în țările din „lagărul socialist”. Înnoirile de gândire ale unor marxiști precum Antonio Gramsci sau György Lukács au fost ignorate (O foarte bună prezentare a lor la Radu Florian, Introducere în teoria marxistă a determinismului social, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1979).

„Sfârșitul istoriei” și pseudo-socialismul  

Prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est (1989) și URSS (1991) a fost considerată drept dovada irefutabilă a falsității concepției marxiste despre lume și societate. Francis Fukuyama a lansat teoria despre „sfârșitul istoriei”: pornind de la o viziune hegeliană, el a conchis că economia de piață și democrația liberală erau formele cele mai bune de organizare economico-socială și că, în consecință, mersul istoriei s-a oprit la ele, spre binele umanității. În ce ne privește, avem o cu totul altă percepție a desfășurărilor din ultimele două decenii. Regimurile care s-au prăbușit în 1989-1991 nu erau socialiste, ci pseudosocialiste.

Societatea sovietică nu era socialistă, ci o nouă formă, industrială, a despotismului oriental (modul de producție asiatic despre care a scris Marx). Așa-zisul model sovietic a fost impus de Stalin în țările din sfera de influență sovietică. Socialismul imaginat de gânditorii din secolul al XIX-lea însemna democrație și prosperitate. Pseudo-socialismul de tip sovietic a însemnat opresiune și sărăcie. Locul claselor exploatatoare a fost luat de o nouă clasă – nomenclatura – ruptă de populație și retrasă în spatele privilegiilor.

Clasa muncitoare, proclamată oficial, forța conducătoare a societății, prin „partidul ei de avangardă” – comuniștii – s-a dovedit incapabilă să surpe acest edificiu mincinos, înălțat în numele ei.

Răspunsul lui Buffet

Mai există astăzi lupta de clasă? Răspunsul l-a oferit cel mai bogat om din lume, Warren Buffett (foto): „Există un război al claselor, este un fapt, dar clasa mea, clasa celor bogați, îl duce și suntem pe punctul de a-l câștiga ”(„New York Times”, din 26 noiembrie 2006, reprodus de Hervé Kempf în recenzia la volumul lui François Ruffin, La Guerre des classes, Paris, Fayard, 2008, în „Le Monde”, din 20 noiembrie 2008, p. 18).

Poate că astăzi, în condițiile crizei economice, Warren Buffett ar fi fost mai puțin triumfalist. Rămâne însă o realitate: pasivitatea, resemnarea manifestată de cei exploatați. Cu toți sunt prinși în mrejele societății de consum. Este îndeajuns să-i vezi, aici, în București, alergând ca hipnotizați spre „Carrefour” (pronunțat, de regulă, greșit, cu accentul pe prima silabă). Bucuria cumpărăturii, devenite ideal, le amorțește și spiritul de clasă, și capacitatea de a percepe statutul lor de exploatați.

Când credeam că nu mai este nimic de făcut, iată că, în Franța, un tânăr factor poștal, de 34 de ani, Olivier Besancenot, conducătorul Ligii Comuniste Revoluționare, de orientare troțkistă, a creat o formațiune politică, intitulată Noul Partid Anticapitalist, cu un program de extremă stângă. De aici, din acest colț de pagină, salut inițiativa lui și urez succes deplin nobilei lupte, în care s-a angajat. Ce rău că nu există și un Besancenot român! 

Articol publicat în revista ”Historia”, numărul 87, martie 2009. 

Foto sus: Universitatea Victor Babeș, Cluj. Ora de materialism dialectic cu prof. Pavel Apostol