EDITORIAL/ Pe vremea în care majoritățile se făceau cu sabia

A fost Alexandru Lăpușneanul un psihopat avid de sânge, un ucigaș de boieri condus doar de dorința nestăvilită pentru putere?

E drept, Grigore Ureche așa ne spune în Letopisețul său, numărând 47 de boieri uciși în masacrul pus la cale de domnitor. Costache Negruzzi îi atribuie Lăpușneanului celebra replică: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...!” , ca dovadă supremă a ambiției nemăsurate a voievodului pentru care puterea trebuia obținută indiferent de preț.

Dar în vremurile de atunci, la noi și peste tot în alte părți, puterea se obținea, se păstra și se pierdea, de cele mai multe ori, prin intrigi, comploturi, trădări și crimă.

Spațiul românesc nu face excepție. Pretendenți legitimi sau nelegitimi găseau sprijin ba la poloni, ba la unguri, ba la otomani pentru a strânge oaste ca să revendice tronul. Situația era cu atât mai complicată cu cât numărul aspiranților era mai mare. Din nefericire, la noi nu funcționa conceptul de „bastard”, care în Occident făcea totuși o triere în competiția pentru putere, eliminându-i pe cei născuți în afara căsătoriei. În Moldova și în Muntenia orice „os de domn”, dacă era crezut pe cuvânt, putea emite pretenții. De unde o luptă și mai haotică și mai imprevizibilă pentru tron, cu toate închinările externe posibile și cu tot dezastrul provocat țării. Învinsul, dacă era prins, era executat pe loc, dacă scăpa cu fuga putea să spere în continuare, uneltind din exil, că se va întoarce cândva.

Dar nici pentru învingător lucrurile nu devenea senine după înscăunare. Trebuia să vegheze zi și noapte, să nu se încreadă în nimeni și să stea cu mâna pe sabie pentru a-și apăra viața, familia și averea. Boierii puteau lesne trece dintr-o parte în alta, intrigile se țeseau neîntrerupt într-un joc plătit cu sânge, în care singura miză era puterea, de cele mai multe ori pe termen scurt și foarte scurt.

Istoria noastră nu duce lipsă de personaje excepționale din toate categoriile, de la asasini fără scrupule, la evlavioși devotați, uneori cele două tipuri de personalitate sălășluind în aceeași persoană. Alexandru Lăpușneanu este o astfel de figură fascinantă care și-ar găsi oricând locul într-un „Game of Thrones” românesc, dacă se va găsi vreodată cine să-l facă.