Din Epoca de Aur a Africii Medievale: Mali, ţara aurului
Mali este, indiscutabil, cel mai renumit dintre regatele medievale africane. Acest renume se datorează rolului său de principal furnizor de aur al lumii mediteraneene. Atât de mare era bogăţia acestui regat al Africii Subsahariene că ecoul ei ajunge până în Europa.
Acest rol economic al statului Mali i-a acordat, în primul rând, un statut politic respectat printre partenerii săi politico-economici cei mai apropiaţi:puterile musulmane din Magreb şi Egipt;şi, în al doilea rând, un loc important în literatura geografică arabă a epocii, cu ajutorul căreia putem reconstitui astăzi măcar o parte a istoriei acestui stat.
(Întinderea statului Mali)
În timpul perioadei medievale, societăţile saheliene erau practic necunoscute Europei. Dubla barieră a Magrebului musulman şi a Saharei împiedică legăturile directe între cele două regiuni. În general, informaţii despre această zonă ajung în Europa prin intermediul lumii arabo-musulmane. Unele surse medievale, datând din secolele XIII-XIV., menţionează existenţa unor regate ale populaţiilor negre (Ghana, apoi Mali), ale căror suverani sunt foarte bogaţi în aur.
Sursele arabo-musulmane oferă multe informaţii despre statele din Vestul Africii, Mali inclusiv, pentru că suveranii lor erau musulmani, iar zona eraconsiderată parte integrantă a lumii islamice. Majoritatea datelor provin de la negustorii din nord care veneau în Mali pentru a face comerţ. Printre textele geografilor arabi care oferă informaţii abundente cu privire la această regiune, se disting trei surse mai importante:lucrările lui Al-Umari, Ibn Battuta şi Ibn Khaldun.
Al-Umari, secretar al cancelariei de la Cairo, oferă, în anii 1340, o descriere precisă a geografiei şi istoriei statului Mali. Lucrarea sa se bazează pe numeroasele mărturii ale comercianţilor şi savanţilor care au frecventat ţara şi curţile suveranilor din regiune (mansa). Câţiva ani mai târzi, marele călător de origine marocană, Ibn Battuta, merge în Mali. El relatează în cartea Rihla(Călătoria) etapele itinerariului său şi detalii despre şederea de opt luni în capitală. El oferă o mărturie inedită cu privire la curtea suveranului Sulayman. Iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, Ibn Khaldun (1332-1406) face o istorie a sultanilor din Mali, cu ajutorul unor informaţiile obţinute de la un jurist musulman din Ghana. Opera lui Ibn Khladun este singurul document care ne permite să reconstituim genealogia suveranilor mansa după fondarea dinastiei Keita, la mijlocul secolului al XIII-lea.
(Reprezentare a regelui Musa)
Secolul al XIV-lea poate fi considerat, fără nicio urmă de îndoială, secolul de aur al regatului Mali. Aceasta este şi perioada cel mai bine documentată. Graţie informaţiilor oferite de Al-Umari, putem reconstitui geografia, organizarea socială şi forma de guvernare a statului. De exemplu, el spune că unele din provinciile ce făceau parte din stat îşi păstrau proprii suverani, precm Ghana. Astfel, deducem că statul Mali funcţiona pe baza unei organizări de tip piramidal, în vârful căreia se afla suveranul care îşi delega autoritatea unor vasali. Ibn Battuta menţionează că unele regiuni şi principalele localităţi erau conduse de un guvernator, şi că funcţionari regali exercitau diferite funcţii, preum perceptor sau controlor al preţurilor.
Aurul, un secret de stat
E interesant de observat faptul următor:aluziile la aurul abundent din Maşi şi la originile ale sunt rare şi foarte vagi în lucrarea lui Al-Umari. La Ibn Batutta ele sunt practic inexistente. În ciuda fascinaţiei pe care o exercită „ţara aurului” în lumea arabo-musulmană, toţi autorii, chiar şi cei mai bine informaţi dintre ei – adică negustorii care au trăit acolo sau care practicau comerţul transsaharian – sunt obligaţi să admită că nu ştiu aproape nimic despre sursa aurului. Motviul este evident:regatul a cărui bogăţie provenea din funcţia sa de agent principal al pieţei de aur şi din taxele pe comerţul de tranzit nu are niciun interes să divulge acest secret.
Ştim astăzi că în Africa de Vest există trei mari zone de producţie auriferă:Bambouk (în Senegal), Bouré (Guineea) şi Akan (Coasta de Fildeş). E greu de estimat exact cantitatea de aur care se exporta anual prin Sahara, dar sigur vorbim de câteva tone. Aceste cantităţi mari de aur pur au irigat întregul bazin mediteranean până în secolul al XVI-lea.
Capitala statului, identificată sub diverse nume în sursele arabe – Byty, Bini, Bina, Biti, Bita etc – nu a fost localizată nici astăzi. Niani – azi un stat pierdut în estul extrem al Guineei – a fost mult timp considerat ca fiind vechea capitală medievală a regatului Mali, dar cercetările arheologice nu au scos la iveală niciun obiect de import sau aşezări musulmane.
O scurtă cronologie
Secolul al XI-lea:suveranii din regiune, poate şi cei din Mali, încep să se convertească la Islam.
1162:Abu Hamid al-Gharnati descrie grandoarea statului Ghana şi spune despre cei din Mali că sunt „un trib curajos, dar fără religie şi fără inteligenţă”.
Mijlocul secolului al XIII-lea:unificarea unui vast teritoriu sub acţiunea lui Soundjata Keita, recunoscut de tradiţiile orale ca fondatorul regatului Mali.
Circa 1307-1331:perioada domniei lui Musa. Perioada apogeului regatului Mali.
1335-1358:domnia lui Sulayman, fratele lui Musa. În timpul lui, Mali domina regiunile Ghana, Gao, Sosso, Walta, Takrur.
1495, 1534:Regatul Mali era încă suficient de puternic petru ca portughezii, instalaţi pe coasta de vest a Africii, să trimită aici un ambasador.
1599:Profitând de dezordinea cauzată de expediţia marocană în zonă, sultanul Mahmud IV din Mali încearcă să cucerească oraşul Djenné, capitala economică a întregii regiuni. Eşecul său va adue sfârşitul puterii suveranilor mansa.
