Die Weiße Rose, 70 de ani mai târziu
Pe 18 februarie 1943, Hans și Sophie Scholl împrăștiau sute de manifeste antinaziste la Universitatea din München, îndemnându-i pe germani să „se revolte împotriva înrobirii național-socialiste a Europei printr-o redescoperire a libertății și onoarei”. Doar patru zile mai târziu, pe 22 februarie, frații Scholl aveau să fie executați.
Din mișcarea de rezistență„Trandafirul Alb” (Die Weiße Rose) au mai făcut parte, alături de frații Scholl, tineri precumChristoph Probst, Willi Graf, Alex Schmorel, și profesorul lor Kurt Huber.
Nu știm ce i-a motivat pe acești tineri să se revolte împotriva regimului nazist, însă mișcarea lor de rezistență ocupă un loc foarte important în tabloul general al rezistenței germane și poate oferi istoricilor răspunsuri privind evoluția și tipologia mișcărilor de rezistență din Germania lui Hitler.
Hans (n. 1918) și Sophie (n. 1921) au crescut în orașul dunărean Ulm. Tatăl lor, care se bucura de un statut important pe plan local, și-a dat seama devreme că regimului Hitler va conduce Germania spre distrugere. Cu toate acestea, și-a lăsat copiii să facă parte din Tineretul Hitlerist. Sora celor doi, Inge, povestea ulterior că pentru ei, Tineretul Hitlerst era important deoarece le oferea un sentiment al apartenenței, care-i ajuta să treacă prin dificultățile și singurătatea adolescenței.
Pentru Hans, acest sentiment, precum și camaraderia dintre tineri, a ajuns să conteze mult mai mult decât nazismul în sine. Totuși, el și-a dat seama destul de repede că lucrurile stăteau cu totul altfel, și că Tineretul Hitlerist nu făcea altceva decât să-i controleze pe tineri și să le limiteze libertatea de gândire și de exprimare. De aceea, Hans s-a alăturat unei grupări de tineri alternative, Jugenschaft, care publica jurnale, reviste și cărți de cântece adesea critice la adresa regimului. În 1937, Gestapoul a arestat mai mulți membri ai Jugenschaft, moment în care Hans Scholl și-a definitivat poziția față de regim. Aceste evenimente, la care se alătură Noaptea de Cristal din 1938, au avut același efect și asupra surorii sale, Sophie.
În 1940, Hans a participat la campania din Franța, iar din 1942 i s-a permis să-și reia studiile de medicină la München. Sora sa, Sophie, s-a mutat și ea la München, unde a început studiile în biologie și filozofie.
Hans avea trei prieteni apropiați – Christoph Probst, Alex Schmorell și Willi Graf – cu care discuta adesea despre viitorul Germaniei, criticând regimul nazist și teroarea instituită de acesta. La un moment dat, Hans a început să-și aducă și sora la întâlnirile acestui grup. Pe măsură ce tinerii deveneau din ce în ce mai conștienți de ororile comise de regimul nazist, ei au început să-și dorească să facă mai mult. Între 27 iunie și 12 iulie 1942, Hans Scholl și Alex Schmorell au elaborat și distribuit patru documente intitulate „Manifestele Trandafirului Alb”, care se adresau intelectualilor germani. Aceștia erau, în opinia lor, responsabili de eșecurile politice au urmat anului 1918. Ei credeau, de asemenea, că regimul nazist nu putea fi răsturnat decât cu forța, astfel că doreau promovarea unei opoziții puternice față de național-socialism.
Manifestele au fost influențate de profesorul de filozofie al Sophiei, Kurt Hubert, și conțineau multe citate din Goethe, Schiller, Aristotel, dar și din Biblie, ca încercare de a-i atrage pe germanii educați. Scriitori, profesori, doctori și proprietari de cafenele sau restaurante – aceștia au fost selectați de membrii grupului ca destinatari ai manifestelor, datorită pozițiilor influente în comunitatea locală. Dintre aceștia, unii au transmis manifestele Gestapoului. Hans a aflat de acest lucru și nu putem ști dacă el și Schmorell ar fi continuat distribuirea lor dacă nu ar fi fost trimiși pe Frontul de Est.
În Rusia, Hans a fost martor la cruzimile la care erau supuși rușii și evreii. Experiențele de pe Frontul de Est i-au făcut pe Hans și prietenii săi să fie încă și mai hotărâți să-și continue campania de rezistență antinazistă. Elaborat de Scholl și editat de profesorul Huber, al cincilea manifest – intitulat Manifest al mișcării de rezistență din Germania– a fost distribuit la sfârșitul lunii ianuarie în 1943. În acel moment, grupul se mărise și îi includea și pe Sophie Scholl, Christoph Probst, Willi Graf și Hans Hirzel, un prieten de familie al fraților Scholl.
Foto:Monument în amintirea grupului Trandafirul Alb, în fața Univ. din Munchen
Acest manifest îi îndemna pe cetățenii Germaniei să se dezică de nazism și să se pregătească pentru sfârșitul războiului. Între șase și nouă mii de copii ale manifestului au fost distribuite în Augsburg, Stuttgard, Frankfurt, Salzburg, Linz și Vienna. Membrii grupului călătoreau cu trenul spre diferite orașe pentru a distribui plicurile cu manifestul (pentru a reduce costurile poștale). Apoi, pentru că, la un moment dat, au rămas fără plicuri, tinerii au împrăștiat câteva mii de manifeste în centrul Münchenului.
Ultimul manifest, al șaselea, a fost scris de profesorul Huber, și era adresat studenților germani. El a fost inspirat de veștile privind înfrângerea de la Stalingrad. Acest manifest îndemna la lupta împotriva partidului nazist și folosea Stalingradul drept exemplu al politicii dezastruoase duse de Hitler. Înainte de distribuirea acestui ultim manifest, Hans și Schmorell au început și o foarte riscantă campanie de graffitiuri:ei au scris pe zidurile clădirilor publice din München „Jos cu Hitler”, și „Libertate” la intrările în Universitate.
Universitatea era de ceva vreme supravegheată de Gestapo, ca posibilă sursă a manifestelor antinaziste. Prima investigație, după manifestele din vara lui 1942, nu a dus la nimic. Abia în iarna lui 1943 Gestapoul a ajuns la grupul din jurul fraților Scholl, după ce Hans Hirzel a mărturisit unor prieteni din Tineretul Hitlerist că grupul Trandafirul Alb va mai distribui și alte manifeste în viitor. Unul din acești tineri s-a dus direct la Gestapo, iar Hirzel a fost interogat pe 17 februarie. Hirzel a încercat apoi să-i avertizeze pe frații Scholl că Gestapoul e pe urmele lor, dar nu a putut să dea de ei în timp util.
Hans și Sophie s-au dus la Universitate în dimineața de 18 februarie, cu o valiză plină cu manifeste, pe care le-au împrăștiat de la etajul al treilea. Au fost văzuți și cineva a chemat Gestapoul, iar în scurtă vreme frații Scholl erau arestați.
Hans, Sophie și Cristoph Probst au fost interogați, judecați și executați în doar patru zile. Profesorul Huber și Alex Schmorell au fost executați pe 13 iulie, iar Willi Graf pe 12 octombrie. Alte persoane aflate în legătură cu grupul Trandafirului Alb au fost judecate și condamnate în următoarele luni.
Mulți istorici susțin că membrii grupului Trandafirul Alb au fost motivați, înainte de toate, de considerente morale. Acest lucru nu e neadevărat, mai ales că religia a jucat un rol important în viața acestor tineri, dar trebuie spus că și factorul politic și viața cotidiană au contat destul de mult. Hans și prietenii său au început să se gândească la acțiuni mai radicale după ce s-au întors din Rusia, unde au fost confruntați cu ororile de pe front și crimele comise de soldații germani.
Astăzi, die Weiße Roseocupă un loc important în memoria colectivă germană, ca unul din cele mai cunoscute grupuri ale mișcării de rezistență antinaziste. Acest renume nu se datorează însă importanței grupului în mișcarea de rezistență (el fiind unul marginal), ci mai degrabă poveștilor și sacrificiilor acestor tineri care s-au dovedit a fi mai curajoși decât majoritatea germanilor.
Foto:mormântul fraților Scholl
„Nu-i adevărat că fiecare german onest se rușinează azi de guvernul său? Care dintre noi își poate imagina dimensiunea rușinii care ne va cuprinde pe noi și pe copiii noștri când, într-o zi, vălul ne va fi căzut de pe ochi și cele mai oribile crime vor fi ieșit la lumină?” – Extras din primul manifest al grupului
„De la cucerirea Poloniei, 3000 de evrei au fost uciși în această țară în cea mai bestială manieră posibilă... Poporul german doarme, într-un somn anost și stupid, și-i încurajează pe criminalii fasciști. Fiecare vrea să fie exonerat de vină, fiecare își continuă drumul cu cea mai calmă și liniștită conștiință. Dar el nu poate fi exonerat:este vinovat, vinovat, vinovat!” – Extras din al doilea manifest
Simon Henderson, The White Rose and the Definition of ‘Resistance’, „în History Review”, 2005