De ce voia Lovinescu lagare de concentrare pe teritoriul Romaniei: “Daca voim sa traim, sa nu-i lasam sa traiasca!”
Romania, inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, insemna o societate rupta in doua si in plina dezbatere privind viitorul tarii. Intelectualii de vaza ai tarii noastre clocoteau de-a dreptul si isi aduceau in spatiul public cele mai puternice argumente in favoarea uneia dintre directii:Ardealul sau Basarabia, cu Antanta sau cu Puterile Centrale.
De-o parte a taberei erau francofilii, reprezentati de Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ion Agarbiceanu sau Alexandru Vlahuta. De cealalta parte se aflau D. Karnabatt, Ioan Slavici sau Tudor Arghezi.
Miscarea de idei a razboiului a intins nervii de-o parte si de cealalta, uneori, scotand tot ceea ce era mai rau din intelectualitatea romaneasca. Unul dintre cazurile speciale a fost Eugen Lovinescu. Reputatul memorialist, dramaturg si nuvelist roman a fost si cel mai de seama critic literar roman, dupa Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului si al Mutatiei valorilor estetice. Lovinescu si-a sustinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, unul dintre marii critici ai literaturii franceze.
Atunci cand Eugen Lovinescu explica ce inseamna teoria sincronismului, Nichifor Crainic, un mare adept al intoarcerii catre Orient, spunea despre Lovinescu faptul ca este “inventatorul maimutei inventatoare”. Eugen Lovinescu, un fin teoretician al literaturii si a societatii romanesti, s-a nascut la Falticeni la 31 octombrie 1881. In ciuda valorii sale, Lovinescu avea sa ocupe doar catedra de latina a liceului Matei Basarab din Bucuresti. Preocupat de curentul samanatorist si aflat pe o pozitie opusa fata de Nicolae Iorga si Garabet Ibraileanu, Lovinescu avea sa teoretizeze ultimul mare curent literar romanesc si sa provoace cea mai mare si ultima, de altfel, dezbatere identitara a acestui popor, pusa de comunisti intre doua paranteze lungi cat 45 de ani. Iar parantezele nu au mai fost deschise niciodata.
Inscriindu-se pe linia lui Gabriel Tarde, Lovinescu a facut o pertinenta analiza a civilizatiei romanesti si a adus pentru prima oara argumente impotriva traditionalismului indoctrinat. Lovinescu credea cu tarie ca marile momente ale natiunii romanesti s-au desfasurat sub influenta idealurilor occidentale. Criticul literar a pus invers teoria Formelor fara Fond a lui Titu Maiorescu si considera ca singura sansa a culturii romanesti este sincronizarea ei cu cea occidentala. In prima etapa era imitatia, apoi asumarea interioara.
Un francofil convins si unul dintre membrii marcanti ai taberei de intelectuali care isi dorea ca Romania sa lupte impotriva Germaniei si a Austro-Ungariei pentru a castiga Ardealul, Lovinescu se dovedea a fi un “infierbantat” al vremii. Daca din perspectiva de critic literar trasatura care il caracteriza era echilibrul, nu acelasi lucru reiese din activitatea sa editoriala.
Intr-un text intitulat “Note asupra razboiului nostru. Dusmanul dinauntrul”, Lovinescu deplangea faptul ca pe teritoriul Romaniei nu au fost construite lagare de concentrare.
