⬆

Cum au ajuns romanii să construiască în Persia? Istoria podului-baraj Band-e Kaisar

În sud-vestul Iranului, la Shoushtar, ruinele unui pod-baraj din secolul al III-lea păstrează istoria unei întâlniri neobișnuite dintre Imperiul Roman și Imperiul Sasanid. Construit într-o epocă a războaielor și a deportărilor, Band-e Kaisar a fost mai mult decât o cale de traversare: a făcut parte dintr-un sistem hidraulic menit să transforme apa unui râu într-o resursă pentru agricultură, transport și dezvoltare urbană.

În prezent, Band-e Kaisar este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale sistemului hidraulic istoric din Shoushtar, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2009. Povestea sa ilustrează atât ingeniozitatea constructorilor antici, cât și limitele pe care le întâmpinăm atunci când încercăm să separăm faptele istorice de legendele transmise de-a lungul secolelor.

Împăratul roman Valerian, luat prizonier de Imperiul Sasanid

Pentru a înțelege istoria podului, trebuie să ne întoarcem în anul 260 d.Hr., când confruntarea dintre Roma și Imperiul Sasanid (ultimul imperiu persan preislamic, condus de dinastia sasanidă între 224 și 651 d.Hr. -n.r.) a atins un moment dramatic.

Triumful lui Șapur I asupra lui Valerian. Relief săpat în stâncă la Naqsh-e Rostam Foto: © CC-BY-SA / Diego Delso / Wikimedia Commons

Regele sasanid Șapur I a învins armata împăratului roman Valerian în apropiere de Edessa, în nordul Mesopotamiei. Valerian a fost capturat, un eveniment excepțional în istoria conflictului dintre cele două imperii. O parte dintre soldații romani luați prizonieri au fost deportați în teritoriile sasanide, unde au fost folosiți la lucrări de construcție și la alte proiecte de infrastructură.

Acești captivi reprezentau nu doar forță de muncă, ci și o posibilă sursă de competențe tehnice. Romanii aveau o experiență considerabilă în construirea podurilor, folosirea mortarului și ridicarea unor structuri din piatră de mari dimensiuni. Conducerea sasanidă putea valorifica aceste cunoștințe în dezvoltarea propriilor orașe și sisteme de irigații.

Tradiția istorică leagă construirea podului de Șapur I și de folosirea prizonierilor romani. Chiar și numele său, Band-e Kaisar, poate fi tradus prin „barajul Cezarului” sau „barajul împăratului”, o trimitere la lumea romană.

Participarea prizonierilor romani la marile lucrări sasanide este bine atestată în sursele istorice, dar identitatea tuturor constructorilor și rolul personal al lui Valerian în proiect nu pot fi demonstrate cu certitudine. Povestea unui inginer roman care ar fi condus construcția apare în tradiția literară persană, însă nu trebuie confundată cu o mărturie istorică verificată.

Cum a fost construit podul-baraj?

Band-e Kaisar a fost construit în secolul al III-lea, ca parte a unui amplu proiect de amenajare a apelor râului Karun. Construcția îmbina două funcții: podul permitea traversarea râului, iar barajul controla nivelul și circulația apei.

Potrivit Comisiei Internaționale pentru Irigații și Drenaj (International Commission on Irrigation & Drainage / ICID), structura avea aproximativ 500 de metri lungime și ocupa un loc central în sistemul hidraulic al orașului.

Realizarea unui asemenea monument într-o zonă traversată de un râu puternic presupunea rezolvarea unei probleme esențiale: cum puteau fi construite fundațiile fără ca apa să compromită lucrările?

Cercetătoarea Diane Favro descrie o posibilă etapă inițială impresionantă: constructorii ar fi amenajat un baraj temporar în amonte și ar fi deviat apa printr-un canal, pentru a obține o zonă de lucru mai uscată. O asemenea metodă amintește de tehnicile folosite în proiectele romane de construire a podurilor și a infrastructurii portuare.

În privința materialelor, studiile despre sistemul hidraulic de la Shoushtar menționează blocuri de gresie, pietre de râu, mortar și elemente metalice de fixare. Combinația dintre zidăria de piatră și mortar era potrivită pentru o structură de mari dimensiuni, expusă permanent presiunii apei.

Podul avea o succesiune de arcade care permiteau trecerea apei prin anumite deschideri, în timp ce partea de baraj ridica nivelul râului și ajuta la dirijarea debitului. În literatura de specialitate sunt menționate dimensiuni de peste 500 de metri lungime și circa 10–15 metri lățime, însă cifrele pot varia în funcție de limitele structurii măsurate și de reconstituirea configurației originale.

Nu este vorba, așadar, despre un simplu pod roman amplasat în Persia. Monumentul reprezintă o combinație între tehnici de construcție romane și tradițiile locale de gestionare a apei, dezvoltate în regiune de-a lungul multor secole.

La ce folosea Band-e Kaisar?

Importanța podului devine mai clară atunci când este privit ca parte a unui sistem hidraulic mai larg, nu ca un monument izolat.

Shoushtar se află într-o regiune în care agricultura depindea în mare măsură de gestionarea atentă a resurselor de apă. Prin baraje, canale, tuneluri și mori, locuitorii puteau distribui apa râului Karun către zonele care aveau nevoie de ea. UNESCO subliniază că ansamblul a susținut irigațiile, alimentarea cu apă a orașului, transportul fluvial și funcționarea morilor.

Un aspect remarcabil este că sistemul nu a fost proiectat pentru o singură utilizare. El combina infrastructura rutieră cu gestionarea apei, într-o manieră care permitea mai multor activități economice să beneficieze de aceeași amenajare.

Prin această abordare, Band-e Kaisar ilustrează o idee fundamentală a ingineriei antice: o construcție putea avea o valoare mult mai mare atunci când era integrată într-un ansamblu funcțional, adaptat geografiei și nevoilor comunității.

Ce s-a întâmplat cu podul de-a lungul secolelor?

Band-e Kaisar nu a rămas neschimbat de la construirea sa. A făcut parte dintr-o infrastructură folosită și reparată de generații succesive, într-o regiune în care apa avea o importanță economică majoră.

Podul Band-e Kaisar, în secolul al XIX-lea Foto: © Wikimedia Commons

În epocile următoare, sistemul hidraulic de la Shoushtar a trecut prin intervenții de întreținere și restaurare. Un studiu publicat în revista Humanities and Social Sciences Communications menționează lucrări din perioada safavidă, în secolul al XVII-lea, și reparații realizate la începutul secolului al XIX-lea, sub dinastia Qajară. Aceste intervenții arată că structurile antice au continuat să fie utile mult după dispariția Imperiului Sasanid.

Cu timpul, însă, degradarea, inundațiile și modificările infrastructurii au afectat construcțiile originale. Astăzi, Band-e Kaisar nu mai funcționează în întregime așa cum a fost conceput în Antichitate.

Această evoluție face parte din istoria mai amplă a sistemului hidraulic. Unele elemente s-au păstrat sub formă de ruine, în timp ce altele au continuat să fie folosite sau au fost adaptate pentru nevoile epocilor ulterioare.

Care este starea actuală a monumentului?

În 2009, UNESCO a înscris Sistemul Hidraulic Istoric de la Shoushtar pe Lista Patrimoniului Mondial, recunoscând valoarea sa excepțională pentru istoria ingineriei și pentru relația dintre societățile umane și mediul natural. Recunoașterea se referă la întregul ansamblu, care cuprinde baraje, poduri, canale, tuneluri, cascade și instalații de măcinare a cerealelor.

1/3

Ruinele podului Band-e Kaisar, în 2016 Foto: © Morteza Hashemi / Wikimedia Commons

Conform evaluării UNESCO, integritatea sistemului hidraulic este în general bună, însă funcționarea sa nu mai corespunde integral configurației originale, în special în cazul barajelor. Unele structuri au ajuns la stadiul de vestigii arheologice, iar intervențiile moderne și materialele utilizate în secolul al XX-lea au afectat autenticitatea anumitor elemente încă folosite. Organizația a subliniat necesitatea consolidării vestigiilor și a continuării măsurilor de conservare.

Există totuși o continuitate remarcabilă: canalul Gargar, parte a aceluiași sistem, este încă utilizat pentru alimentarea cu apă a orașului și deservește instalații hidraulice. Acest fapt demonstrează că moștenirea de la Shoushtar nu are doar valoare istorică, ci păstrează și o dimensiune funcțională.

_{Foto sus: Ruinele podului Band-e Kaisar (© Ali Afghah / Wikimedia Commons)}