Cum arăta castrul roman de la Războieni-Cetate?
De unde știm, în zilele noastre, cum arăta o așezare antică, ale cărei clădiri nu sunt păstrate ca la Pompei și care nu este în întregime cercetată arheologic? Cum obținem o imagine ca acelea din pozele de mai jos și cum o interpretăm? Prin ceea ce numim arheologie non-invazivă – prospecții geo-fizice – care se fac cu aparate de mare precizie și care ne poate releva structurile îngropate pe baza proprietăților pământului.
Astfel, la Războieni-Cetate am folosit magnetometria, respectiv tehnica prin care se măsoară variații ale câmpurilor magnetice și anomalii generate de structurile arheologice îngropate. Fără a divaga cu detalii tehnice, într-o magnetogramă, obiectele care posedă un magnetism permanent, termoremanent, precum cuptoare, vetre, ziduri de pământ ars etc., se vor prezenta ca anomalii pozitive, în timp ce zidurile sau fundațiile din piatră, material cu o semnătură magnetică mai slabă decât a pământului, se vor prezenta ca anomalii negative.
Pe baza acestor semnale, magnetometrele profesioniste, înzestrate cu programe de operare specializate, schițează un desen, pe care arheologul este capabil să îl interpreteze și să îl transforme într-un plan al așezării.
Castru de peste 5 hectare ‒ şi vicus-ul adiacent
Ce avem aici, la Războieni-Cetate? Avem în primul rând castrul, al cărui interior are o suprafață de aproximativ 5,2 hectare. Dimensiunile sunt mari, aproape duble față de cele ale unui castru obișnuit. Desigur, aceasta nu este o surpriză, deoarece trupa avea 1.000, nu 500 de oameni, plus că în incinta fortificației erau „cazați” și caii. Au fost identificate componentele centrale ale sistemului: sediul administrativ al comandamentului (principia), barăci, locuința comandantului (praetortium) și depozitul de grâne (horreum). În plus, a fost detectată o mare parte a sistemului de fortificație format din două șanțuri paralele, marcate cu albastru închis pe imaginea alăturată.
Cercetări non-invazive la Războieni-Cetate: rezultatul magnetometriei suprapus peste teren și (jos) desenul construcţiilor realizat pe baza lui. Incinta castrului este marcată cu dungi duble albastre
În exteriorul castrului, la vest, se observă o aglomerare de clădiri care făceau parte din satul dezvoltat lângă castru. Desigur, majoritatea construcțiilor din acest vicus trebuie să fi fost din materiale ușor perisabile (lemn, chirpici), noi văzându-le doar pe cele cu fundații din piatră. Puține construcții ce aparțineau de vicus-ul vestic pot fi clar delimitate, iar dintre acestea, cea mai impresionantă este cea vizibilă la numărul 29, o clădire de 23x20 metri, care era compusă din mai multe încăperi. Această clădire se afla la aproximativ 20 m față de colțul nord-vestic al castrului și face obiectul principal al săpăturilor noastre arheologice din ultimii ani.
În nordul arealului există o concentrare mare de cuptoare, care confirmă observațiile din teren, aici existând o densitate ridicată de material ceramic (la numărul 30, cu verde). Foarte probabil, în această zonă se aflau atelierele așezării.
Foarte importante sunt și structurile identificate în nordul suprafeței scanate. În primul rând, semnalăm structura galbenă din nord-vest, foarte vizibilă pe plan, dar care nu indică o construcție antică, ci conducta actuală de gaz care, metalică fiind, perturbă magnetometrul și dă o anomalie în toată zona învecinată. Interesante sunt și cele patru grupări de construcții din piatră vizibile în estul extrem al imaginii, ale căror ziduri sunt desenate cu roșu. Acestea se află la mai mult de 130 de metri depărtare de arealul care s-a stabilit cu certitudine că aparține vicus-ului. Cel mai probabil, sunt complexuri de tip villa rustica, care probabil administrau terenuri și serveau la aprovizionarea cu produse agricole a castrului și a locuitorilor satului. Una dintre structuri este atipică, deoarece între clădirile mai mici existau cel puțin 8 cuptoare. Există posibilitatea ca acest complex să fi avut un rol meșteșugăresc.
Însă, așa cum am mai spus, este posibil ca numeroase clădiri, construcții ușoare fără fundații de piatră, să fi existat între cele vizibile în scanarea magnetometrică. Prezența acestora, ca de altfel a tuturor celor identificate non-invaziv, se poate face doar prin cercetare arheologică intruzivă.
Edificiul I: exerciţiu de reconstituire
Clădirea în care desfășurăm în acest moment săpături arheologice este cea menționată mai sus, situată cam la 20 m în exteriorul colțului nord-vestic al castrului. Am botezat-o edificiul I, nedând dovadă de multă imaginație, dar sperăm că la finalizarea cercetărilor vom avea suficiente date despre ea și proprietarii săi, încât să îi acordăm un nume mai personalizat, așa cum i se cuvine, de altfel!
Ceea ce știm până acum, din punct de vedere structural și arhitectonic, este că pereții clădirii erau din lemn, acoperiți cu lut și vopsiți peste, doar fundațiile fiind din piatră. Chiar dacă nu s-au păstrat sau încă nu am găsit noi urme de pictură parietală (evident că aceasta nu ar fi fost spectaculoasă ca aceea aflată pe mortarul zidurilor de piatră sau cărămidă), este foarte probabil ca pereții să nu fi fost simpli.
Una dintre camerele pe care le-am descoperit servea drept bucătărie. Am găsit în ea ceea ce s-a mai păstrat dintr-un cuptor, dar şi o posibilă groapă de provizii. La un moment dat, această bucătărie a fost afectată de un incendiu masiv, care a carbonizat podeaua de lemn și a dus la prăbușirea acoperișului. Șarpanta acoperișului era realizată din lemn, suficient de gros și de rezistent pentru a susține o învelitoare foarte grea de țigle. De altfel, aceste țigle sparte la momentul prăbușirii au fost descoperite în săpătură ca un nivel distinct. Podelele celorlalte camere cercetate până acum, lipite de bucătărie, par neatinse de foc. Prin săpături și prin interpretarea indiciilor arheologice căpătăm, după cum se vede, imaginea unui fragment din viața reală din epoca romană.
În colțul de est al camerei, pe exterior (sub geam, am spune), este o groapă menajeră, care servea la debarasarea de deșeuri de toate felurile, de la vase sparte, până la resturi de la gătit și servirea mesei (precum oase de animale), cenușă rezultată din curățarea cuptorului etc. Fragmentele de vase sunt extrem de numeroase și unele foarte frumoase, de bună calitate, dar care cu siguranță s-au spart pe parcursul utilizării, ajungând astfel să fie aruncate la gunoi.
Noi ne-am dorit să aflăm utilitatea acestei clădiri mari și frumoase de lângă castru și, parțial, am făcut-o. Fiecare campanie de cercetare aduce noi indicii. Dată fiind prezența bucătăriei, avem probabil o locuință, nu un sediu administrativ. Proprietarul (probabil primul proprietar, faza săpată de noi a clădirii fiind databilă la jumătatea secolului al II-lea) trebuie să fi avut o legătură directă cu mediul batav, în acest sens stând mărturie unele dintre obiectele recuperate, asupra cărora vom reveni.
Situl de la Războieni-Cetate
Săpăturile arheologice sistematice în situl Războieni-Cetate (jud. Alba) au început în anul 2017 și continuă. Sunt coordonate de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și se desfășoară în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Reprezentanții în teren ai celor două instituții sunt autorii articolului de față. Din echipă mai fac parte dr. Imola Boda şi Cristina Crizbăşan. Este organizată o campanie pe an, în lunile iulie-august.
Acest text este un fragment din articolul „Fortissimi et validissimi. Fascinanţii batavi din Dacia romană și așezarea lor de la Războieni-Cetate”, publicat în numărul 235 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Reconstituire a unei părţi dintr-un complex de tip villa rustica în Lullingstone (Marea Britanie); în timpul ocupaţiei romane, vila era locuită fie de cetăţeni romani cu stare, fie de localnici care adoptaseră cutumele romane. Aşa se poate să fi arătat şi ansamblurile de tip villa rustica de la Războieni-Cetate. Sursa: Peter Dunn/Getty Images
Mai multe pentru tine...
