⬆

Fortissimi et validissimi. Cine au fost batavii?

Autor: Rada Varga, George Bounegru

Istoria provinciei romane Dacia poate fi privită ca un mozaic, fiecare piesă reprezentând o realitate, un loc, un artefact, o poveste care poate fi spusă. Una dintre cele mai remarcabile piese ale acestui mozaic este ala I Batavorum milliaria – unitate de elită a armatei imperiale, cu o istorie fascinantă și care a staționat în provincia Dacia la Războieni-Cetate (jud. Alba). Istoria unei trupe militare, luptele la care a participat, personajele cunoscute din sursele literare ori epigrafice, obiectele legate de viața militarilor și a civililor care viețuiau în jurul lor, toate însumate constituie un fragment de istorie. În această cheie, și în lumina săpăturilor arheologice din ultimii ani, vă vom prezenta povestea batavilor din Dacia romană.

Cine erau batavii? Batavii au fost un trib germanic, originar din zona Țărilor de Jos și care a avut principalul centru administrativ în orașul modern Nijmegen (Olanda). Încă de la primele contacte cu triburile germanice, Roma le-a admirat pentru calitățile lor războinice. Caesar însuși avea gărzi personale germanice, însă el nu îi menționează în scrierile sale pe batavi, ci doar pomenește despre o insula Batavorum (insula batavilor) pe Rin.

În timpul împăraților Iulio-Claudieni, urmașii direcți ai lui Caesar, batavii intră în scena istoriei romane, ajungând în timp cei mai prețuiți soldați auxiliari ai Romei, numiți de Tacitus fortissimi și validissimi, adică cei mai puternici și cei mai viteji. În anul 68 p.Chr., batavii serveau ca auxiliari în armata Romei – adică în trupe compacte etnic, formate din locuitori necetățeni ai Imperiului (cetățenii se puteau înrola în legiuni).

Batav în echipament complet. Coifurile de cavalerie cu mască erau comune în armata romană. Cel din desen este inspiratde un astfel de coif descoperit la Nijmegen (Olanda) și care dateazăde la sfârșitul secolului I - începutul secolului al II-lea. Reconstituire de Cătălin Drăghici

Ei erau organizați în 9 cohorte și o ală; cohortele erau trupe de infanterie, iar alele, de cavaleri. Ambele puteau fi formate fie din 500, fie din 1.000 de oameni. Deoarece abilitățile necesare în cadrul cavaleriei erau mai multe și mai sofisticate, mobilitatea trupelor mult mai mare și impactul în luptă directă mai puternic, alele erau considerate superioare cohortelor, acest lucru reflectându-se în toate aspectele, de la statut în societate, până la soldă.

Revolta

Deși integrați în armata romană (și astfel în societatea provincială) și extrem de prețuiți, în anul 68 batavii sunt protagoniștii uneia dintre cele mai serioase revolte interne pe care Imperiul le-a avut de înfruntat. În contextul luptei pentru putere cauzate de moartea lui Nero, trupele batave conduse de Caius Iulius Civilis se revoltă pe granița renană.

Observăm numele de factură romană al liderului, care indică faptul că acest Civilis era cetățean, deoarece purta tria nomina și familia sa fusese încetățenită de către împărații Iulio-Claudieni. Însă nu cunoaștem detalii din biografia lui în afară de cele imediat premergătoare revoltei.

Soldat în armata romană, Civilis este marcat de tratamentul injust al trupelor batave și de execuția fratelui său, în contextul în care armata renană era controlată de către Vitellius, unul dintre pretendenții la tronul imperial. Animați de Civilis, batavii se revoltă și afirmă că îi oferă sprijinul lor lui Vespasian. Mai târziu, istoricul Tacitus a considerat că aceasta a fost doar o mișcare propagandistică și că batavii luptau pentru independență, nu pentru vreunul dintre pretendenții la tronul Romei. Descoperiri moderne îl contrazic însă pe autorul antic și vom reveni asupra lor în paragrafele următoare.

Revolta aduce pe tapet mai multe probleme delicate ale Imperiului, de la exploatarea provincialilor – chiar și atunci când este vorba despre populații de care Imperiul avea mare nevoie – până la chestiunea trupelor compacte etnic, care funcționau mai mult ca niște unități tribale și a căror loialitate primară se dovedește a fi față de liderii lor, adesea descendenți ai aristocrației sau ai regalității pre-romane. Viziunea istoriografică tradițională a fost că după revolta lui Civilis, trupele batave au fost „denaționalizate”, însă cercetări recente arată că realitatea a fost mult mai complexă.

Astfel, în preajma anului 100, ala era încă în zona renană – deci romanii avuseseră atâta încredere cât să o lase tot în problematica sa zonă de origine, iar sprijinul pentru Vespasian și revolta ca reacție la abuzurile comandanților vitelieni nu mai par fanteziste prin prisma acestei descoperiri.

Tăbliţele de la Vindolanda: detalii colorate de viaţă cotidiană în Britannia

După revoltă, cohortele sunt trimise în Britannia, de unde avem informații extrem de interesante. Prima provine tot de la Tacitus, care povestește confruntarea romanilor cu chaledonienii de la muntele Graupius (locație din Scoția neidentificată cu exactitate în teren) și menționează prestația spectaculoasă, în conformitate cu reputația lor, a batavilor. Apoi, tot din Britannia, avem așa-numitele tăblițe de la Vindolanda, care sunt documente interne (scrisori între ierarhi ai armatei, liste, programe ale soldaților etc.) recuperate din castrul uneia dintre cohorte.

Recuperate, cum? Tăblițele din lemn, cu un strat subțire de ceară pe ele, erau folosite ca suport pentru scris de către romani, iar la Vindolanda, datorită mediului umed, mlăștinos, un noroc fantastic face ca un număr mare de astfel de documente să se fi păstrat.

Multe dintre tăblițe ne oferă detalii colorate de viață cotidiană, însă una este de neignorat: Masclus, comandant al unei subunități, îi scrie prefectului Iulius Cerialis, cerându-i indicații legate de programul oamenilor săi, şi, politicos, și mai multă bere pentru soldați! Detaliul este interesant, deoarece berea, disprețuită de romani și de celții din Britannia deopotrivă, este una dintre băuturile pe care le preferau germanii – deci și batavii – și se pare că obiceiul consumului ei a fost importat odată cu trupa. A

cesta însă nu este singurul detaliu inedit: Masclus i se adresează lui Flavius Cerealis, absolut șocant la prima vedere, cu apelativul rex. Evident, așa ceva este lipsit de sens în cadrul ierarhiei armatei romane. Ineditul titlu pare a indica statutul nobiliar al prefectului, cel mai probabil membru al familiilor ce formau aristocrația războinică a batavilor.

Vedem aici cum apartenența la aristocrația pre-romană este importantă până și în cadrul ierarhiilor stricte ale armatei romane, vedem o loialitate tribală care nu dispare odată cu integrarea în armata romană și vedem, ca și în cazul lui Civilis, un nume pur latin purtat de un batav de rang înalt. Tăblița aceasta datează din jurul anului 100.

Impresionantul Soranus

Tot în această perioadă, Traian reformează garda imperială și creează equites singulares Augusti – cavaleria personală a împăratului. În ciuda revoltelor din spațiul germanic, și împărații Iulio-Claudieni, și cei Flavieni au avut gărzi de corp germanice, în care batavii au avut o pondere extrem de însemnată.

Această nouă gardă a lui Traian ajunge să fie denumită colocvial, la Roma, „Batavii”. Același împărat transferă ala în Pannonia pentru a fi disponibilă, în caz de nevoie, în războaiele dacice. Tot în Pannonia va avea loc un episod spectaculos, din timpul împăratului Hadrian, cel care va aduce ala în Dacia, episod pe care îl cunoaștem dintr-o inscripție publică, ridicată pe malul Dunării ‒ și, având în vedere caracteru-i public, putem crede și în adevărul celor relatate.

Reconstituire posibilă a episodului în care Soranus trece Dunărea în fața împăratului. Desen de Cătălin Drăghici

În anul 118, Soranus, care servea într-o trupă de batavi (nu știm însă dacă e vorba de ală sau despre equites singulares), trece Dunărea înot în fața împăratului Hadrian, în echipament complet. Și nu doar atât, ci, în cursul traversării, despică cu săgeata trasă de el o săgeată în zbor.

Vedem astfel că aura care îi înconjura pe batavi este încă existentă la momentul venirii lor în Dacia și trebuie să ne imaginăm ce impact a avut asupra mediului rural al provinciei stabilirea aici a garnizoanei acestei trupe de elită, spectaculos echipată, bogată, mândră de originile sale și descendentă a unei aristocrații militare impresionante.