Cuceritorii din Normandia

Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste. Normandia – plajele încărcate de istorie, unde au debarcat și vikingii, cu 12 secole înaintea războaielor mondiale.

În rest, nu prea știm multe detalii despre oamenii care au locuit în aceste locuri, despre obiceiurile, idealurile și dorințele care i-au mânat în luptă, nu-i așa? Vă invităm, așadar, să-i descoperiți de-a fir a păr, în două episoade. Luna aceasta: de la începuturile sub dominația francă, până la asediul Italiei, în secolul al XI-lea.

Unde se află Normandia?

Locuită încă din paleolitic, această regiune din nord-vestul Franței, fața-n față cu Anglia și despărțită de aceasta prin Canalul Mânecii, a fost cucerită, în 56 î.e.n., de Iulius Cezar și transformată în provincia romană Gallia Lugdunensis Secunda, Cezar subjugând triburile belgice și celtice care-și trăiau viața acolo. Locuitorii Normandiei aveau să fie creștinați în secolele III și IV e.n., trecând sub conducerea francilor merovingieni spre sfârșitul secolului al V-lea și devenind parte a regatului franc Neustria.

Însă raidurile vikingilor au slăbit puterea carolingiană, reconfigurând destinul istoric al unei zone care, la vremea respectivă, avea dimensiuni asemănătoare celor ale Țării Galilor de azi. În zilele noastre – având drept principale orașe Rouen, Caen, Le Havre și Cherbourg – Normandia (cu o coastă lungă de 640 km) se întinde pe 30.627 km², unde trăiesc aproximativ 3,5 milioane de suflete. Și o paranteză: Rouen este orașul unde, la 31 mai 1431, Ioana d’Arc sfârșea arsă pe rug în Place du Vieux-Marché.

Asaltul vikingilor

Vikingii au jucat un rol crucial în istoria Franței și în cea a Angliei, acestea fiind, până la un moment dat, indisolubil legate. Și nu degeaba Normandia face trimitere la termenul normanzi, acesta din urmă provenind din cuvintele franceze normans/normanz, pluralul lui normant sau din franceza modernă normand, vrând să însemne Norseman, om al nordului, adică viking.

Primul raid documentat al vikingilor a fost cel din 793, împotriva unui castel din Lindisfarne (pe coasta de nord-est a Angliei), scandinavii omorând toți călugării. Raidurile vor continua cu regularitate, ele soldându-se cu capturarea oamenilor transformați în sclavi.

A fost, de fapt, începutul intruziunilor vikingilor, pe cale navală, în vestul Europei, dar și în Anglia, unde, în 865, mii de vikingi de sorginte daneză au cucerit întinse teritorii din nordul și estul țării. În 799, vikingii au ajuns și pe coastele actualei Franțe, deoarece Carol cel Mare al francilor nu numai că unise vestul și centrul Europei, dar și exercita monopol asupra rutelor comerciale. Nu a durat mult și, prin 820, nordicii au început să avanseze în interior, calea aleasă fiind tot cea navală, reprezentată de Sena.

În 841, sub comanda lui Asgeir, nordicii s-au prezentat mult mai bine, rezultatul fiind devastarea și incendierea orașului Rouen. În 843, a urmat asaltul asupra orașului Nantes, cam la 40 km în interiorul continentului, vikingii urmând „procedura standard”, adică devastări și omoruri, prada fiind depozitată pe insula Noirmoutier, la vărsarea Loirei, unde își instalaseră baza.

Vikingii au asediat Parisul în 845, avansând pe Sena

În 845, sub conducerea lui Reginherus, 5.000 de vikingi aflați pe 120 de vase au avansat pe Sena și au asediat Parisul. S-au retras numai după ce Carol cel Pleșuv, rege al Franciei Occidentale, a acceptat plata unui tribut de 7.000 de livre în argint și aur, care nu a împiedicat devastarea Rouen la revenirea de la Paris.

În arenă intră Rollo

Dar cine a fost el și de ce ne oprim asupra sa? Rollo sau Rollon (în franceză), Rou sau Rolloun (în normandă) și Hrólfr în scandinava veche, s-a născut în jurul anului 860, existând două teorii asupra originii sale: fie a fost descendent al unei familii aristocrate daneze, fie fusese născut în Norvegia. Cum nepotul său, Robert al II-lea, arhiepiscop de Rouen (989-1037), era cunoscut drept Robert Danezul, un indiciu ar exista, dar nu și o certitudine. Rollo și-a început cariera prin a servi în armata primului rege norvegian, Harald I Finehair, contribuind la atacarea actualelor teritorii ale Scoției, Angliei, Flandrei, apoi ale Franței. Apoi a avansat în amontele Senei – alături de Sigfred și Sinric, dar, și mai important, în fruntea a 12.000 de luptători și a 300 de vase –, asediind inclusiv Parisul (noiembrie 885 e.n.).

Odo (Eudes), conte al Parisului la acea vreme (ulterior rege al Franciei de Vest între 888 și 898), a izbutit să respingă atacurile vikinge până în vara lui 886, numai că regele Carol cel Gras a repetat isprava predecesorului și tizului său Cel Pleșuv, adică i-a convins pe nordici să se retragă... plătindu-i. Doar 700 de livre de argint, ce-i drept, așa că vikingii se vor „revanșa” la întoarcere, devastând Burgundia.

Pe de altă parte, prevăzători, francii au abordat o nouă strategie, angajând mercenari vikingi care să lupte împotriva fraților lor. Toate acestea, după ce, în 879, mii de vikingi intraseră dinspre Anglia în Franța, devastând Picardia în 881, ajungând la Beauvais (65 km de Paris), pentru ca, din decembrie până în primăvara lui 882, să efectueze raiduri și în estul Regatului Franc, afectate fiind orașe ca Liêge, Bonn, Köln, Koblenz, Trier și Aachen.

Sărutarea piciorului

Fratele lui Odo (Eudes), Robert I (care va deveni rege al Franciei de Vest între 922 și 923), îi va respinge pe vikingii lui Rollo cu ocazia asediului de la Chartres (911), numai că izbânda sa va fi „torpilată” de regele francilor din acel an, Carol cel Simplu (898-922), care, prin tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte, i-a oferit lui Rollo – în schimbul promisiunii că va înceta raidurile și că va apăra țara de asalturile vikingilor – tărâmul pe atunci dezolant, dar cu potențial, al Normandiei.

Rollo devenise unul dintre vasalii lui Carol, cerându-i-se, ca semn al supunerii, să sărute picioarele regelui. Era, clar, și un mod de a-l umili, pe care Rollo l-a refuzat, așa că gestul a fost făcut de unul dintre oamenii săi de încredere.

Numai că omul nu s-a aplecat, ci a ridicat piciorul lui Carol pentru a-i săruta laba, provocând căderea acestuia. Rollo devenea, astfel, primul stăpânitor normand al Normandiei, el căsătorindu-se, conform unor surse, cu fiica lui Carol, Gisla, după ce, se pare, a acceptat și o altă condiție pusă de rege, de a abandona păgânismul și de a se creștina. Nașul lui Rollo întru creștinare a fost, nicidecum surprinzător în politică, însuși Robert I.

Titulatura de „duce de Normandia” nu era folosită la vremea respectivă, Rollo fiind numit conte de Rouen, titulatură care descrie mai bine aria controlată de el. Primul duce de Normandia va fi de-abia strănepotul său, Richard al II-lea. Rollo își va respecta cuvântul dat lui Carol: nu doar că a protejat regiunea de raiduri vikinge, ci a și instaurat ordinea în teritoriul pe care tot el îl distrusese. Conducerea se baza pe un cod de legi viking, axat pe conceptul de onoare personală și de responsabilitate individuală, măsurile represive împotriva infractorilor fiind de maximă duritate până la moartea sa, pe la 930-932.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 267 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.