Cruciadele și ordinele militare religioase

Istoria Cruciadelor este strâns legată de istoria ordinelor militare. Ordinele cavalerilor ioaniți, templieri sau teutoni, pentru a le numi pe cele mai cunoscute, au apărut din nevoia de a apăra statele cruciate și pe pelerinii din Țara Sfântă.

Amploarea cruciadelor, fenomen definitoriu al Evului Mediu, a dus la crearea ordinelor militare, cu scopul apărării regatelor creștine din Țara Sfântă și a pelerinilor creștini. Create după prima cruciadă, Ordinul Templierilor și Ordinul Ioaniților au fost cele mai importante ordine militare religioase, care au asigurat supraviețuirea regatelor latine timp de aproape două secole.

După cucerirea Ierusalimului și a celorlalte orașe controlat până atunci de turcii selgiucizi, cruciații și-au dat seama că vor avea nevoie de o forță militară constantă pentru a-și păstra teritoriile. Problema era că cei mai mulți cavaleri doreau să se întoarcă înapoi în Europa. Noile regate latine rămâneau așadar vulnerabile în fața arabilor, care puteau ataca din nou oricând. S-a ajuns astfel la crearea unor ordine religioase militare. Primul a fost cel al Templierilor, fondat în 1118, când 9 cavaleri francezi au jurat că vor apăra Creștinătatea împotriva oricărui dușman.

Aceste ordine militare pot fi văzte ca un produs al societății creștine medievale și a diversității care începuse să caracterizeze viața religioasă a epocii. Lupta pentru scopuri nobile ajunsese să fie considerată o cale spre mântuire, dar și un act de caritate, deci o carieră acceptabilă pentru un laic care dorea să ducă în același timp și o viață religioasă. Astfel, membrii ordinelor militare trăiau potrivit unor reguli asemănătoare și, în parte, bazate pe regulile mănăstirești, dar această viață monastică era completată de lupta pentru apărarea creștinătății.

Ordinele militare s-au confruntat de la bun început cu diverse critici, lucru normal într-o societate care era destul de refractară la nou. Criticile veneau în primul rând din partea celor care considerau războiul, chiar și cel în scopuri „creștine”, un păcat. Bernard de Clairvaux, reformatorul ordinului cistercian, s-a pronunțat în favoarea ordinelor militare din acest punct de vedere, în lucrarea De laude novae militiae, scrisă în sprijinul Templierilor. În plus, Papalitatea a aprobat ea însăși aceste ordine, acordându-le numeroase beneficii și privilegii.

Ordinele militare în Țara Sfântă

În ciuda criticilor la adresa ordinelor militare, acestea s-au dezvoltat foarte repede. Succesul Templierilor a servit drept inspirație pentru noile ordine militare, care se dezvoltă însă nu ca reproduceri ale primului ordin, ci independent, pornind de la unele organizații religioase mai vechi. Cel mai bun exemplu este cazul Ioaniților. Acest ordin s-a născut dintr-o organizație călugărească caritabilă fondată în jurul anului 1023, cu scopul de a înființa spitale și de a avea grijă de pelerinii creștini de la Ierusalim. După căderea Ierusalimului în mâinile turcilor, spitalul Ospitalierilor a fost distrus. El a fost reconstruit după Prima Cruciadă, iar ordinul religios a fost reorganizat și a luat forma unui ordin militar.

Responsabilitățile ordinelor nu erau limitate la apărarea drumurilor din Țara Sfântă, a pelerinilor sau a fortărețelor din regatele creștine. Templierii, Ioaniții și Teutonii au construit sau consolidat numeroase castele, dintre care cel mai cunoscut este Krak des Chevaliers, oferit Ospitalierilor în 1142 de Raymond al II-lea. Era ceva obișnuit ca nobilii care nu aveau resursele necesare pentru apărarea cetăților să ofere această sarcină ordinelor militare. Astfel, se estimează că în 1180, Ioaniții erau responsabili pentru apărarea a 25 de castele.

Foto:Crac des Chevaliers (pe teritoriul de azi al Siriei)

În privința contribuției ordinelor pe câmpul de luptă, acestea nu erau obligate să asigure un număr fix de oameni. De aceea, istoricilor le este greu să  estimeze numărul cavalerilor care au luptat în Țara Sfântă. În orice caz, se pare că numărul lor ar fi fost relativ scăzut, chiar și după standardele medievale. Spre exemplu, într-o scrisoare din 1187 se spune că Ordinul Templierilor ar fi pierdut 60 de oameni la Cresson și alți 230 în lupta de la Hattin, ceea ce ar fi dus la „anihilarea aproape completă” a grupului staționat în Țara Sfântă. Potrivit altei scrisori, datată după înfrângerea de la La Forbie din 1244, Templierii și Ioaniții ar fi pierdut fiecare circa 300 de cavaleri, cărora le-au supravițeuit doar 33 de Templieri și 26 de Ioaniți. Așadar, tragem concluzia că fiecare ordin ar fi putut strânge cam 300 de cavaleri, deci nu mai mulți decât s-ar fi strâns de pe un domeniu feudal (cel puțin pentru secolul al XII-lea).

În ciuda numărului limitat de cavaleri, curajul acestora le-a adus o faimă nemaintâlnită în Orient. Acest curaj se datora faptului că membrii ordinelor militare erau dispuși oricând să moară pe câmpul de luptă, crezând că așa li se vor deschide porțile raiului.

Scrierile cronicarilor arabi arată că membrii ordinelor militare erau respectați și foarte bine văzuți chiar și în rândul musulmanilor. Acest fapt se poate datora în primul rând curajului cavalerilor, dar și disciplinei din sânul ordinelor, disciplină mai rar întâlnită în rândul cavalerilor laici. Spre exemplu, Templierii aveau reguli foarte stricte cu privire la comportamentul cavalerilor atât pe câmpul de luptă, cât și în afara lui, iar fiecare ordin impunea un jurământ de obediență pe care cavalerii îl respectau cu strictețe.

Ordinul Cavalerilor Templieri este cel mai cunoscut dintre ordinele militare din Evul Mediu, însă nu atât datorită activității sale, cât controverselor legate de dizolvarea sa. Fondat la începutul secolului al XII-lea, în ajunul cuceririi Țării Sfinte de către cruciații catolici, Ordinul Templierilor a avut ca scop inițial protejarea pelerinilor. Ulterior, el se va dezvolta în cel mai puternic ordin militar, cu activități extinse și în afara sferei militare, ceea ce-i va atrage foarte mulți dușmani. Ordinul Cavalerilor Templieri a fost și primul ordin desființat și ai căror membri au fost persecutați.

Citește șiCum a pierit Ordinul Templierilor

Ordinul Cavalerilor Ioaniți (sau Ospitalieri) fusese fondat în secolul al XI-lea pentru a servi drept azil pentru pelerinii din Țara Sfântă;ulterior, ordinul a început să angajeze militari pentru protejarea pelerinilor și să se implice în apărarea frontierelor Regatului Ierusalim, alături de Templieri. După ce au fost alungați din Accra (1291), Ioaniții se refugiază în insula Rhodos, unde vor rămâne până în 1522, când insula e cucerită de otomani. De acolo, cavalerii se stabilesc, prin bunăvoința lui Carol Quintul, în insula Malta.

Bazele Ordinului Teutonilorau fost puse în timpul asediului Accrei, în cea de-a treia cruciadă (1189-1192), pentru asigurarea protecției pelerinilor germani. În 1198, Ordinul a fost relansat ca ordin militar. Ordinul Teutonilor a avut cea mai extinsă activitate dintre ordinele cavalerești, el fiind prezent în toate zonele în care creștinii se confruntau cu populații necreștine:în Spania maură, spre exemplu, dar mai ales în Prusia și zona Mării Baltice.

Jonathan Riley-Smith, The Oxford History of the Crusades, Oxford University Press, 2002