Criza de supraproducţie şi minciunile specialiştilor
Problemele sistemului capitalist au fost definite drept Marea Criză Economică şi a fost cea mai dură de până atunci pentru că a existat o abundenţă de mărfuri pe piaţă şi o lipsă de clienţi, mulţi având o putere scăzută de cumpărare. Specialiştii au ajuns la concluzia că a fost o recesiune provocată de o supraproducţie şi abia războiul mondial a reuşit să regleze piaţa în urma masivelor comenzi de stat. Cum ideea a tot fost repetată de savanţi reputaţi, a devenit adevăr ştiinţific şi a intrat prin toate manualele, formulările fiind diferite în funcţie de dorinţa autorului de afirmare prin cuvinte meşteşugit asamblate. Minciuna are mereu picioare scurte şi adevărul o prinde din urmă, chiar dacă un zid de scriitori tradiţionalişti fac zid în jurul ei. Oare unde era abundenţă? De ce nu erau locuri de muncă? Unde se duceau banii din marile afaceri? Ce învârteau liderii politici ai perioadei? Sunt detalii pe care le trec cu vederea şi se discută mereu despre valurile de şomeri.
Supraproducţia a devenit un mit, dar care poate fi uşor demontat printr-un exemplu oferit de România. Conform statisticilor, existau în ţară la nivelul anului 1929 doar 31.108 maşini, din care 1.394 de autobuze şi 6.070 de camioane. Dacă ţinem cont de capacitatea de transport redusă a autovehiculelor epocii, era un parc auto foarte subţire, mai ales pentru o ţară producătoare de combustibil lichid. Anul 1939 evidenţia un progres la capitolul înzestrare, 2.247 de autobuze şi 8.058 de autocamioane fiind pe drumurile insuficient modernizate ale ţării. Se observă că era loc pentru mai multe maşini pe drumurile de toate felurile din ţară. Satele erau izolate de la prima ploaie din cauza drumurilor proaste şi tot calul rămânea mijlocul de transport esenţial în cazuri de urgenţă. Dacă nu exista vreo grabă, carul cu boi era ceva obişnuit în peisaj. Acelaşi fenomen era peste tot la nivel mondial, erau doritori şi nu prea erau suficiente vehicule pentru lansarea economică. Nici la capitolul tractoare şi maşini agricole nu era o piaţă saturată, ţăranii români fiind siliţi să mai folosească pluguri din lemn sau să cultive porumbul cu călcâiul, fenomen ce va exista şi-n perioada comunistă.
Se poate discuta chiar de o lipsă cronică de fonduri la nivelul maselor, sumele mari fiind atrase de sugativa firmelor uriaşe şi de afacerile statelor pornite pe făgaşul unei noi curse a înarmărilor. Energiile erau dirijate spre un fel de El Dorado economic, Iosif Vissarionovici Stalin oferind sume fantastice celor ce ridicau fabrici întregi în Uniunea Sovietică. Totuşi, un combinat precum cel metalurgic de la Magnitogorsk nu putea să aducă nimic la capitolul nivel de trai. Nici astăzi nu prea se ştie ce şi cât produce. Secret de stat! Fabricile de camioane şi tractoare aveau tot o destinaţie militară. S-a ajuns ca populaţia să piară efectiv de foame de dragul politicii de industrializare forţată. Piaţa se umplea de noi capacităţi de producţie în era supraproducţiei? Firme noi de aviaţie erau înfiinţate şi prosperau în SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia. Nici cele vechi nu duceau lipsă de clienţi. Şantierele navale lansau la apă vapoare de luptă sau luxoase palate plutitoare pentru cei cu dare de mână. Nici dirijabilele de mari dimensiuni nu erau uitate. Cum noile capacităţi de producţie aveau nevoie de energie electrică ieftină, construirea de hidrocentrale impunătoare era în floare. Aluminiul pentru avioane era scump dacă nu se apela la forţa apelor. Ciudate politici pentru redresare economică!
Oare cât timp se va mai repeta minciuna cu supraproducţia?
