Crăciunul interbelic - Moş Clăţun, Moş Clăţun...(II)
Bunicul a avut dreptate:Moş Crăciun a intrat cu coşul plin de jucării şi a întrebat cu voce groasă: -Ai fost cuminte, micuţule? Înveţi bine?Micuţul a răspuns, tremurând cu un firicel de voce:-Da, Moş Clăţun.Un soldat de plumb, o trompetă, o păpuşe care închide ochii şi spune «mamă» i-au dat copilului iluzia realităţii. Moş Crăciun a devenit un personagiu care vine de nu ştiu unde, un unchiaş fără moarte, ca poveştile, ca minciunile.Când s’a făcut mai mare şi l-a surprins, privind prin gaura cheii, pe nenea Alecu îmbrăcându-şi halatul roşu, barba şi coşul, copilul a trăit prima deziluzie. Dar, interesat, s’a făcut că nu ştie de teamă să nu se supere Moş Crăciun şi să plece cu trompeta, cu păpuşa, cu soldaţii de plumb.Minciuna lui Moş Crăciun a învins veacurile. E aceiaşi ca şi astăzi. Numai Moşul s’a schimbat. Vremurile au trecut peste el, silindu-l să se adapteze lor. Copiii de azi ştiu că, după cum ei n’au fost aduşi de barză, nici Moş Crăciun nu e decât un unchi, «tăticu» sau un vânzător de magazine cu jucării. Halatul roşu nu e decât un accesoriu inutil, barba, nişte câlţi cari se deslipesc. Esenţialul rămâne coşul cu daruri. În el, copilul crede şi azi, de dragul lui tolerează barba moşului, menajând în felul lui naivitatea părinţilor.Peste câteva zile începe Crăciunul. Azi, în prăvăliile cu jucării va fi plin. În vitrina unui magazin, un vânzător îmbrăcat în costumul moşului, tratează cu micuţii din stradă. (...) Alături de Moşi Crăciunii de pâslă, trenurile, păpuşile, maşinile cu aburi zâmbesc ademenitoare în vitrină. Copilul le-ar vrea pe toate, dar mama îl trage de mână grăbită”.„Timpul”, 20 decembrie 1937 Foto:Biblioteca Academiei Româneî
Mai citeşte:
Crăciunul interbelic-Cu trăistuţele, la colindat (I)
