Colierul descoperit în mormântul matronei de la Callatis
În anul 1927 a fost descoperit la Callatis un mormânt aparținând unei femei din secolul al II-lea. Aflând de această descoperire, medicul George Severeanu, un pasionat colecționar de antichități, se duce la Callatis (Mangalia) și achiziționează întreg inventarul, pe care îl și publică în anul 1929.
Inventarul mormântului includea două opaițe din ceramică, un opaiț cu trepied, ambele din bronz, un vas din sticlă, fragmentar, pentru ulei – unguentarium, cupă din bronz, baza unui vas ceramic, o baghetă din sticlă torsadată, un inel din bronz, șase geme, un colier cu medalion, trei perle din sticlă, cinci monede, trei cuie din fier și o caisă uscată, scrie Muzeul George Severeanu, pe pagina de Facebook a instituției.
Colierul este lucrat cu lanț din aur, cu opt geme rectangulare din cornalină și un medalion circular. Medalionul este decorat cu o margine din filigran perlat și imaginea centrală a unei femei, matrona.
Astfel de piese erau purtate de către membrii elitei romane, iar inventarul acestui mormânt ne arată că posesoarea era una dintre persoanele marcante ale societății callatiene. Matrona era o femeie născută liberă, căsătorită sau văduvă, responsabilă de viața familială și bunul mers al gospodăriei.
Majoritatea pieselor aparținând matronei de la Callatis pot fi admirate în Muzeul George Severeanu, expuse într-o vitrină dedicată.
Mai multe pentru tine...