Cine a fost adevărata Giulia Tofana? Legenda ucigașei a sute de soți
Pentru unii bărbați din Italia secolului al XVII-lea, moartea nu venea cu violență, zgomot sau sânge. Se instala încet, aproape politicos, sub forma unei boli pe care niciun medic nu reușea să o înțeleagă.
Totul putea începe cu o stare vagă de rău. Urmau durerile abdominale, vărsăturile, febra și o sete aproape imposibil de potolit. Pentru câteva ore sau chiar pentru o zi, bolnavul părea să-și revină. Apoi suferința revenea, mai puternică. În cele din urmă, omul murea, iar familia rămânea cu impresia că asistase la evoluția nefericită a unei boli necunoscute.
În spatele unora dintre aceste morți s-ar fi aflat un lichid transparent, lipsit de miros și aproape imposibil de identificat cu mijloacele medicale ale epocii. Se numea Aqua Tofana.
Legenda spune că otrava era fabricată și distribuită de o rețea clandestină de femei care acționa între Sicilia și Roma. Ascunsă în recipiente pentru cosmetice, parfumuri sau obiecte de devoțiune, soluția ar fi ajuns la soții care doreau să scape de bărbații lor.
Timp de secole, în centrul acestei povești a fost așezată o femeie: Giulia Tofana, presupusa ucigașă în serie care ar fi ajutat la moartea a sute de soți.
Documentele judiciare cercetate în ultimele decenii dezvăluie însă o realitate mult mai complicată. Giulia Tofana nu pare să fi fost monstrul omniprezent din legendă, nu a fost executată în 1659 și nici nu există dovezi că ar fi ucis personal sute de oameni.
În spatele numelui său se află mai multe femei, mai multe generații, o economie clandestină a magiei populare și un proces care a zguduit Roma papală. Este o poveste despre otravă și crimă, dar și despre sărăcie, violență domestică, căsătorii fără ieșire și felul în care istoria transformă oamenii reali în personaje de legendă.
Moartea vine la masa ospățului
În jurul anilor 1630, pictorul italian Giovanni Martinelli realiza o scenă tulburătoare, cunoscută astăzi sub titlul Moartea vine la masa ospățului.
La o masă încărcată cu hrană, moartea apare pe neașteptate în fața unor oameni care petreceau. Spaima de pe chipurile lor pare să surprindă una dintre obsesiile epocii: faptul că sfârșitul putea veni oricând, chiar în mijlocul unei mese, fără avertisment.
Tabloul nu ilustrează în mod direct cazul Aqua Tofana. Totuși, a fost realizat în aceeași perioadă în care otrăvurile administrate în mâncare și băutură începeau să alimenteze spaimele, zvonurile și anchetele din orașele italiene.
Arsenicul era potrivit pentru o asemenea crimă. Simptomele puteau fi confundate cu cele ale unor boli digestive sau epidemice, iar medicii secolului al XVII-lea nu dispuneau de o metodă chimică sigură pentru detectarea sa.
Abia în 1836, chimistul britanic James Marsh avea să prezinte un test suficient de sensibil pentru identificarea arsenicului în probele biologice. Până atunci, o doză atent administrată putea lăsa foarte puține indicii pe care medicii și judecătorii să le înțeleagă.
Cine a fost, de fapt, Giulia Tofana?
Povestea populară o prezintă pe Giulia Tofana drept creatoarea unei otrăvi perfecte și conducătoarea unei organizații formate din femei care ajutau soțiile să-și ucidă soții.
Unele versiuni susțin că ar fi fost prinsă, torturată și executată. Altele afirmă că s-ar fi refugiat într-o mănăstire, de unde ar fi continuat să fabrice otrava până când autoritățile au descoperit-o.
Documentele contrazic însă această biografie spectaculoasă.
Femeia cunoscută mai târziu sub numele de Giulia Tofana se numea, cel mai probabil, Giulia Mangiardi. Cercetările istorice recente indică faptul că s-a născut în jurul anului 1581, în localitatea siciliană Corleone, și că a murit la Roma, în ianuarie 1651, la aproximativ 70 de ani. Certificatul său de deces nu indică o execuție, iar istoricii presupun că a murit din cauze naturale.Așadar, când marea rețea de otrăvitoare a fost descoperită la Roma, în 1659, Giulia Mangiardi era moartă de opt ani.
Ea nu apare printre cele cinci femei condamnate și spânzurate în acel an. Imaginea Giuliei Tofana executate în piața Campo de’ Fiori reprezintă, cel mai probabil, rezultatul unei confuzii între viața sa și destinul fiicei sale vitrege, Gironima Spana.
De unde vine numele Tofana?
Originea numelui rămâne una dintre cele mai dificile probleme ale poveștii.
În Palermo activase o altă femeie, Thofania sau Teofania d’Adamo, cunoscută și drept „La Tofania”. Aceasta fusese acuzată că și-a otrăvit soțul și că făcea comerț cu substanțe letale. A fost executată la Palermo la 12 iulie 1633.
Pentru mult timp s-a afirmat că Giulia Mangiardi ar fi fost fiica ei și că ar fi moștenit de la aceasta atât rețeta, cât și numele otrăvii. Istoricii contemporani subliniază însă că nu există dovezi clare ale unei relații de rudenie între cele două femei.
Giulia Mangiardi plecase din Sicilia spre Roma încă din 1624, cu aproape un deceniu înainte de execuția Teofaniei d’Adamo. Este posibil să fi cunoscut activitatea acesteia sau să fi făcut parte din aceleași cercuri clandestine, dar legătura de familie rămâne nedovedită.Cu toate acestea, numele „Giulia Tofana” s-a dovedit mult mai puternic decât documentele. El a ajuns să reunească într-un singur personaj acțiunile mai multor femei care au trăit în Sicilia și la Roma de-a lungul câtorva decenii.
