Cezar-omul poporului

La 10 ani de la înăbuşirea răscoalei sclavilor conduşi de Spartacus,   Imperiul Roman încă  era cuprins de probleme interne . Cu cât se extindea  mai mult, cu cât senatorii şi patricienii se îmbogăţeau mai mult, iar plebea sărăcea tot mai mult, problemele acesteia fiind scoase la iveală mult prea târziu. În anul 65 i.en., Republica Română fusese zguduită  de conspiraţia lui Catilina ce a complotat împreună cu câţiva aristocraţi pentru a-i înlătura pe consulii  de atunci, Hybrida şi Cicero.  Cicero a salvat republica,   divulgând complotul în faţa senatului.  Chiar dacă complotul a fost învins,   regimul politic republican  era pe moarte, iar oamenii aveau nevoie de un salvator providenţial care să salveze imperiul. Trei oameni au apărut pe scenă pentru a dobândi supremaţia asupra imperiului, dar numai unul avea să câştige.

Pompei, Crassus şi Cezar

Primul dintre aceştia era Iulius Gaius Cezar, născut în anul 100 i.en. într-o familie de patricieni ce aparţinea gintei Iulia (descendenţa a zeiţei Venus şi al eroului Eneea), însă una săracă ce trăia într-un bloc de apartamente (insula) în Suburba. Norocul lui Cezar a început când mătuşa să s-a căsătorit cu Gaius Marius, geniul militar care a creat prima armată profesională . În anii 80’ i.en., Iulius Cezar şi-a trăit tinereţea într-o atmosferă plină de tensiuni, războaie civile între optimates şi populares şi dictatură sângeroasă a lui Sulla. La vârsta de 15 ani, Cezar a moştenit proprietăţile familiei după moartea tatălui său şi s-a căsătorit cu Cornelia. A fost obligat de Sulla la un moment dat să divorţeze de ea, însă Cezar a refuzat şi a fugit din Roma. A făcut serviciul militar în Asia Mică, iar în anul 78 i.en., a debutat ca avocat în forul roman după moartea lui Sulla, manifestându-şi talentul de orator. În drum spre insula Rhodos pentru a studia filosofia şi oratoria, Cezar a fost răpit de piraţii cicilieni. Aceştia au pus pe capul sau o răscumpărare de 20 de talanti. Cezar i-a ironizat şi a cerut creşterea preţului de răscumpărare, demonstrând că nu era genul să se teme. A fost eliberat după o lună, şi s-a întors cu o forţă năvală pentru a-i captura şi a-i crucifica.

În anul 73 i.en. a devenit membru al Colegiului Pontifilor, iar din anul 72 i.en. a servit ca tribun militar în armata lui Crassus când întreprindea operaţiunea de reprimare a răscoalei lui Spartacus. În anul 69 i.en, după ce a rămas văduv în urma morţii Corneliei, Cezar a obţinut funcţia de chestor în Hispania unde şi-a demonstrat calităţile militare în luptele cu galicienii şi lusitanii din Hispania. Fiind un admirator al lui Alexandru cel Mare, la vederea unei statui a plâns pentru că la vârsta lui nu a avut realizări memorabile. Era un om foarte ambiţios. S-a căsătorit cu Pompeia, o nepoată a lui Sulla pentru a oferi aparenţa că el se alătură optimaţilor, însă în realitate rămânea un om al poporului. Totodată, se împrietenise cu Crassus, cel mai bogat roman ce îl tot împrumută pentru a-şi plăti datoriile, şi cu Pompei care era cel mai măreţ general de atunci. Cezar a avut-o pe Servilia ca amantă, al cărui fiu era Marcus Iunius Brutus, descendent al marii gintei Iunia, o mare familie romană considerată fondatoarea republicii. Ca edil, s-a împrumutat de la Crassus pentru a organiza jocuri şi curse de cai în Circus Maximus. Cezar era un om abil, ambiţios, un bun strateg, carismatic, un geniu tactic şi un bun orator, dar şi obsedat de putere, crud, narcisist cu un ego crescut şi prădător sexual. Avea avantaje, dar şi slăbiciuni căci suferea de epilepsie . Dar oare era în măsură să-şi combată rivalii politici pe care îi consideră “prieteni” din interesul pentru a urca în ierarhie?

Crassus-magnatul

Născut în anul 115 i.en. dintr-o familie de senatori, a acumulat o mare avere de 200 milioane de sesterţi (echivalentul a 20 de miliarde de dolari în ziua de azi), obţinută prin traficul cu sclavi, profitul acumulat din producţia din minele de argint, achiziţii imobiliare speculative şi prin cumpărarea bunurilor confiscate în timpul dictaturii lui Sulla. Şi-a început ascensiunea politică după reprimarea răscoalei lui Spartacus. Era un om ambiţios, orgolios, arogant, un bun strateg, un bun negociator şi influent. Îi erau oare de ajuns averea şi resursele pentru ca Crassus să obţină supremaţia?

Pompei-generalul

Pompei s-a născut într-o familie bogată din Picenum, al cărui tată s-a urcat în cursus honorum, devenind chestor, pretor şi consul. Pompei a servit sub comanda tatălui său la finalul războiului social. Ulterior l-a sprijinit pe Gaius Marius. A primit comanda militară în timpul lui Sulla, fiind însărcinat să menţină aprivizionarea Italiei cu cereale din Sicilia, şi apoi să lupte împotriva Numidiei în Africa. A fost proclamat “imperator” de către trupele sale şi fiind recunoscut ca “Pompei Magnus”. L-a învins pe Tigranes în Bătălia de la Tigranocerta şi a condus campanii militare împotriva piraţilor cicilieni. Era un bun militar, strateg şi un geniu tactic, un stindard în jurul căruia se adunau legiunile la comanda sa, narcisist, ambiţios. Dar şi-ar fi putut folosi geniul militar şi pe frontul politic?

Războaiele Galice-Ascensiunea lui Cezar

În anul 60 i.en., Cezar a aplanat conflictele dintre magnatul Crassus şi generalul Pompei, propuand o coaliţie triumvirala în care toţi cei trei să conducă Republica drept consuli. Pentru a menţine alianţa întărită cu Pompei, i-a oferit mâna fiicei sale, Iulia. Cezar a câştigat mandatul de 5 ani de guvernator în trei provincii:Gallia Cisalpină, Gallia Transalpina şi Illyria. În Franţa de azi avea să înceapă ascensiunea să în luptele cu hoardele “barbare”.

În acele vremuri, Ariovistus, o căpetenie a suevilor de neam germaic, a migrat dinspre estul Germaniei spre Marna şi Rin unde s-a întâlnit cu o altă populaţie-sequanii. Suevii şi sequanii s-au aliat împotriva aeduilor şi în urma victoriei dobândite, a primit pământuri pentru el şi cei 120 000 oameni ai săi.

Între timp, Cezar i-a învins pe helveţi ce îi pregătise o ambuscadă. Aeduii şi multe alte triburi i-au cerut ajutorul lui Cezar pentru a-l învinge pe Ariovistus şi ameninţarea germanică. Cum Ariovistus era declarat prieten al Romei în anul 59 i.en., Cezar nu putea să se războiască cu el, dar i-a trimis un ultimatum prin care îi cerea să nu traverseze Rinul.

Cum Ariovistus şi-a încălcat cuvântul, Cezar i-a declarat război în anul 58 i.en. şi a pornit în expediţie în frunte cu preferată să legiune a X-a. După negocieri eşuate purtate la Vesontio, Cezar a ridicat tabăra pentru a-i provoca pe suevi să atace. În a doua zi, după încleştări sângeroase în care 35 000 de suevi au fost ucişi (un adevărat masacru justificat pentru prevenirea invadării Romei), Cezar a obţinut prima mare victorie împotriva lui Ariovistus care s-a retras şi nu a mai traversat niciodată Rinul

În anul 57 i.en., Cezar a mărşăluit cu forţele sale împotriva belgiilor care atacaseră un trib aliat al Romei. Curând, au atacat şi nervii, cât pe ce ca Cezar să sufere o înfrângere umilitoare. Cezar i-a învins cu greutate pe nervi şi pe belgi. În anul următor, în 56 i.en., Cezar şi-a îndreptat atenţia spre triburile de pe malul Armoricai ce organizaseră o coaliţie antiromană, inclusiv veneţi. După ce i-a învins, Cezar a organizat o expediţie punitivă împotriva germanilor de peste Rin. Tot în acelaşi an, Cezar a traversat Canalul Mânecii spre Britania cu două legiuni unde s-a înfruntat cu britonii. Aventura s-a încheiat însă repede datorită vremii proaste şi datorită metodelor de luptă diferite ale britonilor de a folosi care de lupta.

În anii 55-54 i.en. i-a înfrânt pe catuvellauni şi i-a forţat să plătească tribut Romei. În anii 54-53 i.en., galii subjugaţi s-au revoltat când eburonii s-au înarmat şi mobilizat sub comanda lui Ambiorix. Cezar i-a învins cu greu şi a dus expediţii punitive împotriva eburonilor şi aliaţilor acestora, exterminandu-i. Cezar s-a folosit şi de intimidare, tăind mâinile prizonierilor gali.

În anul 52 i.en, sorţii se întorceau împotriva lui Cezar. Senatul Romei, fiind îngrijorat că puterea lui Cezar creştea cât se află în Galia, l-au momit pe Crassus, protectorul lui Cezar, să organizeze o expediţie în Partia unde a fost capturat în ambuscadă şi ucis de părţi după ce i-au turnat aur fierbinte în gură.  Tot atunci, fiica lui Cezar şi soţia lui Pompei, Iulia, murise la o naştere. Pompei a fost distrus.

De acum, Cezar era pe cont propriu pentru că tot  atunci se declanşase o altă problemă:în Gallia, o nouă răscoală se aprinse. Tribul arvenilor condus de Vercingetorix s-a răsculat. Curând, Vercingetorix a unit multe triburi galice sub comanda sa. A aplicat tactica pământului pârjolit pentru a-i înfometa pe ocupanţii romani.  Cezar a capturat Avaricum, dar a suferit o înfrângere grea la Gergovia. Dar în cele din urmă a reuşit să-l încercuiască pe Vercingetorix şi forţele sale la Alesia, construind o dublă fortificaţie în jurul cetăţii. Populaţia arvenilor era înfometată, iar apărătorii cetăţii au fost nevoiţi să-şi lase nevestele şi copii să părăsească cetatea pentru a cere îndurare romanilor de a-i lasă să treacă de fortificaţie. Dar Cezar a refuzat. Apărătorii cetăţii i-au refuzat femeilor şi copiilor să mai între în cetate. Mulţi au murit de foame la frontieră dintre cele două tabere inamice până când Vercingetorix s-a înduplecat şi i-a primit înapoi. A fost un real război fără a se scoate sabia.

Dar nişte întăriri galice au venit să-i atace pe romani. Cu ajutorul călăreţilor germanici şi fiind un bun organizator tactic şi disciplinat, Cezar i-a respins. Vercingetorix, văzând că nu mai are scăpare, s-a predat în faţa lui Cezar şi Alesia, ultimul bastion al revoltei galice a fost cucerită. Gallia era supusă lui Cezar. Dar la Roma, Pompei se depărtase de el, căsătorindu-se cu fiica unui senator.

Bătălia dintre cei doi titani

În anul 49 i.en., senatorii optimates şi aristocraţii, chiar şi Cato cel Tânăr au reuşit să-l convingă pe Pompei (care era numit acum singurul consul) să se întoarcă împotriva lui Cezar, desemnându-l ca duşman al Romei.  Cezar era obligat să predea comanda legiunilor şi risca ca la întoarcere să fie arestat pentru prăduire, crime şi nesupunere sau chiar anihilat de rivalii săi invidioşi pe succesul şi popularitatea sa.

Zarurile au fost aruncate la traversarea râului Rubicon de către Cezar şi legiunile sale.  Pompei şi susţinătorii săi, neavând forţe militare, s-au refugiat în Grecia. Cezar n-a întâmpinat nicio opoziţie, intrând cu armata sa în Roma. Pompei a reuşit să-şi tranga forţe duble faţă de cele ale lui Cezar. Prima confruntare a avut loc la Dyrrachium unde Cezar a fost învins.

Bătălia finală s-a dat la Pharsalus în anul 48 i.en. între cele 9 legiuni ale lui Cezar şi sub-locotenentului său, Marc Antoniu, şi cele 12 legiuni ale lui Pompei. Cezar, folosindu-şi geniul tactic, a reuşit să respingă cavaleria şi infanteria lui Pompei cu o armată inferioară numeric, ascunzând trupe în ultima linie.  Pompei a fugit în Egipt unde a fost decapitat de gărzile egiptene ale faraonului Ptolemeu al XIII-lea.

După ce a dus o expediţie în Orient pentru a-l învinge pe Pharnaces al II-lea al Pontului la Zela şi unde a avut o relaţie intimă cu regele Bithiniei, Cezar l-a urmat pe Pompei în Alexandria şi s-a întristat la vederea capului său. I-a oferit o înmormântare cuvenită.  Acolo s-a îndrăgostit de Cleopatra a VII-a, sora lui Ptomeleu. A sprijinit-o în războiul civil împotriva fratelui ei pe care l-a învins în Alexandria şi pe Nil şi a urcat-o la tron ca regina deplină a Egiptului, oferindu-i şi un copil numit Ptolemeu Cezarion.  După o scurtă vacanţă, Cezar a continuat din anul 46 i.en. să-i vâneze şi pe ceilalţi opozanţi optimates. În Africa, la Thapsus, a învins forţele lui Mettelus Scipio şi ale lui Cato. În Hispania l-a ucis pe Labienus, generalul trădător.

Unicul conducător

Cumpără acum

Cezar deţinea acum puterea deplină. Extinse imperiul şi era dictator al republicii. Din anul 45 i.en. a devenit dictator pe viaţă şi părintele patriei.  I s-a dedicat un cult al personalităţii:festivităţi, purtarea robei triumfale şi a coroanei de lauri, statui din fildeş şi temple în onoarea sa, monede cu chipul său. Era considerat eliberatorul Romei şi era iubit de populaţie, mai ales de clasele de jos.

A numit de unul singur toţi magistraţii şi guvernatorii, trăgând sfori. Luna Quintilis în care s-a născut a fost numită luna Iulius după numele său. A anulat datorii şi a oferit bani populaţiei de rând. S-a preocupat de achiziţionarea grânelor şi a distribuit pământuri pentru veteranii săi. A fost ales pe viaţă şi ca Pontifex Maximus. A revizuit calendarul roman, stabilind unul de 365 de zile cu salt la fiecare patru ani, fiind numit calendarul iulian.  A iniţiat proiecte arhitecturale şi lucrări publice infrastructurale pentru a renova Roma după zeci de ani de războaie civile şi tensiuni interne. Conflictele dintre el şi aristocraţii senatoriali s-au adâncit însă. Unii dintre ei, Cassius Longinus şi chiar însuşi Brutus (fiul adoptiv al lui Cezar, cruţat şi iertat de Cezar după ce a participat alături de Pompei la războiul civil) au pus la cale un complot pentru a-l elimina. Astfel, pe 15 martie anul 44 i.en., Cezar a fost înjunghiat în Senat de mai mulţi senatori. Imperiul Roman avea să îndure încă mulţi ani de ostilităţi.