Cele mai importante momente din istoria Băncii Naționale a României
La sfârșitul secolului al XIX-lea Banca Națională a României a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a țării, o atenție specială fiind acordată creditelor agricole.
În 1892, după o criză destul de îndelungată și după dezbateri aprinse, Banca Națională a României a trecut la convertibilitatea în aur a biletelor sale, înlocuindu-se astfel sistemul bimetalist aur și argint care fusese în vigoare până în acel moment. Institutul român de emisiune se înscria astfel în curentul care se manifesta pe plan mondial.
În 1901, statul și-a vândut acțiunile pe care le deținea la Banca Națională, care a devenit astfel bancă privată. Chiar și în condițiile noului ei statut, banca centrală a reprezentat principalul sprijin financiar pe care statul român l-a primit în timpul primului război mondial, când a contractat mai multe împrumuturi de la institutul de emisiune.
Între anii 1916 și 1918, Banca Națională a României a traversat probabil cea mai grea perioadă din istoria ei. Desfășurarea operațiunilor militare a determinat mutarea sediului central al băncii la Iași. La București a continuat să funcționeze o sucursală a instituției, care a fost însă rechiziționată de armatele germane de ocupație.
În anul 1916, guvernul român, având în vedere apropierea frontului, a decis să evacueze tezaurul Băncii Naționale la Moscova. Hotărârea, luată cu greu, a fost pusă în aplicare și tezaurul a fost transportat în două tranșe la Kremlin. Cu toate angajamentele asumate de guvernul țarist și în pofida garanțiilor date de către marile puteri, noua putere bolșevică a confiscat tezaurul Băncii Naționale a României. Acest diferend a rămas nesoluționat până în prezent.
După încheierea războiului, Banca Națională a României a reintrat în atribuțiile sale firești. Primii ani au fost destul de dificili, în condițiile în care pe piața românească circulau mai multe însemne monetare: leul – moneda națională emisă de BNR, biletele Băncii Generale Române (emise sub ocupația germană), coroanele austro-ungare și rublele rusești. A fost nevoie, așadar, de o operă de unificare monetară pe care guvernul a pus-o în practică cu sprijinul băncii centrale a statului român.
În 1925, prin noua lege de organizare a băncii, statul a redevenit acționar. Sfera operațiunilor Băncii Naționale s-a lărgit cu operațiunile pe warante, aprobându-se ca, până la reluarea convertibilității, moneda să fie acoperită în proporție de 50 la sută cu devize aur.
Prin legea monetară din 1929, independența BNR a crescut, iar operațiunile sale au fost adaptate la specificul economiei românești. De altfel, datorită reformelor succesive prin care a trecut, Banca Națională a fost capabilă să ajute statul în momentele dificile ale crizei economice din perioada 1929-1933, punându-i la dispoziție credite pentru echilibrarea bugetului.
În anul 1934 a fost adoptată, pentru prima oară în istoria României, o lege care reglementa activitatea băncilor (până atunci acestea se supuneau doar prevederilor Codului comercial). Prin această lege a fost instaurată și supravegherea bancară, fiind înființat Consiliul Superior Bancar, organism independent, dar al cărui conducător de drept era guvernatorul BNR.
Până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, economia românească a cunoscut o perioadă de dezvoltare accelerată, banca centrală contribuind din plin la aceasta. Chiar și în perioada războiului, Banca Națională a continuat să își desfășoare activitatea în parametri normali, acționând pentru sporirea stocului ei de aur. De această dată, având experiența primului război mondial, tezaurul băncii a fost pus la adăpost în Subcarpații Olteniei, la Tismana.
Instaurarea puterii comuniste a însemnat pentru întreaga societate românească o bulversare a valorilor tradiționale. Comuniștii au reușit să preia treptat, pe lângă frâiele politice, și pe cele economice. Banca Națională a fost, cum era de așteptat, una dintre primele instituții vizate. În decembrie 1946 banca a fost etatizată, devenind societate anonimă pe acțiuni, având exclusivitatea emiterii de bilete și responsabilități în ceea ce privește organizarea creditului, stabilitatea monedei naționale și aria circulației monetare.
Comuniștii nu s-au mulțumit însă numai cu preluarea puterii, ci au luat măsuri drastice împotriva elitei societății românești, trimițând în închisori sau în domiciliu forțat pe toți cei pe care îi considerau un pericol. Patru foști guvernatori ai BNR și-au găsit sfârșitul într-una dintre cele mai cumplite închisori comuniste.
Pentru un timp, Banca Națională s-a aflat în subordinea directă a Ministerului de Finanțe, mai târziu fiind subordonată Consiliului de Miniștri. Etatizarea băncii centrale a reprezentat cel mai important pas în dezorganizarea sistemului de credit. Funcțiile normale ale creditului bancar au fost abandonate de către comuniști, rolul băncii fiind acela de a finanța economia socialistă planificată. Resursele financiare din economia românească erau concentrate și redistribuite centralizat, banca devenind în același timp institut de emisiune și unic organism de creditare pe termen scurt a economiei. Timp de aproape 45 de ani, Banca Națională nu a avut atribuții în domeniul politicii monetare, singurele funcții caracteristice oricărei bănci centrale fiind, așa cum am arătat deja, emiterea de monedă și păstrarea conturilor statului.
După anul 1990, Banca Națională a României și-a reluat atribuțiile firești, de bancă centrală autentică. Nu a fost deloc ușor, ținând seama și de faptul că întreaga economie românească a intrat într-un proces de tranziție de la economia centralizată, planificată de stat, la economia de piață. În anul 1991 au fost adoptate două legi bancare importante: privind activitatea bancară și Statutul BNR. Banca a fost învestită cu elaborarea și conducerea politicii monetare a țării și i-au fost încredințate atribuții în domeniul reglementării și supravegherii bancare.
(Text reprodus după lucrarea Banca Națională a României, București 2005, realizată de Direcția Studii și Publicații a B.N.R.)
