Ceauşescu l-a pupat primul pe defunctul Dej

Gheorghiu-Dej a murit înconjurat de demnitari. După ultima suflare a liderului, Ceauşescu s-a grăbit să fie primul care-l omagiază. Om de încredere în „stilizarea“ condoleanţelor a fost Ion Iliescu. În după amiaza de 18 martie 1965, membrii Biroului Politic s-au strâns împrejurul muribundului Gheorghe Gheorghiu-Dej înştiinţându-l de rezultatele alegerilor în Marea Adunare Naţională (MAN).Conştient că va muri curând, Dej a cerut apoi să-i fie aduşi, la pat, cei trei nepoţi, a povestit mezina, Mândra Gheoghiu. Din regretul vieţii ce se stingea scurgea, a rămas amintirea lacrimilor ce  i se scurgeau pe obraz în timp ce-i privea pe ei, pe copii (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii", Curtea Veche, 2010).Inima tovarăşuluia încetat să batăDej a murit în prezenţa apropiaţilor săi politici. În „Scînteia" din 20 martie, erau nominalizaţi în această ordine:Apostol, Bodnăraş, Borilă, Ceauşescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Alexandru Bârlădeanu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Mihai  Dalea, Gheorghe Gaston Marin, Gogu Rădulescu, Gheorghe Rădoi.Primul care i-a dat mortului sărutarea din urmă a fost Nicolae Ceauşescu. Martor fiind, Alexandru Bârlădeanu mi-a relatat astfel momentul:„În 19 martie '65 eu primesc un telefon:«Veniţi imediat! Tovarăşul Dej a intrat în comă!». M-am dus repede la locuinţa lui. (...) Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej, pe un pat de spital, înălţat, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul. Dej a murit... Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu! Imediat, în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi". („Partea lor de adevăr", Compania, 2008).Şmecherul Ceauşescu s-a mişcat cu repeziciune în toate. După şedinţa Biroului Politic din acea după-amiază, Ceauşescu a revenit în casa mortului. Chipurile să prezinte condoleanţe familiei ce aştepta sosirea ambulanţei să transporte cadavrul la Spitalul „Elias" pentru îmbălsămare.Întâlnindu-l aici pe Paul Sfetcu, şeful de cabinet, i-a şoptit acestuia: „ E bine că eşti şi tu aici. Fii atent la ce se întâmplă şi apoi vii să mă informezi!" („13 ani în anticamera lui Dej", Curtea Veche, 2008)„Inima tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat să mai bată", a titrat pe 20 martie, oficiosul partidului. În Comunicatul semnat de CC al PCR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri al RPR se anunţă „cu adâncă durere" încetarea din viaţă „după o boală grea" a celui ce-a fost liderul partidului şi şeful statului, „fiu credincios al clasei muncitoare şi al poporului român, conducătorul iubit al partidului şi poporului nostru".Simultan s-a anunţat şi instituirea unei comisii de organizare a funeraliilor, compusă din Chivu Stoica (preşedinte), Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Leontin Sălăjan şi Ştefan Voitec. Numărul ziarului e dedicat descrierii pelerinajului la catafalcul defunctului depus cu toate onorurile la Palatul Consiliului de Stat şi reproducerii mesajelor de condoleanţe.Ion Iliescu, la capitolul „mari speranţe"În culisele compunerii şi trierii acestor mesaje acţiona nevăzut, dar la ordinele lui Ceauşescu, o comisie de redactare. Condusă de oamenii săi de încredere-Petre Lupu, primul lui adjunct la Organizatoric, şi Ion Iliescu, şeful secţiei de învăţământ şi sănătate din Direcţia de Propagandă şi Cultură a CC al PMR. Aceştia prefabricau mesajele în spiritul indicat.Mai puţin despre defunct şi trecut, şi sensibil mai mult despre viitor, a fost „linia" dată, mărturiseşte Ştefan Andrei („Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machaivelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea", Adevărul, 2011). La sfârşitul lunii, de altfel, Iliescu a fost promovat şef al secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR.O şedinţă comună a CC al PCR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al RPR a decretat  doliu naţional până la funeraliile din 24 martie.    În 22 martie s-a întrunit iarăşi Biroul Politic. Întâi membrii plini, în cabinetul lui Ceauşescu. La propunerea lui de-a discuta „între noi, românii", Borilă şi Moghioroş au fost admişi abia în faza a doua, dimpreună cu supleanţii. Supleant atunci, Bârlădeanu a povestit următoarele: „Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă: «Iată, ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu! Este tânăr, este energic...»".A urmat apoi Plenara CC al PMR care a aprobat „alegerea" anunţată, la fel, de primul ministru. Mult prea târziu, Maurer s-a căit: nu bănuise grandomania şi voluntarismul lui Ceauşescu. Îl intuise, greşit, ca modest şi dornic de învăţătură. Dar, corect, în capacitatea şi curajul de-a face faţă presiunilor sovietice.Cum şi-au sărbătorit Ceauşeştii triumful nu s-a aflat. Elena Ceauşescu, prietenă bună atunci cu nevastele potentaţilor Drăghici, Răutu şi Maurer (proptelele lui Ceauşescu în luarea puterii) fusese neîndoielnic în priză directă cu influentele femei.Primul secretar a murit, trăiască primul secretar!   Succesorul a fost anunţat printr-un scurt  comunicat de presă în „Scînteia" din 23 martie 1965. La propunerea Biroului Politic, vestea ziarul, plenara CC al PMR l-a ales în unanimitate pe Nicolae Ceauşescu prim-secretar al CC al PMR. Fără CV, fără recomandări şi fără motivaţii! Cetăţenii au fost înştiinţaţi că moartea lui Dej adusese şi alte promovări.Astfel, Bârlădeanu urcă treapta de membru plin al Biroului Politic, iar  Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil şi Ilie Verdeţ pe cea de secretari ai CC al PMR. Aceeaşi plenară l-a propus, spre aprobare MAN, pe Chivu Stoica pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat.

Bucureşti, 24 martie 1965:primul lider comunist al României a fost condus pe ultimul drum cu mare fast

Alt şir de promovări s-au făcut în iulie, la Congresul al IX-lea al partidului. Ceauşescu îşi răsplătea astfel colaboratorii în conspiraţia pentru putere. Şi înştiinţa, indirect, Kremlinul că porneşte la drum flancat de  atacanţii predecesorului.În zilele doliului naţional, despre noul secretar Ceauşescu nu s-a vorbit. Sub lozinca „Strâns uniţi în jurul partidului", oficiosul partidului publică reportaje, comunicate şi telegrame de condoleanţe.Pe 24 martie, la ora 10.30, împrejurul catafalcului au luat figuri îndurerare componeţii ultimei gărzi de onoare: Ceauşescu, Chivu Stoica, Maurer, Apostol, Bârlădeanu, Bodnăraş, Borilă, Drăghici, Moghioroş, Coliu, Răutu, Sălăjan, Voitec, Dalea, Niculescu-Mizil şi Verdeţ.Dintre oaspeţii străini, cea mai înaltă reprezentare la funeralii a fost la nivelul delegaţiei bulgare, condusă de Jivkov, şi a celei chineze, în frunte cu premierul Ciu Enlai. Pentru analiştii vremii, absenţa omologilor defunctului este intrepretată ca efect al divergenţelor create de Gheorghiu-Dej în întrunirile CAER şi ale Tratatului de la Varşovia.  În cuvântările meşteşugite pe acelaşi calapod de către activiştii secţiei de propagandă, de la defunct şi-au luat adio, pe rând, Chivu Stoica, Apostol, Maurer şi Ceauşescu. Ultimul încheie cu angajamentul: „Pentru toţi tovarăşii tăi de muncă şi de luptă, pentru toţi cei care au muncit nemijlocit alături de tine, pentru toţi membrii partidului, pentru întregul popor, exemplul tău luminos va fi un îndemn să dăruiască tot ce au mai bun partidului, poporului, patriei noastre dragi".Cortegiul funerar însoţit de trena imensă a mulţimii îndurerate s-a scurs apoi pe traseul desemnat către mausoleul botezat pompos „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism" (situat în Parcul Carol).În prima linie a celor care-l conduc pe „scumpul tovarăş", alături de îndoliata familie, păşeşte moştenitorul puterii. Rotofei şi îndesat în costumul de doliu, strunindu-şi parcă greu energia de trăpaş ţinut prea mult în frâu, Ceauşescu e, la 47 de ani, cel mai tânăr lider comunist, la putere, din lume.Tudor Arghezi:„Scumpul general al neamului"În 23 martie 1965 s-a anunţat hotărârea CC al PMR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al RPR de „eternizare a memoriei" lui Dej. Au decis să-i editeze cuvântările şi biografia, să-i ridice statui la Cluj şi la Bucureşti, busturi monumentale, plăci comemorative, să-i dedice o sală la muzeul naţional şi un timbru memorial, să-i cinstească numele atribuindu-l unor localităţi, străzi, întreprinderi, şcoli  şi unei burse republicane.În semn de omagiu, funeraliile s-au încheiat cu salve de tun. Sirenele tuturor fabricilor şi uzinelor, vaselor maritime şi fluviale româneşti au răsunat simultan cu clopotele bisericilor. Circulaţia trenurilor şi a maşinilor s-a oprit, iar angajaţii şi-au înterupt lucrul încremenind, trei minute, în reculegere.

Delegaţi străini la funeraliile lui Dej

Aşa cum se întâmplă în astfel de împrejurări neaşteptate, regretul pierderii „conducătorului iubit" a fost sincer pentru cei mulţi. Dar emoţia mulţimii a fost potenţată la maxim de presa vremii. Necrologul publicat de poetul Tudor Argezi în „Scînteia" este, în sensul acesta, o capodoperă. Un „adio" adresat „scumpului general al neamului românesc":„Condeiule al meu de mângăieri, de consolări, de reverie, fă-te om, fă-te ţară, fă-te popor, pune-ţi sarică de spini şi plângi la porţile lumii. Cel mai teafăr dintre noi a trecut pe ele în nu ştii unde haosul începe, cu o poartă mută, cu lacăte grele. Gheorghiu-Dej, căruia îi scriam din când în când, numindu-l «Iubite tovarăşe Dej», a pierit dintre noi, cu tinereţea şi puterea şi voiniciile lui-adică pe totdeauna, mă-nţelegi condeiule al meu, fratele meu, părintele meu.Nu m-aş fi gândit odată cu capul, că tu ai să-i bâlbâi un necrolog. (...) Stau şi plâng, condeiule al meu, pe un mormânt, revoltat că ziua s-a stins şi că pământul, care a primit în el unul după altul pe Domnitorii noştri, a cutezat să primească şi ţărâna scumpului general al neamului românesc, scufundat în cea mai cumplită jale".   În ziua următoare funeraliilor lui Dej, o fetiţă de 9 ani a învăţat lecţia deşertăciunii puterii. La şcoala din Cartierul Primăverii, sfătuiţi de părinţi, colegii au întors spatele Mândrei Gheorghiu, nepoata defunctului,   nemaiprimind-o în jocurile lor.În 25 martie 1965 a fost pomenit, în discursul oficial, ultima dată, de bine, cel dintâi lider comunist al ţării. „Scînteia" i-a reprodus atunci amplu funeraliile, a publicat angajamente  şi mesaje de condoleanţe. Simultan însă cu felicitări şi urări pentru Ceauşescu.Sub acelaşi generic-„strâns uniţi în jurul partidului" -, începând din 26 martie 1965 şi până în 22 decembrie 1989, pentru oficiosul partidului Ceauşescu va fi trecutul, prezentul şi viitorul. "Exemplul tău luminos (n.r ­-al lui Dej, după ce a murit) va fi un îndemn să dăruiască tot ce au mai bun partidului, poporului, patriei noastre dragi."Nicolae Ceauşescu lider PMR"Primul care s-a dus să-l sărute pe Dej după ce a murit a fost Ceauşescu! Imediat, în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi."Alexandru Bârlădeanu lider comunist"Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă:«Iată, ­ ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu! Este tânăr, este energic»..."