Ce se scrie despre Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă în Istoria noastră sovietizată?

Cum e explicat momentul 1918 în presa de după 23 august 1944, cînd se fac eforturi pentru a dovedi că românii și rușii au fost prieteni de cînd se știu?

În procesul de rescriere a Istoriei, pentru a da temeiuri teoretice politicii externe de după 23 august 1944, momentul considerat de cotitură în relațiile româno-ruse e Unirea Basarabiei cu Țara Mamă.

Broșura Contribuția Rusiei în lupta pentru independență a poporului român de Tudor Alexandru Stoianovici, Biblioteca relațiilor româno-ruse, Editura Eminescu, 1946, consacră o însemnată cantitate de energie acestui moment. Primul Război Mondial apare drept o culme a frăției româno-ruse și, evident, a rolului benefic jucat de Rusia în protejarea României:

„Slab înarmată și destul de redusă ca număr pentru frontul ce-l avea de apărat, armata română nu putea face față cu succes masivelor atacuri germane. Greul apărării a căzut și de astă dată tot asupra trupelor rusești. În Ianuarie 1917 acestea țineau aproape 90% din frontul românesc, dînd armatei române răgazul necesar pentru a se reface după dezastrul retragerii din Decembrie 1916. În acest timp armata aliată de la Salonic stătea inactivă. Numai cu ajutorul efectiv al Rusiei, care a oprit înaintarea germană în Moldova, armata noastră s-a putut reface, fiind capabilă apoi de a cîștiga cele mai glorioase bătălii din acel război. În felul acesta România a fost în stare a nimici tratatul oneros pe care i-l impusese Germania, vremelnic învingătoare, prin pacea separată de la Buftea.” (Tudor Alexandru Stoianovici, Contribuția Rusiei în lupta pentru independență a poporului român, Biblioteca relațiilor româno-ruse, Editura Eminescu, pag. 55)

Revoluția din octombrie e pentru România un moment de opțiune națională:

„În Octombrie 1917 în Rusia au avut loc schimbări sociale de importanță epocală. Smulgîndu-se din rîndul țărilor imperialiste, popoarele din Rusia țaristă instaurau un regim popular sovietic, rupînd hotărît cu toate practicile imperialiste în relațiile dintre state și inaugurînd o nouă politică externă, bazată pe respectarea libertății și suveranității tuturor popoarelor, indiferent dacă sînt mari sau mici.

România se afla în acele momente la o mare răspîntie istorică. În fața ei se deschideau două alternative: sau devine unealta imperialiștilor împotriva Rusiei socialiste, sau rămîne alături de aceasta pentru cîștigarea adevăratei independențe, atît a celei politice cît și a celei economice.” (Idem, pag. 55)

Unirea Basarabiei cu România devine pentru autor opțiunea fatală împotriva URSS:

„Conducătorii României au ales totuși prima alternativă. Nutrind gînduri dușmănoase împotriva Puterii Sovietice, România a fost printre primele țări care au pornit, cu îndemnul Marilor Puteri, la începutul anului 1918, atacul împotriva Rusiei Sovietice. Se inaugura astfel prima ciocnire armată între cele două popoare. În slujba imperialiștilor, conducătorii României au încuviințat și încurajat apoi formarea mai multor unități ale armatelor ruse reacționare, care s-au pus ulterior în slujba intervenționiștilor.

Părăsind o politică tradițională și o prietenie verificată timp de secole, conducătorii României s-au înfeudat apoi tot mai mult reacțiunii mondiale, care nu puteau vedea cu ochi buni eliberarea popoarelor sovietice și marșul lor spre progres, luînd un loc important în coaliția antisovietică.” (Ibidem, pag. 55-56)

_{Foto sus: Primirea delegației române la Chișinău, 27 martie 1918 (© Colecția „Fotografii”, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”)}