Cazul bizar al celor 180.000 de pisici mumificate din Egipt, vândute la licitație în Anglia victoriană
În februarie 1890, un transport de aproximativ 19,5 tone de pisici mumificate a ajuns din Egipt în portul englez Liverpool. Câteva dintre exemplare au fost cumpărate de colecționari și muzee, însă cea mai mare parte a încărcăturii a fost vândută la licitație pentru a fi transformată în îngrășământ agricol.
Povestea dezvăluie o întâlnire neobișnuită între religia Egiptului antic, comerțul cu antichități și mentalitatea secolului al XIX-lea.
O necropolă dedicată pisicilor
Pentru a înțelege cum au ajuns atât de multe mumii feline pe o piață din Anglia victoriană, trebuie să ne întoarcem în Egiptul antic, într-o regiune de pe valea Nilului cunoscută sub numele de Beni Hasan.
Zona este renumită pentru mormintele sale săpate în stâncă, dar în apropierea ei se afla și un loc de înhumare al pisicilor mumificate: zona de la Speos Artemidos, un sanctuar rupestru legat de cultul zeiței Pakhet. Mumiile care au ajuns în anglia au fost descoperite în secolul al XIX-lea, într-un cimitir de pisici din această regiune.
Pisicile aveau o semnificație religioasă importantă în Egiptul antic. Erau asociate, printre altele, cu zeița Bastet, reprezentată adesea cu chip de pisică sau în formă de felină. Unele animale erau iubite ca membri ai gospodăriei, iar altele erau crescute și mumificate în cadrul ritualurilor religioase. Păstrarea trupului prin mumificare putea avea o funcție rituală, nu doar una afectivă.
În timp, în anumite centre religioase s-au acumulat cantități enorme de mumii animale, depuse ca ofrande votive. Acestea nu trebuie confundate cu pisicile de companie îngropate individual: multe erau parte a unui sistem religios organizat, în care credincioșii ofereau animale mumificate pentru a-și exprima devoțiunea sau pentru a solicita favoruri divine.
Descoperirea accidentală din secolul al XIX-lea
Povestea care a dus la transportul de la Liverpool începe cu o descoperire accidentală, atribuită în relatările vremii unui localnic egiptean care ar fi căzut sau ar fi săpat într-o deschizătură ce ducea spre o cavitate plină cu mumii.
Relatările publicate la sfârșitul secolului al XIX-lea descriau un spațiu subteran în care pisicile mumificate erau îngrămădite în straturi, unele peste altele. Numărul lor era atât de mare, încât descoperirea a devenit rapid o sursă de exploatare comercială. Muncitorii au început să scoată mumiile, iar exemplarele mai bine păstrate au fost separate de restul materialului.
Trebuie subliniat că detaliile pitorești despre descoperire provin în bună măsură din relatările de presă ale epocii. Nu a fost vorba despre o săpătură arheologică modernă, documentată metodic, ci despre extragerea în masă a unor rămășițe antice pentru care exista deja o piață.
Călătorul britanic William Martin Conway, care a vizitat regiunea în 1888, a descris ulterior felul în care localnicii dezbrăcau pisicile de bandajele lor și adunau oasele în grămezi. Exemplarele mai frumoase puteau fi vândute turiștilor, în timp ce resturile erau folosite în scopuri practice. Mărturia sa arată că transformarea necropolei într-o sursă de materie primă începuse înainte ca încărcătura să ajungă în Anglia.
De la Alexandria la Liverpool: un transport de aproape 20 de tone
La sfârșitul anilor 1880, mumiile au intrat în circuitul comercial internațional. Un negustor din Alexandria a cumpărat cantități mari din rămășițele scoase din necropola egipteană, iar acestea au fost expediate în Anglia pentru a fi revândute.
Transportul este documentat în presa epocii și în cercetările istorice ulterioare. Potrivit studiului lui Chris Elliott, publicat în The Journal of Egyptian Archaeology în 2023, aproximativ 180.000 de mumii, cu o greutate totală de 19,5 tone, au fost trimise din Alexandria la Liverpool în februarie 1890.
Relatările istorice menționează două vapoare, Pharos și Thebes, aparținând companiei maritime Moss Line. Sosirea încărcăturii a provocat uimire: era greu de imaginat că un asemenea volum de rămășițe provenite dintr-o necropolă antică putea fi transportat pentru a fi comercializat în masă.
Un articol publicat în revista The Freemason la 8 februarie 1890 anunța sosirea la Liverpool a vaporului Pharos, cu aproape 20 de tone de pisici mumificate. Textul relata că exemplarele fuseseră cumpărate în Egipt la un preț de aproximativ 3 lire sterline și 13 șilingi pe tonă și că urmau să fie utilizate drept îngrășământ.
Această utilizare nu era atât de neobișnuită pe cât ne-ar putea părea astăzi. În secolul al XIX-lea, rămășițele antice puteau fi privite nu doar ca obiecte de patrimoniu, ci și ca mărfuri. Mumii umane și animale erau vândute colecționarilor, folosite ca suveniruri sau exploatate pentru diverse întrebuințări comerciale. În cazul pisicilor de la Beni Hasan, cantitatea enormă și valoarea lor relativ redusă ca obiecte individuale au favorizat transformarea lor într-o marfă industrială.
Licitația din 10 februarie 1890
Momentul central al poveștii a avut loc la 10 februarie 1890, când o parte a încărcăturii a fost scoasă la licitație la Liverpool, de către firma Gordon and Co. Evenimentul a fost relatat în presa britanică și a atras atenția publicului larg.
Licitația nu a tratat toate mumiile în același fel. Exemplarele mai bine conservate, în special capetele de pisici, au stârnit interesul cumpărătorilor individuali. Acestea puteau fi achiziționate de colecționari sau de instituții interesate de istoria naturală și de Egiptul antic.
Potrivit cercetării publicate în revista Aegyptiaca, exemplarele mai bine păstrate s-au vândut cu prețuri cuprinse între 1 șiling și 9 pence și 4 șilingi și 6 pence. Restul încărcăturii a avut o soartă mult mai puțin spectaculoasă: o mare parte din oase și din materialul mumificat a fost cumpărată de firma Leventon & Co., care se ocupa cu comercializarea oaselor și a altor materii prime.
Astfel, licitația a pus în contact două moduri foarte diferite de a privi trecutul. Pentru unii cumpărători, o mumie putea fi un obiect curios, o piesă de colecție sau o mărturie a civilizației egiptene. Pentru alții, era pur și simplu o cantitate de material ce putea fi valorificată economic.
Presa vremii a relatat evenimentul cu un amestec de uimire, ironie și indignare. Ideea că animale considerate sacre în Egiptul antic puteau fi vândute în Anglia pentru a fertiliza câmpurile părea multora o contradicție izbitoare. În același timp, interesul pentru aceste rămășițe reflecta fascinația victoriană pentru Egipt și pentru obiectele provenite din lumea faraonilor.
Ce s-a întâmplat cu cele 180.000 de mumii?
Destinul majorității mumiilor este bine documentat. Cea mai mare parte a încărcăturii a fost cumpărată pentru a fi mărunțită și folosită ca îngrășământ agricol. Oasele și resturile organice au fost transformate în material destinat fertilizării solului, iar cercetările istorice indică faptul că produsul rezultat a fost folosit pe terenuri agricole din nordul Angliei.
Universitatea din Liverpool confirmă că cele aproximativ 19,5 tone de mumii feline expediate în 1890 au fost zdrobite pentru a produce îngrășământ. Instituția amintește însă și de exemplarele care au scăpat de această soartă și care au ajuns în colecții muzeale.
Nu toate mumiile au fost distruse. Unele capete și corpuri mai bine păstrate au fost cumpărate separat, iar o parte dintre acestea au ajuns în muzee, inclusiv în colecțiile din Liverpool. Piesele păstrate oferă astăzi indicii despre practicile de mumificare și despre rolul animalelor în religia Egiptului antic.
Totuși, nu există o evidență completă a tuturor exemplarelor salvate. Deoarece extragerea inițială nu a fost realizată printr-o cercetare arheologică sistematică, multe dintre mumii au fost scoase din context fără să fie înregistrate individual. În consecință, este imposibil de stabilit cu precizie câte au fost păstrate, câte au fost distruse și unde au ajuns toate exemplarele recuperate.
Un detaliu important este că povestea nu s-a încheiat odată cu licitația. Ea a rămas în memoria publică drept unul dintre cele mai neobișnuite episoade ale comerțului cu vestigii egiptene din secolul al XIX-lea.
Ce ne spune astăzi povestea pisicilor de la Beni Hasan?
Cazul celor 180.000 de pisici mumificate este mai mult decât o anecdotă bizară din epoca victoriană. El arată cât de mult se poate schimba valoarea atribuită unui obiect de-a lungul timpului.
În Egiptul antic, mumificarea pisicilor putea avea o semnificație religioasă profundă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aceleași rămășițe au fost extrase din necropolă, vândute în vrac și transportate peste Mediterana pentru a alimenta o piață comercială. La Liverpool, doar o parte dintre ele au fost recunoscute drept obiecte demne de păstrat; majoritatea au devenit îngrășământ.
Episodul reflectă și limitele metodelor arheologice din acea perioadă. În lipsa unor săpături documentate și a unei preocupări consecvente pentru conservarea contextului, o necropolă care ar fi putut oferi informații valoroase despre religie, economie și relația dintre oameni și animale a fost în mare măsură distrusă.
În cele din urmă, povestea acestor mumii ne invită să privim patrimoniul arheologic nu doar prin prisma obiectelor care au supraviețuit în vitrinele muzeelor, ci și prin prisma celor care au dispărut înainte ca valoarea lor istorică să fie pe deplin înțeleasă.
Foto sus: Pisici mumificate, stânga (© The Trustees of the British Museum, CC BY-NC-SA 4.0); o licitație din secolul al XIX, dreapta (© The Cleveland Museum of Art)
Notă:
Numărul de aproximativ 180.000 de mumii și greutatea de 19,5 tone sunt estimări repetate în presa epocii și în sursele istorice. Relatările din 1890 sunt valoroase pentru reconstituirea evenimentului, dar unele detalii despre descoperire provin din relatările presei și trebuie tratate ca atare.
Mai multe pentru tine...
