Pasiunea macabră a englezilor din epoca victoriană pentru mumiile egiptene
În timpul secolului al XIX-lea, întreaga Anglie făcuse o pasiune pentru Egipt. Europenii cumpărau mumii încă de pe vremea lui Shakespeare, folosindu-le în scop medicinal sau drept talismane norocoase ale casei. Mai apoi, în timpul războaielor napoleoniene, interesul pentru lumea faraonilor a renăscut, ajungând până în punctul în care aristocratul francez Abbot Ferdinand de Geramb i-a scris Paşei Mohammed în 1833 „ar fi o lipsă de respect dacă cineva care se întoarce din Egipt nu vine cu o mumie într-o mână şi un crocodil în alta”.
În secolul al XIX-lea, englezii deveneau pe capete colecţionari de antichităţi, prezenţa mumiilor fiind deja ceva obişnuit. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi chirurgi de la acea vreme, Thomas Pettigrew a dus această pasiune la un alt nivel. În 1834, el a publicat studiul „Istoria mumiilor egiptene”, carte aplaudată la scenă deschisă. Fiind prieten cu mulţi artişti şi scriitori de ficţiune, precum Charles Dickens, Pettigrew a învăţat de la ei câte ceva, împletind astfel ştiinţa cu basmul. Însă, el a vrut mai mult de atât - a dorit să transforme totul într-un spectacol. Reţeta succesului era simplă: Egipt, ştiinţă şi macabru – acestea erau pe gustul victorienilor. O societate destul de ciudată: engleziilor care credeau că este ceva vulgar să îţi scoţi mănuşile într-o companie mixtă, se delectau în acelaşi timp în prezenţa unor corpuri fără viaţă de câteva mii de ani. Aşadar, în seara de 15 ianuarie 1834, Thomas Pettigrew a susţinut un adevărat spectacol la Colegiul Regal al Chirurgilor: a scos din pânza în care se afla înfăşurată o mumie ce data din cea de-a XXI-a dinastie a Egiptului. Pentru ştiinţă, bineînţeles!
Pettigrew afirma că el doreşte să demonstreze că egiptenii erau defapt caucazieni, şi nu africani – asta prin măsurarea craniului mumiilor. Nu toate experimentele i-au mers conform planului: într-unul din cazuri, mumia s-a făcut praf împreună cu giulgiul care o proteja. Într-un alt caz, capul mumiei era plin cu nisip, deci nu se putea face niciun experiment. Şi tot aşa, din încercare în încercare, Pettigrew şi-a câştigat faima şi între timp a putut finanţa fondarea Societăţii Britanice de Arheologie.
Ducele de Hamilton îi aprecia atât de mult munca încât l-a angajat ca după moarte să îi mumifice corpul. Aşa că, imediat după ce a murit – 18 august 1852 – el a fost supus procesului de mumificare şi depus în sarcofagul unei prinţese egiptene a dinastiei ptolemeice. Hamilton achiziţionase artefactul din Paris, în 1836, cu scopul de a-l dona către British Museum. Se pare că, în acest fel, britanicul Hamilton care încă este închis în sarcofag, şi-a câştigat locul în „Enciclopedia Mumiilor” a lui Matt Cardin.
