Când economia de lenjerie ucide

Materialul de față este mai degrabă un comentariu si o refecție la o realitate istorică. Lucrurile pot fi verificate în bibliografia de specialitate

Politica financiară a unei ţări a fost întotdeauna stabilită în funcţie de obiectivele strategice, prioritare, dar teoria nu are nicio legătură cu practica. Politica de reduceri bugetare a rămas chiar şi în epoca ultimului război mondial. S-a decis la Bucureşti că soldaţii au prea multe haine şi ar fi bine să se mai taie de undeva. Au căzut victimă celebrele izmene şi s-a ordonat echiparea trupei doar cu chiloţi.

Diferenţa de material este uşor vizibilă şi birocraţii s-au putut lăuda cu o mare economie. Măsura ar fi fost corectă dacă trupa n-ar fi fost trimisă undeva pe frontul vast din URSS. Generalul Constantin Sănătescu a sesizat grava eroare, dar gerul din toamna anului 1942 sosise deja în forţă. Soldaţii români aveau moralul îngheţat şi nici mâncare caldă nu prea exista.

Atunci când s-a declanşat atacul sovietic la 19 noiembrie 1942, trupa a rezistat cum a putut naturii şi tancurilor sovietice, dar dezastrul n-a fost evitat şi două armate române au fost nimicite. Oare a meritat economia de material textil? Birocraţia rămâne capabilă de orice minune şi nimeni nu-şi asumă răspunderea. Nu trebuie să ne mire minunile unor funcţionari din aparatul central românesc. Se ştie că în aceeaşi situaţie au fost puşi luptătorii suedezi, francezi şi germani. Nimeni nu vrea să facă un efort de gândire prin birourile călduţe din ministere şi lecţiile istoriei sunt uitate imediat.