Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte, desprinderea lor din sistem nefiind făcută printr-o participare a populației la acest proces, ci printr-o negociere, mai lungă sau mai scurtă, între elitele partidului comunist și cele ale societății civile, deja constituite. În pofida perioadelor în care ultrastalinismul a revenit puternic la conducerea celor două partide comuniste, ambele nu au eradicat niciodată curentele reformiste apărute la scurt timp după moartea lui Stalin. Fără elemente progresiste la vârful celor două partide, în Polonia și Ungaria nu s-ar fi ajuns la niciun compromis.
Pe de altă parte, fără o societate civilă bine coagulată și matură, tranziția ar fi fost cu siguranță mult mai dureroasă. A rămas emblematic momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în țara sa natală, în iunie 1979, când autoritățile comuniste s-au temut de manifestații triumfaliste. În realitate, societatea poloneză a dat dovada unei maturități care avea să se concretizeze, doar un an mai târziu, prin crearea Solidarității.
Tot într-un iunie, anume iunie 1989, circa 200.000 de maghiari au fost prezenți la Budapesta pentru funeraliile lui Imre Nagy. Legătura dintre generația 1956 și cea din 1989 a demonstrat existența unei societăți civile conștiente și determinate în egală măsură.
Polonia și Solidaritatea
Adeziunea comună la catolicism și imigrația numeroasă au fost vectorii care au dus la un interes mai mare al țărilor occidentale pentru Polonia și Ungaria decât pentru celelalte state aflate dincolo de „Cortina de Fier”.
Deceniul opt al secolului trecut este unul extrem de dificil pentru Polonia. Inițial, opoziția triumfă prin înființarea Solidarității, ce obține un statut legal în 1980. Regimul răstoarnă situația în decembrie 1981, când generalul Iaruzelski, noul prim-secretar general, decretează starea de război și formează un Consiliu militar al Salvării Naționale. Solidaritatea este scoasă în afara legii și arestările se țin lanț. Armata ia locul partidului în conducerea societății poloneze.
De la mijlocul anilor ’80, balanța se echilibrează. Puterea nu reușește să pornească motorul economiei, blocată și îndatorată, încurajările lui Gorbaciov și exemplul perestroikăi ruse dau un semnal clar spre reformare, Statele Unite și puterile occidentale exercită presiuni pentru amnistie politică, pronunțată în august 1986. Toate acestea au dus la necesitatea și dorința unui compromis între societatea civilă și elementele moderate din sânul partidului comunist polonez.
La începutul anului 1989, delegați ai Partidului, Solidarității și Bisericii încep un dialog permanent sabotat de elementele conservatoare și extremiste. În aprilie se decide ca opoziția să intre în Parlamentul devenit bicameral, iar Solidaritatea să fie legalizată.
În iunie 1989, Solidaritatea câștigă alegerile; la 18 august, Iaruzelski e nevoit să îl desemneze premier pe un reprezentat al acesteia, Tadeusz Mazowiecki, primul șef de guvern din Europa de Est, după mai bine de 40 de ani, care nu era membru al unui partid comunist sau al unui satelit. Noul guvern număra 13 miniștri, din 24, membri ai Solidarității. La 29 decembrie, Dieta abolește rolul conducător al Partidului Comunist și adoptă economia de piață. O schimbare radicală, realizată fără violență și cu accent pe legalitate.
Ungaria și „reabilitarea” lui Imre Nagy
Începând cu anul 1986, Partidul Comunist Maghiar a acceptat pentru alegeri principiul candidaturilor multiple și neimpuse. La scrutinul legislativ din iunie 1986, pentru cele 387 de locuri de deputați existau 762 de candidați, dintre care 71 „nerecomandați” de către partid. În septembrie 1988, partidul comunist surprinde prin reabilitarea celor condamnați după revoluția din 1956, recunoscând caracterul popular al revoltei și proclamând executarea lui Nagy drept „ilegală”. În mai 1989, Kadar e exclus din Comitetul Central; în iunie au loc funeralii solemne pentru Imre Nagy. La 15 martie 1989, circa 100.000 de oameni participă la comemorarea Revoluției din 1848. În iunie are loc o mare manifestație pentru denunțarea discriminării la care e supusă minoritatea maghiară în România. La ambele, partidul nu se opune.
Ba dimpotrivă, se arată tolerant și din punct de vedere ideologic. În septembrie 1987, când 160 de intelectuali înființează un „forum democratic” în care să se discute probleme fundamentale, partidul nu se opune. La fel în primăvara anului 1988, când apar alte două mișcări cu caracter civic, Alianța Tinerilor Democrați și Rețeaua Inițiativelor Libere. Urmează primul sindicat independent, iar în aprilie 1989 se reînființează Partidul Independenței Maghiare.
Concesiile încep să aibă efecte și în plan extern. La 2 mai 1989, guvernul decide eliminarea gardului electrificat de la frontiera cu Austria. Doar o lună mai târziu se autorizează circulația liberă spre Occident. „Cortina de Fier” căzuse, iar tranzitul a sute de mii de refugiați est-germani a destabilizat iremediabil regimul comunist din RDG.
Apoi, finalul: la 7 octombrie 1989 este abandonat „rolul conducător al partidului comunist”, după un scrutin la care s-au înregistrat 1.073 de voturi pentru, 159 împotrivă și 38 de abțineri, rezultatul unor negocieri începute cu opoziția încă din iunie. A urmat pasul firesc de recunoaștere a pluripartitismului și votarea unei legi fundamentale ce înlocuia Constituția din 1949. În Ungaria, ca și în Polonia, a existat o „desatelizare negociată”, conform expresiei istoricului Jean-François Sulet.
Acest text este un fragment din articolul „1989”, publicat în numărul 214 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: 16 iunie 1989: ceremonia de reînhumare a fostului lider politic maghiar Imre Nagy a scos în stradă sute de mii de unguri care contestau tot mai vehement regimul comunist (© AFP, Guliver / Getty Images)
