Lech Walesa – erou luptei polonezilor împotriva regimului comunist
Disidentul politic Lech Walesa a devenit un personaj proeminent în Polonia anilor 1980, ca lider al grupului pro-democratic solidaritatea. După căderea regimului comunist, el a devenit preşedintele ţării.
Lech Walesa s-a născut la 29 septembrie 1943 şi a copilărit în satul Popowo din regiunea Dobrzyn. Cu puţin timp înainte de naşterea lui Lech, tatăl său, Boleslaw, a fost arestat şi întemniţat de către naziştii care ocupaseră Polonia, la începutul celui de-al doilea război mondial. Boleslaw s-a întors acasă în 1945, dar la scurt timp, urmările încarcerării i-au cauzat moartea. Fratele lui, Stanislaw, s-a căsătorit apoi cu mama lui Lech şi s-a îngrijit de creşterea celor trei copiii ai ei. Cei doi au mai avut apoi încă trei copiii şi în cele din urmă au emigrat în S.U.A.
În 1945 U.R.S.S., care eliberase Polonia, a instaurat un nou regim comunist care să guverneze ţara. Acesta a dus la transformarea Poloniei într-un „stat tampon” al U.R.S.S., fiind absorbit în blocul comunist al statelor est-europene pe care liderii sovietici le stabiliseră pentru a lupta alături de ei, în timpul „războiului rece”, împotriva Europei de Vest. Noul regim a impus condiţii extrem de aspre asupra poporului.
Tânărul rebel
După terminarea studiilor de bază, Lech Walesa a început în 1959 un curs de trei ani în domeniul mecanizării agriculturii, la o şcoală comercială din provincie. A studiat matematica, desenul tehnic şi fizica şi a dobândit experienţă practică. În 1961, după absolvire a lucrat ca mecanic într-un depou agricol de stat, situat în apropiere de locuinţa sa. În 1963 a fost înrolat în armată unde s-a perfecţionat în transmisiunile Morse, electricitate şi radio-locaţie. Walesa a fost un bun soldat şi a dobândit gradul de caporal. După încheierea stagiului în armată, s-a întors acasă pentru a-şi prelua postul de mecanic şi a ajuns să fie poreclit „mâini de aur” datorită îndemânării sale deosebite. Îm 1967, şi-a părăsit casa de la ţară pentru a începe o viaţă nouă în oraşul baltic Gdansk. S-a alăturat ca electrician celor 15.000 de muncitori ca lucrau pe şantierul naval „Lenin”.
În anul următor peste 3.000 de studenţi au fost arestaţi şi închişi după o razie declanşată după un protest studenţesc, la scară naţională, în care s-a cerut mai multă libertate de exprimare. În ciuda încercărilor guvernanţilor de a înclina opinia publică împotriva „huliganilor”, Walesa considera că muncitorii ar trebui să sprijine protestul antiguvernamental. Mulţi muncitori aveau propriile lor nemulţumiri privind condiţiile proaste de muncă, lipsa alimentelor şi salariile mici. Sindicatele lor oficiale îi sprijineau pe comunişti şi cereau muncitorilor productivitate mai mare. Această criză a întărit şi mai mult hotărârea lui Walesa de a căuta o cale de schimbare pentru Polonia şi acest îndemn avea să-l propulseze într-o luptă politică împotriva comuniştilor.
În martie 1968, a întâlnit-o pe Danuta Golos, vânzătoare într-o florărie. S-au căsătorit în noiembrie 1969. Cei doi aveau să aibă 8 copii.
La 12 decembrie 1970 guvernul polonez a anunţat scumpirea drastică a combustibililor şi alimentelor, fără creşterea adecvată a salariilor. Populaţia se pregătea de Crăciun şi anunţul a generat o ostilitate generală la adresa regimului. Walesa a fost ales într-un comitet de grevă de trei membrii la şantierele navale „Lenin”, dar eforturile lor de a-i conduce pe cei 1.000 de grevişti s-au dovedit zadarnice. Muncitorii şantierului naval au înconjurat sediul Partidului Comunist din Gdansk, dar protestatarii au fost ignoraţi de oficialităţi. Violenţele au izbucnit după ce 3.000 de muncitori au devastat sediul poliţiei pentru a forţa eliberarea prizonierilor. Guvernul a reprimat cu brutalitate demonstraţiile declarând starea de urgenţă. Serviciile de securitate i-au atacat pe grevişti şi la 14 decembrie au masacrat patru muncitori neînarmaţi de la şantierele navale „Lenin”. Aceste evenimente au declanşat o serie de alte greve şi de proteste de-a lungul coastei baltice a Poloniei.
Ascensiunea lui Walesa – primul discurs public
Prim-ministrul Vladislav Gomulka şi-a dat demisia şi Edward Gierek a fost numit noul conducător al Partidului Comunist Polonez. La scurt timp după preluarea puterii, Gierek s-a întâlnit cu Walesa şi cu alţi delgaţi de la şantierul naval şi i-a asigurat de îmbunătăţirea condiţiilor economice prin împrumuturi masive de la U.R.S.S. şi Occident. Gierek anticipa că modernizarea industrială va duce la creşterea extorturilor spre Occident şi veniturile în valută vor acoperi datoriile externe ale Poloniei.
La şantierul naval „Lenin” modernizarea promisă părea să ducă doar la creşterea productivităţii în loc să îmbunătăţească şi condiţiile de sănătate şi de securitate ale muncitorilor. În 1976 Walesa a dat glas nemulţumirilor colegilor săi în primul său discurs public ţinut în timpul alegerilor reprezentanţilor oficiali ai sindicatului. În discurs, el a incriminat sindicatele de lipsă de consideraţie faţă de nevoile muncitorilor şi de sprijinirea, fără reţinere, a politicilor guvernamentale. A criticat şi planurile econimice ale lui Gierek şi a fost aplaudat cu entuziasm. Cu această condamnare publică a regimului, s-a terminat cu viaţa liniştită pentru Walesa. Conducerea şantierului naval l-a concediat, dar din fericire a găsit o slujbă de ajutor de revizor în domeniul vehiculelor, pentru compania de construcţii ZREMB. În acelaşi an, Gierek a anunţat noi scumpiri ale alimentelor şi reducerea salariilor. Ca ripostă, muncitorii din Varşovia au blocat transportul pe căile ferate şi în alte regiuni, oficialităţile partidului comunist au fost atacate.
În aprilie 1978 Lech s-a alăturat muncitorilor şi intelectualilor disidenţi în nou înfiinţatul Comitet pentru Apărarea Drepturilor Muncitorilor şi al Sindicatelor Libere. În această grupare baltică el a câştigat experienţă practică în calitate de activist politic şi în scurt timp a devenit respectat în mişcarea pro-democratică. A fost arestat de mai multe ori din cauza legăturilor cu această grupare. Era supravegheat permanent şi şi-a pierdut din nou slujba, dar curând şi-a găsit alta, la compania producătoare de echipament electric Elekromontaz. În 1976 împreună cu alţi dizidenţi au organizat o adunare la şantierele navale „Lenin”, pentru a-i comemora pe cei ucişi în masacrul din 1970. Walesa a venit pe furiş la eveniment pentru a evita arestarea şi a ţinut un discurs improvizat în care îndemna oamenii să coopereze unii cu alţii în lupta lor împotriva regimului şi să construiască, în anul următor, un monument dedicat victimelor masacrate. După acest miting, mai mulţi activişti, printre care şi Lech, au fost concediaţi.
Walesa-principalul disident al ţării
În vara anului 1980 în Polonia au izbucnit noi greve, după ce alte scumpiri au provocat penurii alimentare cronice şi scăderea standardului de viaţă. S-au remarcat tulburări mai ales la şantierul naval „Lenin”, unde Anna Walentynowicz a fost concediată cu doar cinci luni înainte de pensionare. La 14 august disidenţii le-au cerut muncitorilor de pe şantier să intre în grevă, în semn de solidaritare faţă de Walesa şi Walentynowicz. S-au adunat peste 16.000 de muncitori ce s-au confruntat cu directorul şantierului naval care încerca să li se adreseze de pe un buldozer. Brusc, pe buldozer a apărut şi Lech Walesa şi le-a cerut muncitorilor să iniţieze o grevă spontană. S-a format un comitet de grevă care a cerut reîncadrarea celor doi, creşterea salariilor şi permisiunea de a construi un monument înalt de 40 de metri, în memoria victimelor din 1970.. În întreaga Polonie au avut loc manifestaţii de protest fără precedent faţă de conducerea comunistă. Comitetul de grevă de la şantierul naval „Lenin” a elaborat o listă cu 21 de revendicări, printre care dreptul de a înfiinţa sindicate libere.
După ce guvernul a eşuat să negocieze cu fiecare comitet de grevă în parte din întreaga Polonie, a fost obligat să-l trimită pe vice-premierul Mieczyslaw Jagielski la o întâlnire cu Lech Walesa. La 31 august 1980 s-a semnat acordul de la Gdansk. Regimul promitea liberatate mai mare, dreptul de înfiinţare de sindicate libere. După această înfrângere a guvernului, Gierek a fost înlocuit cu Stanislaw Kania ca prim-ministru.
Comitetul de grevă din Gdansk a devenit Comitetul Naţional „Solidaritatea”, cu Walesa ca lider, şi a intrat în legalitate în noiembrie 1980. În 1981 avea 12, 5 milioane de membri.
Legea marţială şi Jaruzelski
Eşecul guvernului polonez de a implementa adecvat acordul de la Gdansk a dus la extinderea tulburărilor sociale. În septembrie 1981 „Solidaritatea” a declanşat o grevă generală şi noul prim-ministru, Wojciech Jaruzelski, a ripostat prin impunerea legii marţiale. Clădirile „Solidarităţii” au fost asediate, sprijinitorii mişcării au fost arestaţi, iar demonstraţiile reprimate. La acea dată Walesa era deja o figură internaţională. În 1981 s-a întâlnit cu papa Ioan Paul al II-lea, care era de origine poloneză, anticomunist convins. În decembrie 1983 a primit premiul Nobel pentru Pace.
În următorii ani a continuat ostilitatea împotriva regimului. Într-un referendum organizat în 1987 privind noua politică economică, populaţia a votat împotriva guvernului. În 1988 economia se prăbuşea şi regimul se confrunta cu o opoziţie tot mai mare. Politicile reformiste din U.R.S.S. declanşaseră o campanie largă în imperiul comunist pentru eliberarea politică şi economică. Polonia avea să fie prima ţară care a înlocuit conducerea comunistă cu un guvern democratic.
Lech Walesa, Preşedintele Poloniei
În 1990, când comunismul era pe punctul de a se prăbuşi, Lech Walesa a devenit primul preşedinte al Poloniei. În această calitate, el a ajuns la conducerea Poloniei în primele alegeri democratice din 1991 şi a supraveghat modul în care guvernul a transformat economia de stat într-un sistem de piaţă liberă, de tip capitalist. Însă Walesa a pierdut alegerile prezidenţiale din 1995 în favoarea fostului comunist Alexandr Kwasniewski.
Lech Walesa va rămâne în memorie ca eroul luptei polonezilor împotriva regimului comunsit. În ciuda intimidărilor şi a numeroaselor arestări, el a dus o campanis susţinută pentru subminarea regimului comunist.
Foto sus: Lech Walesa în 1980 (© Wikimedia OTRS)
