Bucureștiul – un imens șantier în anii Marii Crize Economice

Anul 1918 a fost cel în care a apărut România Mare sau statul național – unitar român și autoritățile de la București au început munca de refacere și apoi de dezvoltare a noului edificiu statal. Modelul occidental era cel ce urma să fie preluat și aplicat sistematic prin amestec cu valori naționale.

Oamenii contemporani sunt ferm convinși că s-a construit totul în comunista eră, mai ales în urma prețioaselor indicații ale tovarășului Nicolae Ceaușescu. Au rămas captivi în celulele din beton armat ale blocurilor cenușii. Masele sunt ferme atunci când au idei greșite și trecerea deceniilor nu prea schimbă modul de gândire. Rațiunea nu le atinge.

Adevărul a fost și este că în perioada denumită acum interbelică s-a trecut la o adevărată revoluție imobiliară și numai în anul 1929 au fost ridicate 2.455 de imobile noi în capitala țării. Dacă se face o referire la numărul de apartamente, acestea reprezentau 41% din tot ceea ce s-a construit la nivelul primelor 19 localități urbane. Există în orașul Pitești un bloc comunist care are două scări, patru etaje și 20 de apartamente. Este o clădire care seamănă cu cele ce erau ridicate în epocă, înălțimea fiind limitată de rezistența materialelor și de forța muncitorilor. Au apărut astfel pe malurile Dâmboviței echivalentul a 205 blocuri. Nu se poate spune că nu se muncea în perioada interbelică. Dimpotrivă. Era insuficient în raport cu cererea și alte 3.388 de apartamente au apărut în anul 1930.

Valuri de oameni veneau spre capitala țării și mereu era cerere de spațiu de locuit. A fost normal ca anul 1931 să rămână în istorie prin cele 4.645 de apartamente noi, cele ce erau ridicate în zonele centrale și aveau dotări moderne precum electricitate, apă curentă și toalete. Constructorii epocii valorificau terenurile libere sau chiar dărâmau construcțiile șubrede ale generațiilor precedente.

Mereu era prea puțin teren în raport cu poftele patronilor și s-a trecut la construirea pe verticală, mai ales că acesta era modelul occidental și cel american. Blocurile începeau să fie deosebit de interesante din punct de vedere financiar și betonul armat promitea să fie soluția perfectă pentru a rezolva problema imobiliară. Pofta de câștiguri a fost împinsă până la limitele proiectelor și nu s-a gândit cineva că seismele pot pune probleme deosebite clădirilor moderne.

Ofensiva imobiliară a continuat și în cursul anului 1932, cel care pentru unele comunități a fost cel mai greu din perioada zisă de recesiune. Muncitorii au reușit să finiseze, în București, 2.868 de clădiri noi și a fost un adevărat record în domeniu. Aveau și cele mai multe apartamente, totalul urcând la 6.152 de unități locative. A fost tot puțin pentru o piață avidă de spațiu și au fost recepționate în 1933 alte 5.240 de apartamente. Valurile de noi orășeni provocau o adevărată subproducție de proprietăți imobiliare și antreprenorii au deschis noi proiecte de amploare.

Anuarele statistice sunt prea puțin studiate și a fost normal ca orice minciună din perioada comunistă să fie crezută. În plus, bombardamentele americane au contribuit la ștergerea parțială a imaginii orașului vechi, cel care a fost dărâmat bucată cu bucată în numele sistematizării teritoriului. Totuși, Capitala țării mai păstrează amprenta perioadei interbelice, imobilele având nevoie de consolidările impuse de trecerea timpului.

_{Foto
sus: Bulevardul Magheru din București. Blocul ARO (Patria) a fost
construit la începutul anilor '30 (© iMAGO Romaniae)}