În primăvara acestui an, pe data de 23 Aprilie, va avea loc un eveniment unic şi de-a dreptul istoric pentru cultura din România:se va inaugura sediul Bibliotecii Naţionale a României. Pentru acesta revista Historia va pregătit o serie de materiale care vin să-i întregească imaginea.

Este un moment unic pentru că deşi ne-am obişnuit să ştim că această instituţie are un sediu chiar în Centrul Vechi al Capitalei, niciodată nu a fost ridicată o clădire specială pentru bibliotecă. Mereu în chirie, în locaţii pe care alte instituţiile nu le doreau, acest centru nervos al cărţilor din ţara noastră reuşeşte după mulţi ani de aşteptare să fie, măcar în parte, la nivelul instituţiilor similare din Apus. Ce şi cum s-a realizat, dar şi ce mai este de făcut, sunt întrebări pe care mulţi ni le punem. Din acest motiv primul articol care va deschide seria amintită este un interviu în exclusivitate acordat de doamna director a Bibliotecii Naţionale, Elena Tîrziman, publicaţiei noastre.

<b>Biblioteca printre deţinuţii din Palatul Justiţiei</b>

Doamna directoare, din ce am înţeles acesta este primul sediu propriu zis al Bibliotecii Naţionale. Fostul sediu din strada Ion Ghica a avut parte de o inaugurare?

Pentru bibliotecă este un moment unic. Nu am avut parte de o inaugurare specifică unei Biblioteci Naţională. Sediul acesta nu prea a avut parte de inagurare pentru că Biblioteca Naţională a României s-a reînfiinţat în iunie 1955. Povestea unei clădiri în care să funcţionăm este mai complicată. Abia în 1956 s-a repartizat o parte din Palatul Justiţiei, după aceea s-a constatat că spaţiul este şi impropriu şi insuficient. Poate unul dintre inconveniente era faptul că în privinţa Bibliotecii se dorea o activitate cu copiii, iar aceştia ajungeau să se întâlnească pe holuri cu deţinuţii. Acesta este motivul pentru care s-a dat acest spaţiu, fostul palat al Bursei din interbelic, pe care l-a ocupat treptat. Spaţiul era impropriu şi a trebuit să fie amenajat din punct de vedere al instalaţiilor sanitare, dar şi al instalaţiei electrice. Practic pe măsură ce se repara ceva, se ocupa spaţiul respectiv, cel puţin aşa este menţionat în rapoartele de activitate ale instituţiei. În paralel cu sediul acesta au funcţionat şi sedii externe instituţiei. Într-o astfel de dezvoltare am ajuns la 12 locaţii de-a lungul timpului:depozite, activitate editorială, rezerva naţională de publicaţii etc.

Foto:Doamna director Elena Tîrziman

Ce-o se întâmplă în momentul de faţă? Din toate aceste sedii se vor aduna toată arhiva şi depozitele Bibliotecii Naţionale în noul sediu?

Toate activităţiile Bibliotecii din locaţiile aflate în Bucureşti se vor aduna într-un singur spaţiu, noul sediu al Bibliotecii Naţionale, rămânând ca activitate externă doar cele două filiale:cea din Alba Iulia, mult faimosul Batthyaneum şi filiala Omnia, filiala tipică de carte franceză la Craiova. În rest, tot ce înseamnă funcţii şi atribuţii specifice a Bibliotecii Naţionale se vor regăsi într-un singur spaţiu:colecţii contemporane, sălile de lectură, activitate expoziţională culturală, rezerva naţională de publicaţii, zonele de primire şi distribuire a Depozitului Legal către beneficiarii din ţară, activitatea cu Centrul Naţional ISBN şi ISSN, Centrul Naţional de Patologie şi Restaurare a cărţii, activitate editorială şi tipografia, zona colecţiilor speciale, zona de bibliotecă digitală, alte activităţii interne.

Care este situaţia în prezent la câteva zile înainte de deschiderea oficială care va avea loc pe 23 Aprilie de Ziua Bibliotecarului?

Deja am mutat cea mai mare parte a depozitelor în noul sediu. A mai rămas o mică parte de mutat însemnând colecţiile speciale. Acestea reprezintă unul dintre cele mai mari bunuri de preţ şi patrimoniu pe care noi îl gestionăm. Din acest motiv nu putem să le ducem într-un loc intermediar. Ele trebuie să ajungă direct la destinaţia finală şi pe măsură ce amenajăm amplasamentul pentru colecţiile speciale pe cabinete, pe depozite, săli de prelucrare, mutăm aceste colecţii.

Aşadar încă nu e aranajat spaţiul pentru colecţiile speciale?

Nu în totalitate. Mă refer că este nevoie şi de achiziţionarea mobilierului specific.

<b>„Sunt activităţi care trebuie să funcţioneze la foc continuu!"</b>

Deci vor mai rămâne lucruri de făcut şi după inagurare?

După cum am anunţat începem deschiderea Bibliotecii Naţionale. Practic este vorba de o deschidere etapizată. Pe măsură ce pregătim pentru public anumite activităţi şi servicii le vom şi deschide. Nu vă pot spune în ce marjă de timp, dar încet, încet o să ajungem să funcţionăm la capacitatea la care trebuie să funcţioneze o Bibliotecă Naţională. Mă gândesc aici la tot ce înseamnă funcţii şi atribuţii specifice pentru o astfel de instituţie, nu doar la nişte săli de lectură. Se cuvine să amintesc, din activitatea Bibliotecii Naţionale, funcţia patrimonială, este fundamentală şi definitorie pentru o astfel de instituţie, iar aceasta nu a fost întreruptă niciodată. Practic chiar şi în perioada în care am împachetat, am mutat şi am despachetat, am avut grijă să desfăşurăm celelalte activităţi: am implementat, am păstrat relaţia cu editorii, s-a atribuit ISBN-uri, ISSN-uri sau orice alte informaţii, s-au notificat noi edituri la Agenţia internaţională de la Londra, Depozitul Legat s-a primit, s-a intrat în prelucrare etc. Deci tot acest flux patrimonial nu poate fi întrerupt, pentru că dacă-l întrerupem, blocăm activitatea editorială la nivel naţional şi lucru acesta nu se poate întâmpla. Avem servicii care trebuie să rămână foc continuu. Acesta este şi motivul pentru care şi birourile s-au mutat etapizat. Ultimele birouri care se mută sunt birourile de pe fluxul patrimonial, pentru că depindem de o infrastructură IT funcţională. Practic într-o noapte închidem reţeaua de aici şi o deschidem a doua zi dincolo.

Ce se întâmplă cu actualele sedii pe care le deţineţi în momentul de faţă, cele mai multe clădiri de patrimoniu?

În Bucureşti noi avem statut de chiriaş în toate aceste sedii. De exemplu clădirea de pe strada Ion Ghica, pe care toată lumea o cunoaşte ca fiind sediul Bibliotecii, are drept proprietar Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Noi o eliberăm şi dânşii se întorc în proprietatea lor. Pe măsură ce am eliberat celelalte sedii externe le-am predat celor care erau proprietari sau administratori, în principal Primăria Municipiului Bucureşti. Unele au fost retrocedate către adevăraţii proprietari sau, fiind în administrarea Ministerului Culturii s-au repartizat altor instituţii din subordinea Ministerului Culturii. De exemplu, spaţiul din stada Ion Ghica este unul din puţinele palate ale Bucureştiului. În Capitală palate sunt: Ministerul Agriculturii, Primăria generală, Palatul Justiţiei şi Biblioteca Naţională, fostul palat al Bursei. Ce se va întâmpla cu aceste clădiri, nu vă pot spune pentru că depinde de decizia actualului proprietar pentru fiecare în parte. Pentru fostul sediul central al Bibliotecii ar fi păcat să nu se reabiliteze cât mai rapid cu putinţă, ţinând cont de amplasamentul şi valorea patrimonială a clădirii.

<b>Sediu nou sau clădire simbol: Pro şi contra</b>

Cum credeţi că este mai bine, un sediu nou construit sau o clădire simbol încărcată de istorie? Cum ar fi de preferat?

Consider că o Bibliotecă Naţională este o instituţie unică pentru ţară. Această unicitate este dată de funcţia patrimonială pe care o îndeplineşte. Ea devine etalonul cultural şi ştiinţific al producţiei tipărite din ţara respectivă. Având un rol simbolic de memorie a acelei naţiuni, s-a încercat ca şi la nivel vizibil, imobilul care găzduieşte Biblioteca Naţională, să aibă o importanţă patrimonială. Din acest motiv multe naţiuni au preferat imobile de Bibliotecă Naţională clădiri simbolice, multe din ele foste palate regale. Astfel se arată respectul pe care-l arată naţiunea pentru cultura, pentru creaţia intelectuală. De exemplu Biblioteca Naţională a Austriei este în palatul imperial şi e un obiectiv turistic pe care nu poţi să-l ratezi în Viena. Biblioteca Naţională a Ungariei, de asemenea este în palatul regal şi tot o zonă de importanţă turistică. Biblioteca Naţională a Spaniei ocupă tot palatul regal, însă în acest caz trebuie să subliniem că Spania e o monarhie. Practic regele a cedat palatul principal pentru a fi Biblioteca Naţională, nu ca în cazul Austriei sau cazul Ungariei, care sunt în fostele palate ale suveranilor. De asemenea, clădiri de o importanţă patrimonială deosebită sunt ocupate de bibliotecile naţionale în Rusia şi în Cehia. În ultimul caz este chiar o fostă mănăstire, a cărei biserică este încă funcţională şi o arhitectură deosebită. Pe de altă parte există şi state care au preferat clădiri noi cu destinaţie specifică de bibliotecă naţională: British Library, Biblioteca Naţională a Franţei, ca să nu mai vorbim de clădirea simbolică Library of Congres, din SUA.

Ambele variante au avantaje şi dezavantaje. Să ai Biblioteca Naţională într-un palat imperial sau regal implică deja e o încărcătură simbolică care se răsfrânge asupra instituţiei. Al doilea avantaj, dincolo de faptul că eşti recunoscut şi ai din start un anumit statut instituţional la nivelul societăţii. Una este să locuieşti într-un palat, alta într-o altă clădire, indiferent cât de importantă ar clădirea respectivă. Pe de altă parte există şi o sumă de dezavantaje. Dacă o bibliotecă, ca şi un spital, nu e proiectată din start pentru destinaţia de bibliotecă, oricâte adaptări ai face rămân anumite disfuncţionalităţi în activitate, pentru că sunt activităţi care se desfăşoară pe un flux. De exemplu, laboratoarele de patologie şi restuarare, sau tipografia, activităţi ce necesită anumite funcţionalităţi legate de prezenţa unor instalaţii specifice, legătoriile, dimensionarea sălilor de lectură etc. şi dacă din start n-au fost proiectate, este foarte dificil să adaptezi alte spaţii. Acesta ar fi principalul dezavantaj în situaţia în care stai într-o clădire patrimonială simbolică.

În cealaltă situaţie, când se proiectează din start o clădire cu destinaţia de bibliotecă, totul depinde doar de limitele proiectului. Dacă a fost un proiect bun care a luat în considerare şi totalitatea funcţionalităţilor ce trebuie să le aibă o asemenea instituţie, precum şi o viziune arhitecturală astfel încât să aibă o amprentă specifică şi să devină o clădire simbol, chiar dacă e o arhitectură ultramodernă, atunci clădirea e potrivită pentru a fi bibliotecă naţională. De exemplu biblioteca naţională a Franţei s-a impus prin arhitectura modernă specifică, la fel şi British Library. Acelaşi lucrul îl încercăm şi la noi. Un alt exemplu, pe care îl asimilăm nu doar cu un oraş ci şi cu o ţară, este opera din Sidney, o clădire modernă care a avut o amprentă arhitecturală specifică.

Click aici pentru mai multe foto

<b>Epopeea noului sediu al Bibliotecii Naţionale</b>

Totuşi la noi povestea Bibliotecii Naţionale începe înainte de 1990. Aşa este?

Începe, practic, chiar de la reînfiinţarea. Biblioteca Naţională s-a reînfiinţat în 1955, când s-a constatat că România este singura ţară din Europa care nu avea o instituţie cu funcţii patrimoniale, funcţii prin care să fie înregistrată, prelucrată producţia editorială a ţării respective astfel încât prin statisticile internaţionale, moştenirea noastră culturală să se adauge moştenirii culturale ale celorlalte ţări europene. A fost nevoie de o decizie politică, administrativă. Astfel începând din data de 25 iunie 1955 avem bibliotecă naţională. S-au stabilit funcţiile şi atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale. În primă instanţă nu s-a acordat spaţiu, cum am spus în prealabil. A durat un an şi ceva până când s-a găsit acest spaţiu de pe strada Ion Ghica, fostul Palat al Bursei. Apoi încă doi până s-a adaptat acest spaţiu pentru activităţile specifice de bibliotecă. Atunci s-a constat că presiunea documentelor, multiplicarea activităţilor - de schimb internaţional, metodologice, care presupun relaţionarea cu bibliotecile din ţară, tipografice, etc. -necesitau un cadru specific şi că este nevoie de o clădire nouă cu destinaţie de Bibliotecă Naţională. Aşadar primele idei, asimilate la nivelul autorităţilor de atunci, sunt de la începutul anilor '60. Între '60 şi anii '70 se trasează primele planşe cerinţele de proiectare pentru un sediu nou, iar în 1971-1972 este definitivată şi aprobată tema de proiectare pentru Biblioteca Naţională a României.

Se revine asupra proiectului şi asupra temei de proiectare după cutremurul din 1977 pentru a fi siguri că structurile de rezistenţă sunt cele care corespund. În anul 1986 începe construcţia într-un ritm alert până în 1989. Când era aproape să fie gata, construcţia fiind în decembrie 1989 la roşu (construcţia la roşu înseamnă şi cu geamuri) investiţia a fost oprită. Mai sunt finalizate anumite zone de depozite prin bugetul Bibliotecii Naţionale şi prin bugetul ministerului, dar investiţii sunt mici şi nesemnificative la dimensiunea clădirii respective. Din 2007 se reia investiţia şi proiectarea.

Toată lumea consideră Revoluţia din 1989 ca pe o schimbare radicală, unii în bine alţii în rău. Totuşi marea majoritate a românilor cred că dincolo de greutăţile din prezent, evenimentele din decembrie '89 au adus o schimbare în bine majoră. Ţinând cont de cele spuse mai sus şi de faptul că dacă regimul comunist ar fi mai durat un an aţi fi fost deja de 20 de ani în sediul pe care îl inauguraţi în câteva zile, pentru bibliotecă, în sine, putem considera acest moment ca pe un ghinion?

Din punct de vedere al destinului istoric al Bibliotecii Naţionale şi al sediului său am fost oarecum în contratimp cu ceea ce a însemnat evoluţia sau percepţia istorică. De exemplu perioada comunistă pentru Biblioteca Naţională şi, în general, pentru biblioteci a fost o perioadă fastă, nu doar pentru că a fost decizia de a reînfiinţa această instituţie, ci, după cum vedem în rapoartele de atunci, mai ales pentru dimensiunea extraordinară a investiţiilor. În sensul că atât de mulţi bani se acordau pentru cumpărarea de publicaţii din străinătate şi din dorinţa de a acoperi golul cât timp nu a existat o bibliotecă naţională încât la un moment dat erau mai mulţi bani decât se putea asimila de pe piaţă publicaţii. O parte erau cumpărate, iar o altă parte intrau prin efectul legii depozitului legal. Se cumpărau din străinătate numeroase publicaţii. Era perioada în care anticarii vindeau întâi către biblioteci şi s-au constituit colecţii speciale de o inestimabilă valoare în acea perioadă. Aşadar, din acest punct de vedere a fost o perioadă bună pentru biblioteci pentru că, indiferent ce se întâmpla sub aspect politic, ideologic, se dădeau bani pentru cultură şi se regăseau în colecţii. Multe colecţii speciale din bibliotecile din România sunt din acea perioadă. De asemenea, activităţi specifice pentru o bibliotecă naţională cum sunt: rezerva naţională de publicaţii, funcţia metodologică prin care se colabora cu bibliotecile din ţară sau de inspecţie în biblioteci, inspecţie în centrele tipografice şi editoriale, funcţiona foarte bine atunci şi avea şi suportul bugetar pentru a funcţiona. S-a început o construcţie de bibliotecă deloc minoră, poate chiar un pic faraonică. A fost o perioadă în care Biblioteca Naţională, practic în 30 de ani, şi-a creat şi consolidat o identitate instituţională greu de realizat dacă nu era şi suportul financiar, administrativ şi politic decizional al vremurilor respective. Într-adevăr, din punctul acesta de vedere poate ne-am fi dorit să fi început mai devreme proiectul noii clădiri. Altfel spus nu ne doream să continue perioada comunistă, dar ne doream să fi început mai devreme construcţia clădirii astfel încât să fi fost terminată. Un abandon de 20 de ani a făcut practic să reluăm ce înseamnă construcţia bibliotecii. Unele lucruri n-au mai putut fi adaptate pentru că a fost concepţie, cel puţin din punct de vedere al structurii, al amprentei, al amplasamentului, tributară acelor ani. Putem spune că am pornit cu nişte rădăcini şi am finalizat exact ca un pom altoit. Una peste alta este cel mai important proiect cultural pe care l-a avut România după 1989 până acum.

Ne spuneaţi la început de colecţiile speciale că nu le-aţi mutat încă...

Am mutat parţial.

Ştim că se investeşte foarte, foarte puţin în cultură în România. Cum se va face protejarea bunuri de patrimoniu pe care le deţineţi în viitorul sediu?

Când vorbim de protecţia colecţiilor speciale avem în vedere protecţia fizică ale acestora şi apoi protecţia în utilizare, prezervarea lor. Colecţiile speciale ajung la aproape jumătate de milion de documente şi se împart în două: cele de la filiala Batthyaneum şi colecţiile din Bucureşti. Din punctul strict de vedere al Bibliotecii Naţionale şi al colecţiilor pe care le deţinem în Bucureşti, în primul rând acestea vor fi protejate prin noua construcţia în sine. Prin proiectul arhitectural, au localizare specială, etajele 5-6 din noua clădire. Mai mult decât atât, interiorul acestor etaje este împărţit pe cabinete şi avem pentru cele care sunt într-adevăr de valoare extraordinară de fond sau chiar de tezaur, zone de seifuri din construcţie, din zidire. De asemnea, clădirea e prevăzută cu microclimat specific. Noi, ca instituţie, pentru a avea un bun control asupra bunurilor de patrimoniu pe care le deţinem, avem gestiuni individualizate pentru fiecare cabinet în parte. Mai mult chiar tot spaţiul de la etajele 5 şi 6 este creat ca o zona de laborator, Centrul Naţional de Patologie şi Restaurare, astfel încât să nu deplasăm documentele în alte zone ale clădirii pentru fişele de conservatoare sau intervenţii acolo unde este cazul, aşa cum se întâmplă acum.

Astfel se evită eventualele greşeli, ca, de plidă, amestecarea unui document în altă colecţie. De acum cartea veche românească constituie un fond, cartea veche străină un alt fond, cabinetul de stampe, cabinetul de material cartografic, de publicaţii muzicale, de publicaţii periodice, fiecare vor putea fi gestionate şi administrate corespunzător fiecărui tip de publicaţie.

Când vorbeam de protejarea documentelor din colecţiile speciale referindu-mă la conservarea lor în utilizare, înseamnă că încercăm, pe cât posibil, să limităm accesul la publicaţia fizică, oferind cititorilor noştri spre consultare documentul de substituie. Acesta este copia digitală. Prin urmare Centrul de digitizare al Bibliotecii Naţionale, care acum este în fază incipientă mai mult ca un centru pilot, se va dezvolta tot în acea zonă. Prioritate în digitizare sunt aceste documente care, din raţiuni de prezervare, foarte solicitate de utilizatori. La toate aceste măsuri de protejare şi prezervare se adaugă măsurile de securitate, atât a clădirii ca întreg, cât şi a spaţiilor în care sunt asemenea tipuri de colecţie. În acest moment sistemul de securitate este încă o investiţie în derulare, care sperăm că se va finaliza în curând.

Unde puteţi aşeza Biblioteca Naţională în sistemul de biblioteci din România?

În primul rând trebuie s-o înţelegem ca fiind o bibliotecă diferită decât celelalte tipuri de biblioteci. Bibliotecile din România constituie un sistem de biblioteci pentru că sunt de mai multe tipuri, dar complementare între ele şi funcţionează un întreg, deci definiţia sistemului. Şi în acest sistem de biblioteci, Biblioteca Naţională are funcţia patrimonială de memoria a creaţiei intelectuale tipărite a României şi funcţie metodologică asupra celorlalte biblioteci din sistem. Bibliotecile publice sunt o extindere a spaţiului comunitar, susţin activităţile comunităţilor pe care le deservesc, activităţile culturale, activităţi educaţionale, ştiinţifice, expoziţii, lansări de carte. Bibliotecile de învăţământ au rolul de a sprijini actul educaţional, bibliotecile şcolare, bibliotecile universitare. Bibliotecile specializate sunt cele care susţin cercetarea în prima etapă a cercetării, însemnând documentarea şi în ultima etapă a cercetării însemnând diseminarea rezultatelor cercetărilor, valorificarea acestora. Şi mai sunt biblioteci care deţin colecţii patrimoniale, şi, de asemenea, întrunesc o funcţie patrimonială prin aspectul lor de colecţii speciale. Deci cam astea sunt bibliotecile în orice ţară, cu funcţiile lor specifice.

<b>La o bibliotecă săracă nu vine nimeni</b>

De ce Biblioteca va avea un program atât de scurt pe viitor, 9 - 16?

Pentru ca să funcţioneze o bibliotecă are nevoie de resurse. Dacă e să-l citez pe Iorga când susţinea programele culturale în perioada în care era prim-ministru, la o intervenţie în Parlamentul României, a spus că: „trebuie să vă fie foarte clar la o bibliotecă săracă nu vine nimeni". Deci la Bibliotecă te duci şi pentru ambient. Funcţionarea normală şi atractivă a unei biblioteci este dată de resursele pe care le deţine. În epoca în care trăim foarte importante sunt resursele tehnologice şi dacă o bibliotecă nu are internet, n-ai ce căuta acolo. Astăzi documentaţia electronică o completează pe cea tradiţională şi, de asemenea, dacă nu-ţi oferă spaţii multifuncţionale sau facilităţi multiple, publicul renunţă să mai vină.

Ca toate acestea să fie posibile şi să intre în oferta noastră depindem de resursa umană. Programul Bibliotecii Naţionale în vechiul spaţiu era dat de resursele umane pe care le deţine. Vom încerca nu doar să pregătim săli de lectură pentru deschidere, ci şi să le ţine deschise publicului 12 ore pe zi, inclusiv sâmbătă, în măsura în care vom avea resursele umane să susţină asemenea activitate. Fiindcă nu e nevoie să fie doar la sala de lectură personal, ci şi depozitul trebuie să fie deschis şi sala cataloagelor pentru a ajuta cititorii să-şi regăsească informaţia, inclusiv pentru înscriere cititori. Deci pe tot traseul de oferire a informaţiei trebuie să fie cineva, iar acel cineva, mai ales în săli de lectură mari, înseamnă personal specializat de bibliotecă.

Care este punctul vulnerabil al Biblioteca Naţională?

Cred că Biblioteca Naţională a României a avut două mari puncte vulnerabile şi multiple mici puncte vulnerabile. Cele două mari puncte erau spaţiul şi resursa umană. Cu spaţiul am rezolvat. Urmează resursa umană. De aceasta depinde calitatea produselor şi serviciilor pe care le oferim publicului nostru.

Care ar fi cel mai mare neajuns pe care îl resimţiţi dumneavoastră, în momentul de faţă, vizavi de acest proiect?

Absenţa resurselor umane. Conform Legii bibliotecilor şi pe indicatorul de ţară, Biblioteca Naţională a României ar trebui să aibă 995 de persoane. Noi acum suntem un sfert din necesar. În opinia mea ar trebui să fim două treimi din numărul respectiv ca să putem să funcţionăm normal şi să oferim ceea ce trebuie să oferim cititorilor şi nu numai. Să vă dau un exemplu:instituţia noastră susţine activitatea patrimonială şi cea cu editurile. Însă avem o singură persoană care atribuie ISBN. O singură persoană care atribuie CIP-urile acestea pentru o ţară întreagă, pentru aproape 6.000 de edituri. De asemenea sunt doar două persoane care lucrează pentru ce considerăm noi a fi proiectul pilot de bibliotecă digitală. Este foarte puţin, dacă ne gândim că acesta este viitorul:modalitatea de oferi accesul la distanţă pentru colecţiile pe care le deţii. Aşadar acesta este punctul vulnerabil al Bibliotecii Naţionale:nu e vorba de compentenţa sau incompetenţa a celor care lucrează acum, ci pur şi simplu suntem prea puţini pentru a face faţă tuturor activităţilor pe care trebuie să le facem.

Vă aşteptaţi la un flux mare de vizitatori pe 23 aprilie?

După cum sunt semnalele, da. A fost un orizont mare de aşteptare pentru această clădire. Pozitiv sau nu, acest sediu a fost permanent în atenţia publicului şi multă lume este doritoare să vadă ce a rezultat după 40 de ani de aşteptare a unei clădiri pentru Biblioteca Naţională. Într-adevăr aşteptăm un flux mare, de care am fost atenţionaţi şi de colegii noştri din ţară, ce şi-au anunţat prezenţa cu autocare. Biblioteca Buzău, de exemplu, vrea să vină cu toţi bibliotecarii din judeţ. Consiliul Judeţean a spus că le pune la dispoziţie câte autocare ca să vină toţi din judeţ.

Faptul că încă se va lucra în clădire şi după deschidere nu este turburată activitate de lectură?

Se va lucra în clădire tot de către bibliotecari, şantierul s-a încheiat. Se va continua aranjarea documentelor la raft, se va face relaţionarea fiecărui document cu catalogul şi cu depozitul astfel încât să fie oferit în timp rezonabil, se va continua implentarea în spaţii. Dar vom avea spaţii pentru public şi spaţii pentru personalul biblioteci, pentru activităţile specifice de bibliotecă. Şi cum v-am zis funcţia patrimonială n-a fost întreruptă niciodată şi ea reprezintă cam 80 la sută din activitatea noastră.