Barbarii care au supus Elada sau cei mai străluciți războinici greci?

Isprăvile de arme ale lui Alexandru cel Mare au asigurat de bună seamă gloria nepieritoare a Macedoniei. Campaniile fulgerătoare prin care a cucerit Imperiul Persan, soliditatea înspăimântătoare a falangei macedonene, șarjele distrugătoare ale cavaleriei conduse chiar de Alexandru la Granikos, Issos și Gaugamela sunt faimoase pretutindeni. Dar cine sunt de fapt macedonenii, cei fără de care Alexandru nu ar fi devenit cel mai celebru cuceritor din istorie? Păstori de la periferia Eladei, așezați într-un ținut bogat, dar mereu sub amenințarea ilirilor, thracilor și peonilor, adeseori catalogați ca barbari de atenieni și de alți locuitori ai orașelor-state din sudul sofisticat, macedonenii au reușit timp de trei secole, sub regii din dinastia argeadă, să își apere patria și obiceiurile lor, atât de străine celorlalți greci, în fața marilor puteri ale vremii. Mai apoi, în doar un sfert de veac, sub conducerea strălucită a lui Filip al II-lea, Macedonia a devenit cel mai bogat și mai puternic stat din Peninsula Balcanică, a pus capăt luptelor fratricide dintre cetățile grecești și a oferit condițiile propice pentru epopeea unică a lui Alexandru.

„Să fim robi lui Archelaos, noi care suntem eleni, unui barbar?” Aceasta este unica frază păstrată dintr-o faimoasă cuvântare în care sofistul Thrasymachos îi ridica la luptă pe thessalieni împotriva Macedoniei și a regelui ei. Ea ilustrează perfect opoziția înverșunată a unor eleni în a-i recunoaște pe macedoneni ca fiind de același neam și disprețul cu care îi plasau în aceeași categorie a barbarilor, alături de vecinii lor iliri, peoni și thraci.

Într-adevăr, modul de viață al macedonenilor înainte de Filip al II-lea pare să fi fost mai apropiat de cel al barbarilor decât de cel al grecilor, după cum arată și Alexandru la Opis. Până și vinul era băut la banchete ca la barbari, neîndoit cu apă. Felul de a lupta, înainte de Filip, mai mult călare, în cazul aristocraților, și prin hărțuieli ale oștenilor ușor înarmați, în cazul oamenilor de rând, era și el deosebit de înspăimântătoarele ciocniri ale falangelor elenice de hopliți greu înarmați.

Puterea politică nu era exercitată de magistrați aleși dintre cetățeni, ci de un rege care pentru greci părea a fi un despot absolut ca și detestatul rege al Persiei. Graiul macedonenilor simpli, puțin atinși de cultura greacă pe care Archelaos și Filip o promovaseră în rândul elitelor, le era aproape imposibil de înțeles rafinaților eleni. Și reciproca era valabilă, căci istoriile lui Alexandru cel Mare și ale succesorilor săi ilustrează cazuri în care comandanții li se adresează soldaților „pe macedonește”.

Acuzațiile grecilor că macedonenii ar fi barbari culminează chiar în timpul vieții lui Filip al II-lea, cel care a încercat din răsputeri să îi apropie pe macedoneni de restul elenilor. Într-una dintre diatribele sale celebre, care au ajuns a fi cunoscute sub numele de „Filipice”, fiind imitate apoi și de alții (printre care și Cicero), Demostene dă glas unora dintre cele mai xenofobe stereotipuri elenice împotriva macedonenilor:

„[Filip] nu doar că nu este grec, nici înrudit cu grecii, nici măcar vreun barbar de undeva despre care să se vorbească de bine, ci o ciumă de macedonean, de acolo de unde nici să cumperi un sclav harnic și cinstit nu s-a văzut până acum”.

Cât oare să fie adevăr și câtă denigrare plină de ură și de teamă în aceste mărturii și în acțiuni precum respingerea urmașilor lui Alexandru I de a mai participa la jocurile panelenice de la Olympia până în vremea lui Filip al II-lea? În vreme ce Demostene nu contenea cu invectivele la adresa lui Filip, alți mari intelectuali atenieni, precum nu mai puțin iscusitul în ale oratoriei Isocrate, îl preamăreau, ba chiar îl rugau să îi unească pe greci și, fiindu-le comandant suprem, să îi poarte la luptă împotriva perșilor.

Atât în timpul lui Filip, cât și pe vremea lui Archelaos, sumedenie de greci iluștri se înghesuiau la curtea macedoneană pentru a începe o nouă viață ca cetățeni ai orașelor fondate de cei doi regi. Macedonenii înșiși depuneau ofrande zeilor în sanctuarele de pe cuprinsul Eladei ca în cele din propria țară, închinate acelorași divinități grecești: Zeus, Herakles, Dionysos, Asklepios, Artemis, Apollo. Respinși din cauze politice de la jocurile de la Olympia, își organizaseră propriile lor jocuri olimpice la Dion.

Coloanele ionice ale Filipeionului de la Olympia, ridicat de Filip al II-lea pentru a celebra victoria de la Cheroneea. Clădirea circulară adăpostea statuile lui Filip şi ale familiei sale, decorate cu fildeş şi aur, precum cele ale zeilor.

Chiar dacă statul nu era condus de magistrații cetăților din Macedonia, ci de rege, aceste comunități erau organizate după toate principiile unor cetăți elenice. Monarhia, hulită de greci drept despotică, în fapt era limitată în Macedonia atât de o adunare a cetățenilor ce judeca unele pricini și confirma succesorul la tron, precum și de drepturile fiecărui macedonean de a fi primit în audiență de rege, de a vorbi liber, de a vorbi ca egal al regelui în adunare și altele.

O anecdotă relatată de Plutarh spune că o bătrână săracă îi cerea insistent lui Filip al II-lea să îi asculte păsul, dar el o evita zicându-i că nu are timp, fiind rege. Bătrâna îi răspunse „Atunci renunță la a mai fi rege!”, iar Filip nu doar că o primi pe bătrână, ci petrecu câteva zile rezolvând pricinile tuturor celorlalți macedoneni.

Monarhia macedoneană, departe de a fi o instituție similară celei persane, pare mai degrabă o evoluție originală a acelor

atât de răspândiți și în restul Eladei în epoca întunecată, înlăturați însă treptat odată cu consolidarea

-ului. În plus, așa cum arată inscripțiile descoperite în ultimii ani, nici graiul macedonenilor nu era o limbă străină, ci doar un dialect elenic cu o evoluție particulară.

Acest fragment face parte din articolul „Macedonenii înainte de Alexandru cel Mare. Barbarii care au supus Elada sau cei mai străluciți războinici greci?”, publicat în numărul 238 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.