Avântul imobiliar al României Mari, la început de Mare Criză Economică
Se zice prin cărțile de istorie influențate de tezele comuniste că a fost deosebit de rău în perioada interbelică, atunci când exista mortalitate ridicată din cauza unor boli ce încă nu aveau leac sau că statul român încă nu trecea de faza de cel mult agrar – industrial. Nici în construcții nu prea s-a avansat din cauza lipsurilor financiare ce erau generate de recesiunea mondială, fenomen devastator ce s-a declanșat în SUA în octombrie 1929.
Realitatea a fost că se construia masiv în România și datele statistice referitoare la 20 de orașe definite drept municipii demonstrează că s-a început epoca blocurilor. În cursul anului 1929, au fost ridicate 206 blocuri ce aveau cel puțin patru apartamente și construcțiile înalte implicau un consum în creștere de ciment, pietriș și fier beton. Materialele de construcție durabile erau din ce în ce mai căutate de investitori la cererea clienților. Orașul București a fost în fruntea competiției imobiliare și zestrea edilitară a fost îmbogățită cu 115 blocuri. Era urmat la mare distanță de Iași cu 32 de unități locative și de Cluj cu 26.
Pasiunea pentru locuirea în clădiri noi era răspândită în întreaga țară și cumpărători s-au găsit pentru șase blocuri în Arad, 6 în Târgu Mureș și 8 în Ploiești. Terenurile în centrul orașelor era cam scump pentru a nu fi valorificat și s-a trecut la ridicarea de imobile înalte pentru locuitorii ce doreau să fie foarte aproape de locurile de muncă și de viața intensă a localităților urbane.
Mai căutate au fost în 1929 construcțiile mai mici, care implicau un număr redus de vecini, și au apărut 489 de clădiri noi, capitala conducând cu 264 de unități. Era prea puțin în raport cu cererea de pe piață și nu era vreo vorbă de supraproducție sau de lipsă de clienți în centrul urban care atrăgea populația din întreaga țară precum un uriaș magnet.
Datele statistice ale statului român interbelic confirmă faptul că românii vedeau în case un bun de prestigiu și, în plus, nu suportau traiul în comun cu vecini străini. Au fost construite 4.562 de clădiri cu un singur apartament și orașul București era în frunte cu 1.511 unități. Statistica disponibilă nu spune ceva despre suprafața construită sau despre numărul de camere, dar era o epocă în care se dorea cât mai mult spațiu.
Constructorii n-au reușit să satisfacă toate cererile în 1929 și ofensiva imobiliară a continuat în cursul anilor următori. Afacerile în domeniul ridicării de case au fost rentabile și procesul de transformare s-a intensificat.
Foto sus: Bucureștiul interbelic. Vedere aeriană spre Calea Victoriei; în stânga se află Palatul Poștelor și Biserica Zlătari iar vizavi, Casa de Depuneri (Palatul CEC) și Hotelul Francez (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
